DILEME – Aura CIOBOTARU – Cum putem să privim și să simțim toate lucrurile din lume?

   Câteva reflecții și întrebări despre o lume complicată… Cum putem să privim în mod corect relația cu ființele și cu lucrurile aflate în întâmplările din viața noastră, pe cele cu care ne aflăm în interacțiune la un moment dat? Dintre tot ce vine și pleacă, ce este și ce ne rămâne în mod constant? Ne atașăm de ființe, de „lucruri”, de imaginea pe care o avem la un moment dat și ne implicăm în tot ce ni se întâmplă. Dacă, de exemplu, încercăm să divizăm un obiect la infinit, obținem „nimic”. Ce este în mod total, absolut și ce este în timp – timpul fragmentat, divizat? Ce este ceea ce putem să opunem îndoielii și incertitudinii? Noi avem, în primă instanță, o imagine fragmentată asupra lumii și a faptelor ei. Există și este posibil, pentru noi, și un alt mod de a privi? E ceva ce avem tot timpul sau ceva ce putem să dobândim? Ce e incertitudinea și ce e îndoiala? De ce lucrurile se fragmentează, își pierd caracteristicile și dispar? De ce pierdem persoane sau ne pierdem poziții pe care le aveam la un moment dat? Cum putem să păstrăm, în toate, ceva, o semnificație permanentă?

   Pentru Nietzsche, a trăi adevărat înseamnă a iubi viața și a iubi fiecare moment prezent. În orice moment, noi putem alege și putem să ne raportăm – diferit sau la fel. Iar aceasta înseamnă, de fapt, că o alegere, odată făcută, e făcută pentru totdeauna, cât și cu privire la ce implicații are în ce privește și alte alegeri posibile. Pentru existențialiști, posibilitatea de a alege este ceea ce ne determină existența și ne caracterizează în esență. Există o singură variantă de a alege?  Care e cea mai bună? Asumarea generalizată a responsabilității umane e o soluție pentru incertitudinile și îndoielile noastre? Vedem complet, o imagine completă, când privim din iubirea cu care suntem înconjurați, adică din adevărul propriu, care face adecvarea între gândurile noastre și faptele ce au loc în lume.

   Putem să spunem, de aici, că asumarea responsabilă și iubirea, ca „formă” prin care privim lumea, schimbă și perspectiva asupra realității sau a unui fapt din realitate. Noi filtrăm faptele din realitate, ele sunt așa cum le reflectăm și faptele reprezintă secvențe din imaginea formată de realitate ca întreg. Iar atunci, realitatea nu e dependentă de succesiunea sau simultaneitatea unor secvențe sau de contingența lor, ci ele se integrează în realitatea mai largă, atunci când o privim potrivit, cu asumare a sinelui ca agent, cât și, mai mult, ca ființe ce facem parte din creație și având un scop prim. Putem, de aici, să avem și acceptarea a tot ce vine, care nu poate schimba ceea ce e semnificația – a întregului din parte. Iubirea e voință de viață, e forță creatoare și ea depășește, astfel, ceea ce contravine cu scopul ei.

   Deci, cum putem să înțelegem și să privim corect? Privim ca să cunoaștem, cu asumare, ceea ce implică înțelegerea, ca facultate a noastră. Putem să înlăturăm toate judecățile care veneau din teamă sau fuga de responsabilitate și să nu mai căutăm motive și cauze în afara noastră și atunci putem avea răspunsul pentru noi, cel adecvat și știm să privim corect, în înțelegere, în iubire. Ele lărgesc câmpul de posibilități și înlătură incertitudinile și îndoiala. Avem credința, în sine, în sensul a tot ce e și din care orice e o parte.

   Aduc toate aceste lucruri și o schimbare în ce privește viața și ceea ce se desfășoară? Da, și aceasta pentru că putem să ne apropiem de ceea ce poate să dea sens și să distingem și să separăm de ceea ce nu ar putea să îl aibă. Putem să cuprindem infinitul în finit și putem să nu limităm ceea ce semnifică, față de un lucru, în mod particular. Nu putem, de altfel, să delimităm sau să limităm necunoscutul și ne-înțelesul, dar putem ca tot ce cunoaștem sau înțelegem să îl privim din lumina a ceea ce e nelimitat și ce poate fi.

   Ce e, atunci, timpul, ca „ordine” ce determină semnificația desfășurării lucrurilor? Timpul nu se compune din secvențe, ci secvențele se compun din infinit, dar fără a-l limita și reduce la un moment dat.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…