DILEME – Aura CIOBOTARU – Cum putem să găsim o ordine – prin timp? (doi)

   Așadar, cum putem să găsim o ordine, prin timp – cu ceilalți? Și cum putem să regăsim o ordine – prin timp, în relațiile cu persoanele semnificative din viața noastră? Aceste întrebări apar. mai ales. atunci când privim înapoi la întâlniri și legături care ne-au marcat, dar care     s-au schimbat sau s-au încheiat. Trăim mereu între limite și posibilități, având un scop propriu și dorința de a ne manifesta liberi. Însă nu suntem singuri: ceilalți participă la parcursul nostru, uneori constant, alteori doar pentru o vreme. Prezența lor – și, deopotrivă, absența – dau consistență vieții noastre, ne întăresc convingerile despre ce putem face și ne însoțesc în încercarea de a ne împlini. Există persoane semnificative în viața noastră, ce apar uneori, în anumite etape. Relațiile cu ele iau naștere dintr-o dorință de a întâlni și a împărtăși, dar și dintr-o așteptare împlinită. Relațiile pozitive cu ceilalți au o importanță pentru a putea da o consistență vieții noastre. Consistența lor nu este doar o chestiune de durată, ci de profunzime: de intensitate a trăirilor împărtășite, de autenticitate a momentelor de apropiere. De aceea, chiar și atunci când etapele se încheie și viața se schimbă, rămâne ceva ce nu dispare – amintirea întâlnirilor în care am dăruit și am primit părți din noi.

   Dar dacă acea succesiune de secvențe de timp s-a încheiat, înseamnă că și timpul acela s-a încheiat sau relația noastră cu el? Și nu mai avem acces la acel timp, în niciun fel, sau la ceva din el? Înseamnă că și relațiile cu persoanele din acea etapă ne devin străine și inaccesibile? Poate timpul să păstreze și pierderile, și „uitările” noastre? Toate acestea vorbesc și despre absență. Este, sau ar trebui, absența să fie mai puțin reală decât prezența din viața noastră? Pentru a fi prezenți în viața noastră și a altora, trebuie să „lăsăm” ce ne lipsește? Și atunci, cum am putea să ne mai amintim ce a rămas important? Absența poate fi simțită și în prezență, ea îmbracă forma conștiinței sfârșitului a ceva. Absența există și la un mod pozitiv.  Ea ne face să valorizăm mai mult clipele și secvențele acelea petrecute, care acum încă nu au un „final”. Absența face să păstrăm vie așteptarea ca acel ceva să revină și recunoștința pentru ceea ce a avut și a dat semnificație clipei trăite.

   Ce facem, așadar, cu ordinea veche, cea în care ne simțeam odată în armonie? Chiar dacă nu putem reveni la aceleași momente, există lucruri care rămân neschimbate. Ne rămâne ceea ce face continuitate între noi înșine și noi din orice moment și secvență. Coerența interioară pe care am dobândit-o din aceste experiențe este cea care dă ordinea și sensul din tot ceea ce ni se întâmplă și ne face să fim prezenți deplin în clipa de acum. Momentul trăit și întâlnirea autentică realizată dintre eu și celălalt au caracteristica deplinătății.

   Din toate acestea, pot să reiasă câteva lucruri importante. Nu putem să luăm, nicicând, ca de la sine înțelese și date: întâlniri, legături ce ni le formăm cu ceilalți, care sunt pentru o durată sau un parcurs. Viața, însă, nu e doar despre scop, ci și despre frumusețea parcursului. Viața e și din momentele privilegiate, persoanele pe care avem prilejul să le întâlnim și să facă parte din viața noastră la un moment dat. Putem păstra cu noi bucuria, recunoștința, față de aceste persoane și aceste întâlniri și să păstrăm memoria acestor întâmplări, unele dintre ele doar aproape întâmplătoare, care ne-au umplut acele momente de mai mult conținut frumos. Le putem ține păstrate deoparte, pe altele le putem păstra pentru a reveni asupra lor și a ne bucura de frumusețea aceea, chiar dacă nu mai putem schimba ceea ce s-a încheiat.

    Ordinea pe care o avem în viața noastră e dată de acele momente semnificative, independent de durata sau durabilitatea lor în timp și chiar și independent de profunzimea unor trăiri din momente și perioade ce au decurs între noi și ceilalți, fiindcă acestea pot rămâne mai puțin relevante, cât în primul rând de calitatea relațiilor respective, ce s-a structurat în timp. Prezența celorlalți, ca și a noastră în acele momente și etape, își păstrează întotdeauna semnificația – ele dau contur drumului nostru și rămân repere pentru devenirea noastră.

   Poate că, la un moment dat, ne vom întreba ce am avea să le spunem celor care au făcut parte din viața noastră într-un mod consistent și semnificativ și ce știm sigur să le spunem acum. Răspunsul ține de modul în care ne-am regăsit locul – în raport cu aceste legături cu ceilalți și de ordinea pe care am reușit să o regăsim, prin timp, înăuntrul nostru. Ordinea prin timp se păstrează în felul în care alegem să purtăm cu noi prezența și absența celorlalți, Adevărata ordine prin timp este și prin recunoștința pentru cei care au făcut parte din drumul nostru. Și, în cele din urmă, ordinea prin timp nu se află în ceea ce a trecut, ci în felul în care ne regăsim locul, mereu, față de ceea ce a fost.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…