E vorba, aici, despre continuitatea sensului și spațiul lăuntric al lucrurilor trăite… Lucrurile din jur se schimbă, iar alegerile pe care le facem uneori se petrec în alte împrejurări decât cele inițiale. Printre ele sunt și lucruri importante, semnificative pentru noi, în sens mai general sau alteori personale, pe care am vrea să nu le pierdem și să le păstrăm continuitatea. Cum putem face acest lucru? Ce e distanța? Ce e apropierea, dar depărtarea? Ce sunt alegerile noastre, și cum ne apropie ele de obiectele lor, de ceea ce dorim? Și aceste alegeri pot, în același timp, să ne „îndepărteze” de alte lucruri care erau pentru noi, inițial? Ele fac să se schimbe împrejurările? Vrem să „ne apropiem” de lucrurile dorite, și facem alegeri pentru scopul de a le realiza. Aceasta înseamnă să ne asumăm și că o să lăsăm în urmă altele? Înseamnă că poate nu o să le mai regăsim niciodată? Alegerile noastre pot fi o condiție suficientă pentru a ne „îndepărta” de ceva ce am avut înainte, chiar și atunci când acel lucru era dorit și încă ar fi putut fi? Am putea să reunim toate experiențele și întâmplările noastre, sub o semnificație ce are același obiect? Poate fi o poveste comună care le conține pe toate?
O să plec, mai întâi, de la câteva considerații generale. Ce avem de spus, fiecare, până la final, sunt poveștile proprii. Și sunt povești care nu se încheie sau pe care nu trebuie să le încheiem. Ne putem imagina, din acest motiv, un spațiu al lor care nu se schimbă odată cu timpul, ci e nemărginit – un loc care păstrează tot ce a contat și care poate primi și tot ce urmează să vină nou. Aceasta mai înseamnă și c, în sufletul nostru, există destul spațiu: acolo se află lucrurile trăite, simțite, care nu au sfârșit. Spațiul lucrurilor pe care putem să le trăim nu e închis; momentele trăite de noi nu-și pierd semnificația, valoarea și sensul. Ele pot încadra și orice lucruri noi pe care le primim, pentru că e mereu loc în acest loc. Exprimăm prin noi sensurile a ceea ce am trăit, iar acestea așteaptă, mereu, să primească noi sensuri. Din ele se pot naște povești noi.
Există, de asemenea, și lucruri din experiența noastră cu care ne aflăm într-o distanță. Ele nu ne privesc direct, nu ne reprezintă. Într-un asemenea cadru, nu putem fi ceva pentru cineva care nu ne reprezintă la rândul lui. Suntem și rămânem mereu alături și printre cei care reprezintă ceva important pentru noi – și la fel, noi putem fi importanți pentru ei. Este modul în care putem iubi și ne putem lăsa iubiți de ceilalți.
Pentru a continua, putem adresa câteva întrebări pentru a clarifica în ce limite aceste considerații rămân valabile. În circumstanțe diferite, în care ne aflăm în lumea și printre lucrurile care ne înconjoară există totuși ceva constant? Alegerile noastre – cele prin care ne formăm viața – au vreo necesitate? Au ele același înțeles peste tot, în orice lume posibilă? Sau duc la același rezultat, în orice variantă posibilă a lucrurilor? Și în ce fel? Sunt, de asemenea, fapte care rămân posibile sau se realizează, fiindcă urmează unor alegeri de dinainte? Și putem spune de aici că le au drept cauză pe primele? Și sunt lucruri pe care le-am ales cândva, care rămân așa cum au fost, indiferent de după ce alte alegeri? Alegerile noastre duc, neapărat, la un singur rezultat, iar pe acela îl constituie cu necesitate? O dată ce facem o alegere, e suficient, ca să fim împliniți de rezultat? Alegerile noastre se constituie și construiesc un final, duc către o destinație precisă? Putem să rămânem în aceeași „lume” în care am ales la început ? Sau e alta lumea de după alegerea făcută? Sau e complet diferită? Noi alegem o „lume”, dintr-o lume deja existentă, în care ne aflam inițial? Și tot noi îi dăm determinările? Ce este, atunci, „lumea” pe care o alegem? Dar dacă lumea alegerii mele și cea care urmează după alegerea mea nu sunt neapărat legate între ele? Își împlinește alegerea scopul în aceeași lume în care a fost făcută, sau „stă” doar pentru lumea pe care am avut-o în vedere? Ce este, de fapt, ceea ce dă continuitatea în timp, a noastră? Prin ce ne regăsim pe noi înșine în tot ceea ce facem și experimentăm?
Cred că, orice alegere am face, nu se poate pierde, oricum, „tot ceea ce a avut sens”, chiar dacă, uneori se „îndepărtează” sau „ne îndepărtează” de ce era. Cred că, oricând și oriunde am fi, ceea ce a fost semnificativ – fapte, secvențe, întâlniri – rămâne exact în același fel. Nu ne putem îndepărta cu adevărat de ceea ce e semnificativ pentru noi. Dar înseamnă asta că acele lucruri ne rămân vii și deschise, sau doar că rămâne semnificația lor? Cred că, în cele din urmă, nici nu suntem mai aproape, nici mai departe de ceea ce ne-am dorit și a fost important pentru noi. Ceea ce am ales și ceea ce nu a ieșit așa cum am fi dorit formează aceeași lume: lumea care conține obiectele alegerilor noastre, sensurile lor și pe noi înșine în interiorul lor.
Obiectele alegerilor mele, fie că au corespuns sau nu intenției inițiale, nu pot sta în opoziție cu dorința care le-a născut. Ele continuă să semnifice în același fel, în același spațiu interior. Ceea ce face ca un lucru să aibă valoare pentru noi nu-și schimbă semnificația, oricare ar fi împrejurarea. Obiectul referirii noastre – ceea ce iubim, dorim sau simțim ca important – e același și-l putem regăsi mereu, dacă știm să privim și să ne ghidăm după ceea ce simțim și ne formăm valorile în concordanță cu ce am trăit și am simțit că e important. Nu putem uita, nici pierde din vedere ceea ce a avut sens. Momentele semnificative, legăturile adevărate, întâlnirile prin timp – nu se diferențiază, indiferent din ce punct ne aflăm la un moment dat, indiferent ce alte condiții, sau și dacă „toate celelalte condiții”, ar fi schimbate. Ele rămân prezente, în același spațiu lăuntric, mereu viu.
În cele din urmă, poate că aceasta este continuitatea. Sensul și iubirea au o dimensiune a prezenței care nu se pierde în timp. Ele nu depind de împrejurări, nici de rezultatele alegerilor noastre, ci de fidelitatea cu care le recunoaștem, din nou și din nou, ca fiind ale noastre.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
