DILEME – Aura CIOBOTARU – Cum s-ar putea răspunde la dilemele existenței noastre?

   O alternativă e falsă și constituie un sofism, atunci când se presupune că există doar două variante de a soluționa o situație sau problemă. Un derivat al acesteia este falsa dilemă, caz în care noi avem impresia că, în mod aparent, oricare din variante nu mai contează ce rezultat va avea. Conform cu principiul terțului exclus, din logică, ceva nu poate fi și acceptat și respins, în același sistem de enunțuri.

   De curând, am adus în discuție și am vorbit de teoria adevărului – corespondență, în care se susține că un enunț are drept corespondent un fapt din realitate. Am menționat și că enunțurile clare au drept corespondent fapte și rezultate reale. Am făcut referire în mai multe împrejurări și la teoria actelor de vorbire, luând ca subiecte: promisiunile, intențiile, înțelegerile. O concluzie de bază a fost că dacă un astfel de enunț e formulat și adresat în mod clar, atunci ar trebui să îi corespundă în mod direct o acțiune sau fapt avut în vedere. Ar trebui pentru noi, în ce privește folosirea limbajului și în limitele acestuia, să putem realiza aceste lucruri, în mod reușit și fără să ne pună probleme.

   Noi folosim cuvintele, mai ales ca subiecți, cu sens referențial, când avem ca obiect anumite lucruri, iar referința aceasta este o constantă de care avem nevoie în comunicare și în relațiile dintre noi. Un motiv important este că putem avea anumite cunoștințe, idei, convingeri, care au un anumit grad de cunoaștere și adevăr despre un lucru sau o persoană și să nu fie complete, să nu corespundă cu realitatea, sau să nu mai corespundă la un moment dat. E posibil ca noi să enunțăm ceva, iar apoi să ne dăm seama că faptul respectiv nu ar mai corespunde cu intenția inițială, aceasta fie pentru că anumite caracteristici nu erau cunoscute, fie ele nu mai există. Singurul lucru care rămâne constant, atunci, e referirea. Este ceva ce eu sau cineva am avut în vedere când am enunțat, chiar dacă mai târziu nu mai e posibil să îi găsesc un obiect în care să îmi transpun intenția.

   Intenționalitatea e o proprietate a conștiinței, iar conștiința înseamnă, în cele din urmă, conștiință de sine, cu privire la sine. Eu sunt conștient de lucrurile pe care le-am avut în vedere, tot timpul și, dacă ele nu mai corespund cu o realitate dată, tot înseamnă că ceva am avut în vedere. În principiul terțului exclus, care diferă de cel al non-contradicției, diferența e tocmai coerența pe care un enunț trebuie să o aibă cu un anumit sistem de enunțuri, căruia îi aparține.

   Dacă în lumea din jur, uneori, nu reușim să ne realizăm intențiile, pentru că obiectul lor se schimbă sau pentru că ceva din realitate intervine în mod contrar față de ce era dat inițial, nu o să însemne că acele intenții nu au valorat sau ele nu mai valorează nimic. Nu înseamnă nici că cel care le-a emis nu a făcut-o din integralitate. Există o integralitate din care noi emitem judecăți, ce vizează diferite acte de realizat în realitate sau comportamente individuale. Și există temeiuri care o confirmă. Cel mai bun temei este integritatea cu care noi am emis acele judecăți, formule, adresate celorlalți. Ceilalți, și ei pot să aibă încredere, pentru că și ei pot să facă apel la propria lor integritate, ceea ce face să reușească relațiile bune dintre oameni și să fim încredințați că acestea pot să fie pozitive.

   Sistemul de enunțuri e referința la care facem apel pentru a valida și fundamenta o idee, pe baza unor principii solide, atunci când avem în vedere comportamente umane. Un sistem al acceptării e unul în care anumite enunțuri au fost acceptate pe baza unor cunoștințe solide până la un moment dat. Și la un alt moment, s-ar putea ajunge la concluzia că acele cunoștințe erau neclare, parțiale și ele sunt înlocuite cu altele noi, iar de aici începe să se formeze un alt sistem, ce îl înlocuiește pe cel vechi și în care noi continuăm să ne realizăm intențiile și să înaintăm cu aceleași principii avute în vedere inițial. Putem fi încredințați că intențiile noastre bune își vor găsi obiectul și o cale de a-l realiza și ceilalți pot fi și ei, dacă e cazul, încredințați de același lucru. Iar acest lucru va continua.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…