Recunoaştem cu toţii că, în afară de obiectele sau faptele lumii, care pot fi clasificate, măsurate sau cântărite într-un fel sau altul, mai e si lumea viselor, a dorinţelor, aşteptărilor, a speranţelor sau temerilor noastre. De fapt, existenţa noastră se desfăşoară între două planuri, noi suntem tot timpul între două lumi: între realitate şi vis.
Realitatea poate să nege un vis? Visul poate să nege realitatea? Cum se poate ajunge de la ceva la nimic-între acestea două? Dar lumea aceasta nu are și ceva din visele noastre in ea? Lumea aceasta, ca un tablou de imagini în mișcare, care poartă in ea lucrurile și obiectele ei, construcții, civilizații, evenimente și toate visele omenirii?
Şi când visăm, ne apar tot felul de lucruri şi ele sunt acolo, în faţa noastră, dar noi nu ştim nimic mai mult despre ele. Sunt lucruri care s-au petrecut mai înainte și ne apar acum ca într-o poveste pe care am mai vrea să o ascultăm încă o dată şi vrem să privim în ea, să ne oprim asupra evenimentelor încheiate în lumea ei.
Mereu trăim în afara sfârşitului, căci nu putem trăi sfârşitul unui vis, deşi mereu ne temem de el, ne ferim de el. El oricum nici nu va veni şi ştim noi asta, știm că nu poate să se sfârşească. Până la urmă, ce facem nu e să visăm sfârşitul în imagini în care nu trăim, uitând în ele propriul vis? Dar nu uităm noi ceva atunci din noi în faţa imaginii lui? Nu am uitat noi, în această distanţă, să fim chiar pentru lumea pe care am dorit să o privim? Nu am uitat noi oare să-i spunem şi ceva despre noi?
De când ne naştem, noi ne depărtăm tot timpul de un vis simplu în imagini complexe ale lumii în care am început să trăim, uitând mereu să începem să trăim. Mereu noi deja am început şi uităm tocmai acest lucru. Noi am venit pe lume cu un vis pe care l-am uitat şi pe el tot mai departe..Poate într-un gând trecător dintr-o copilărie îndepărtată, poate în bucuria fără motiv şi inexplicabilă, totuşi adevărată, a celui fericit, al altei lumi decât cea pe care cu toţii o vedeam sau uitam s-o vedem şi care nu ştia prin nimic să fie o lume a bucuriei. Visul poate exista şi fără momentele lui? Poate el să existe doar ca lume? Şi pot momentele visului să existe fără o lume? Relaţia cu lumea e fundată pe lipsa de sens şi relaţia noastră cu ceilalţi pe principiul supremaţiei celui puternic? Orice imagine şi moment prezent sunt mai importante decât oricare altul? Orice nouă apariţie e mai importantă decât tot?
Am vrea mereu să fie şi acum şi acesta, ca visul meu să fie acum, așa vrem dintotdeauna. Dar vrem emreu şi ca visul să fie acesta, în realitate. Unde e visul meu atunci? Am vrea poate ca nimic să nu fie acum, ca eu să nu-l pot pierde niciodată. Și totuşi, nu plângem mereu după ceva ce nu va exista niciodată. Cum anume am putea face ca un eveniment, o dată petrecut, să-şi păstreze mereu semnificaţia? Nu prin faptul de a ni-l aminti mereu. Amintirea? Amintire a ce? A-ţi aminti exact un lucru nu înseamnă, oare, un lucru imposibil? Şi a încerca să-ţi aminteşti totul nu înseamnă oare a trăi în trecut? Nu înseamnă oare a te despărţi de tine însuţi, şi a fi mereu în urma ta?
O lume a amintirilor e o lume a umbrelor. De ce n-ar fi de fapt nevoie nici să încercăm să ne amintim totul şi nici să uităm tot? Există o mulţime de lucruri în lumea mea care nu au nicio importanţă…
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București…
Facebook
WhatsApp
TikTok
