kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DILEME – Aura CIOBOTARU – Cum putem să facem lucrurile în ordine?

Cum putem face lucrurile să se bazeze pe o ordine, atât în societate cât și în viața noastră ca indivizi? Cum putem să menținem lucrurile sub o ordine? Este aceasta o ordine de tip moral? Este o ordine de tip practic? Sau este o potrivire între acțiunile noastre și contextele în care ne aflăm? Cum putem face această potrivire?

   Vrem și să fim în concordanță cu noi și cu lumea și să găsim această concordanță atunci când ne raportăm la întâmplările și experiențele pe care le avem. Vrem ca lumea să reflecte pentru noi această ordine, vrem să vedem o ordine sau să putem să ne reîntoarcem la această ordine a lumii și atunci când totul pare contrar.Vrem să vedem ceva care să corespundă cu ceea ce avem în minte, cu intențiile și idealurile cu care am pornit. Cum se pot toate aceste lucruri, dacă uneori planurile se schimbă și circumstanțele se modifică? Atunci când condițiile de la un moment dat se schimbă, ar trebui ca și planurile noastre să se schimbe? E și ceva ce nu ar trebui să se schimbe? De ce e important să acționăm, în loc să nu acționăm, în toate aceste situații și circumstanțe?

   Uneori facem bine și rezultatele nu sunt cele așteptate, iar scopurile noastre, adesea, depind de multe circumstanțe externe și imprevizibile, de împrejurări pe care nu le putem controla. Ceea ce depinde de noi este intenția, voința și principiile care ne ghidează. Planurile se schimbă și circumstanțele se modifică, dar promisiunile, intențiile morale și principiile trebuie respectate. Aceasta face posibilă continuitatea, dar și ordinea și sensul, oferindu-ne cadrul în care putem acționa, putem păstra principiile și urmări idealurile noastre.

   Timpul este ceea ce dă măsura lucrurilor. Așa cum spune Kant, el reflectă lumea așa cum este pentru fiecare dintre noi, filtrată prin percepția și rațiunea noastră și este forma prin care înțelegem lumea. El nu este doar o măsură exterioară, ci cadrul în care experiențele noastre capătă ordine și sens. Prin el, înțeles în acest fel, putem armoniza viața interioară cu lumea din afară, și putem lua decizii sub semnul moralității și al responsabilității. Ce înseamnă să facem tot ce putem face? Să facem tot ce putem înseamnă să facem tot ce depinde de noi, folosindu-ne toate resursele interioare, raționale și morale pentru a respecta principiile, chiar dacă nu putem controla rezultatele. A nu face nimic este o alegere, dar este o alegere de pasivitate. Și pasivitatea lasă lumea la voia întâmplării. A face tot ce putem înseamnă să ne angajăm deplin în ceea ce depinde de noi. A acționa, chiar și fără a putea controla totul, este un act de libertate și responsabilitate. Astfel, ordinea nu e doar organizare exterioară, ci și echilibrul interior care dă valoare acțiunilor. Este expresia libertății noastre interioare, și ceea ce conferă sens acțiunilor noastre, responsabilitate acțiunilor și valoare fiecărei clipe.

   Nu are rost să ne „pierdem” timpul căutând o ordine într-un context în care ea nu există. Nu putem să dăm o ordine sau să o vedem acolo unde lipsește. Nu ne putem spune că „este în ordine” sau că „o să fie în ordine”, pentru că aceasta ar însemna să ne îndepărtăm de ideea inițială și planul cu care am pornit. Nu putem să ne împiedicăm de cauzele dezordinii, pentru că ar însemna să ne lăsăm învinși de haos sau de ceea ce urâm. În schimb, trebuie să ne ridicăm și să înaintăm în iubire, păstrând fidelitatea față de principii, ce transcend circumstanțele și timpul. Înseamnă a aduce sens, iubire și responsabilitate în tot ceea ce facem.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media