DILEME – Aura Ciobotaru – Cine ne poate lumina și pe noi?

   În confruntările noastre cu diferite situații și pentru a obține un rezultat real, către cine putem să ne adresăm, în cadrul unor instituții unde apelăm în acest scop? Căror autorități competente, ce operează în instituția respectivă, să ne adresăm ca să obținem, concret, un rezultat? În acest sistem social, cel liberal, care e modul de relaționare între cetățenii și oficialitățile care îi aparțin? 

    În cadrul acestui sistem, noi, cetățenii, „aparținem” de autoritățile acestea? Aceasta ar însemna că ele au funcția să ne servească, slujind intereselor noastre, conforme cu principiul egalității în drepturi. Iar adoptând sistemul acesta, liberal, autoritățile statului trebuie să îndeplinească serviciile ce fac posibile rezultatele pe care le vrem.Cum își realizează oficialitățile din stat sarcinile acestea, ca sa fie la dispoziția cetățenilor și să le îndeplinească serviciile?

   Din constatările pe care le avem, vedem că, în general, atunci când cetățenii apelează la serviciile unei instituții, se nasc conflicte și probleme, aparent fără o explicație. Spre exemplu, un individ se adresează autorității care are răspundere pentru cazul său. Acesta formulează o cerere, prin care solicită serviciul pe care și-l dorește. Răspunsul primit va fi dacă „problema” ce aparține cetățeanului poate sau nu poate fi rezolvată la momentul respectiv. Dar el nu a mers de fapt pentru a i se îndeplini o favoare. Impresia creată este că individul se duce cu o problemă, așteptând ca o autoritate să o soluționeze. Dar, în realitate, acel individ s-a prezentat să solicite un serviciu, iar acel serviciu i se cuvine, în mod just, imparțial și de drept…

   Din punctul meu de vedere, problema este utilizarea improprie a termenilor, ducând la această abordare greșită și inversând „ordinea lucrurilor”. Din punct de vedere filosofic, o analiză asupra termenilor poate clarifica unele aspecte, determinând sensul cu care aceștia trebuie folosiți corect. Din punct de vedere social-politic, statul are rolul să asigure ordinea socială și o stare de normalitate. Orice autoritate în stat îndeplinește o funcție publică și are de realizat anumite servicii, prin intermediul instituțiilor pe care le reprezintă. Consider că la baza funcționării oricărui stat se afla câteva principii intrinseci, în ce privește relațiile între cetățeni și conducători. Consider, de asemenea, că atunci când treburile nu merg bine, când lucrurile iau o turnură nefirească, înseamnă că oamenii scapă din vedere un lucru primordial, preocupându-se de alte aspecte, ce îi îndepărtează de esență. 

    Despre putere și despre cunoaștere putem spune multe. Oamenii sunt atrași de tot ceea ce fascinează imaginația, își doresc magie, iar aceste aspecte pot îmbrăca diferite forme și cu referire la societatea actuală. Suntem adesea atrași de aspectele exterioare și vedem că „regatul se veștejește”, dar am scăpat din vedere că „împăratul e bolnav”. Ca și faptul că nu am recunoscut (sau nu am avut discernământul respectiv), că „împăratul e gol”. Acesta, purtându-și „hainele cele noi”, își confirma faima si gloria, sub aplauzele supușilor ce îi admiră „hainele fermecate”. Puterea înrobește pe cel care nu e stăpân pe sine. 

    Obsesia puterii este expresia propriei neputințe și fuga din fața confruntării cu vocea înăbușită a conștiinței, care are ceva despre care sa ne „interpeleze”. Poate că suntem limitați de „simțuri” cei care nu zărim „strălucirea” veșmintelor din „lumea formelor” la care nu au acces decât cei iluminați…

 

AURA  CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…