Pe parcursul întregii vieți suntem angajați în această călătorie, pe un drum pe care îl avem ca scop de parcurs. Drumul se creează cu fiecare urmă a pașilor noștri. El nu exista dinainte, ci se construiește și ia forma pe care o dau gândurile, intențiile, acțiunile noastre. Toate aceste caracteristici ale personalității noastre, dacă ne oprim să le privim, în acest moment sunt materialul cu care modelăm cine suntem noi cel mai bine. Ce este important e să ținem minte care e obiectivul nostru real și să ne menținem fermi.
Se poate întâmpla să întâlnim obstacole în parcursul acesta, adică viața ce ne-o trăim. Intervin lucruri care nu sunt conforme cu poziția și orientarea noastră îndreptată către lume. Asemenea momente sunt delimitate în raport cu ceea ce e în planul principal pentru noi. Nu știu dacă este cu putință ca în acele momente să ne sprijinim pe trecutul nostru și dacă îl putem aduce cu un impact suficient de mare ca să ne valideze la momentul din prezent, în care suntem. Nu știu dacă putem să îi dăm atâta energie ca să contrabalanseze inconsecvența nouă apărută. Certitudinea e aceea că este necesar să rămânem aliniați la obiectivul nostru și la fel de consecvenți cu noi înșine, în gândire și în etica pe care le avem și după care ne ghidăm.
O altă atitudine poate fi să ne abandonăm poziția pe care o avem, unde are loc și se desfășoară acțiunea. Poate părea cum am privi, dintr-o margine, la viața ce se petrece fără noi în ea. Și atunci, pare îndreptățit să ne lăsăm împinși înainte, de îndemnul care ne va spune să lăsăm trecutul, să renunțăm și să uitam totul, ca și pe noi așa cum eram. Așadar, am da totul la schimb și să primim altceva nou? Ar putea fi, așa cum pare de multe ori, o viață mai bună sau cel puțin o șansă nouă. În acest moment, putem să ne imaginăm că totul o să arate exact așa cum am vrea. Înainte de a se schimba cadrul, îmi mai las un moment, să întreb: „Cine suntem noi, în acest moment?”
Deseori se poate să ne întâlnim cu oameni pe care îi știam de atâta timp și ne par cu totul „schimbați”. Este o realitate și aceea că noi ne schimbăm, în sensul să ne completăm pe noi, adăugând ceva ce nu aveam la îndemână înainte. Sensul aici este să „creștem” sau să avansăm ca persoane. Dar să ne întoarcem la întâlnirea cu persoana așteptată, așa cum știam noi că este. Am avut mereu convingerea, sau așa am vrut să cred, că oamenii rămân aceiași. Principiile logicii, cât și cele ale eticii ne arată că o persoană e aceeași cu ea însăși, tot timpul, și, de asemenea, ea are o valoare sau calitate umană, într-un anumit grad sau nivel. În lume vom vedea cât de mult lucrurile sunt supuse schimbării, cum e și în diferite împrejurări sociale ori istorice. Și uneori pot să se schimbe chiar valorile. Cum se poate schimba o persoană? Și aici vorbim de un individ, în decursul unei vieți. Personalitatea, cuprinzând și trăsătura dominantă a unui individ, se formează ca o adecvare și concordanță între gândire, voință și principiile după care ne realizăm acțiunile. Aceste principii realizează legătura între sine și lume. Ce s-a petrecut, însă, cu cineva care constatăm ca este în cu totul alt fel decât cum îl știam?
Sunt și situații neașteptate, dar împrejurările ne dau doar ocazia să arătăm și să descoperim cine suntem și să luptam pentru noi. Noi le transformăm sau le accesibilizăm în funcție de noi, nu invers. Dar ce anume poate face o persoană să se „schimbe”, în sensul de a uita de tot și de toate ce erau înainte? De ce ar ieși cineva din piesa lui? Neputința ne poate pune uneori la încercări grele. Varianta de ieșire este voința de a avea putere să treci mai departe. Puterea înseamnă ca, atunci când nu mai ai nimic, să nu te lași învins. Și aici poate să apară eroarea. Tu poți crede că pentru asta e nevoie să uiți trecutul și să dai totul pentru un viitor care îți promite siguranța. Povestea aceasta poate continua, de aici, în orice mod în care vrem să o imaginăm. La fel este și cu personajul ei.
Un om poate deveni orice, cât timp a dat totul cu o importanță egală pentru a primi „la schimb” un viitor sigur. În acest schimb, s-a pierdut elementul calitativ și a dispărut orice valoare, fie în raport cu lumea, fie cu sine însuși. Și oricum va arăta viitorul, nu te mai regăsești pe tine nicăieri.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
