Tema aceasta pornește de la filosofia lui Nietzsche, care propune o analiză a originii conceptelor de „bine și rău”, în morală, cât și a surselor și a „purității surselor moralei”. Filosoful concluzionează că sensurile conceptelor sunt relative, cât și diferite, în funcție de nivelul la care ne raportăm. În centrul teoriei se află ideea voinței de putere, care e însăși lumea, adică natura, și de asemenea și existența umană. Ne aflăm într-un soi de „luptă pentru putere”, care ne diferențiază în funcție de gradul la care ne aflăm. Natura e evoluție, omul are ca scop si sens să evolueze, între un grad mai mic și unul mai mare. Dar, creează acest fapt o separare a oamenilor în ceea ce privește nivelul voinței lor, în „cei cu voință slabă” și „cei cu voință puternică”, ca fiind două categorii diferite ce formează societatea? Se poate spune că unii sunt în opoziție cu ceilalți, fie în sensul de a crea valorile moralei ori de a le respecta sau nu, așa cum au fost create de primii? Ce înțelegem prin depășirea limitării pe care o implică morala ca sistem? Care e scopul și cui aparține acest scop sau de cine a fost „creat”? Se poate spune că este vorba de scopul celor puternici, pentru a-i domina și a-i subclasa pe ceilalți sau este scopul celor slabi de a-i depăși pe ceilalți, pe baza aplicării unor concepte și precepte morale?
Consider că, mai mult de atât, este vorba despre modul de interpretare a valorilor, subsumate, în mod aparent, unor concepte bine determinate, de bine și de rău. În sens general, cu toții avem scopuri proprii, așa cum tot ce există are un scop și totul tinde către un scop. Voința este acea putere de a acționa în vederea realizării scopului și aceasta e ceea ce caracterizează tot ceea ce are viață. Viața, prin acest fel, se manifestă, indiferent de forma sub care e materializată, iar scopul poate fi unul spiritual.
De aici, putem să spunem mai departe că bine și rău reprezintă doar niște niveluri ale aceleiași manifestări, ale aceluiași spirit, luat ca universal. Bine și rău sunt ambele grade de evoluție, sensul fiind, tot timpul, dinamic. Este vorba de trepte de la care scopul este, de pe fiecare dintre ele, același, anume binele. Așadar, răul sau ceea ce avem tendința, cel mai adesea, să calificăm drept rău este doar o treaptă inferioară față de bine, iar fiecare în anumite grade. Dacă răul, sau mai puțin binele, este o absență a unui bine mai mare, nu înseamnă că e, în sine, o lipsă. Chiar noi, prin felul în care privim, putem vedea spiritualul, oriunde și în orice. Orice formă de materializare are spirit, cu un nivel mai jos sau mai înalt. Putem să vedem binele ca pe un principiu ce se aplică la întreaga lume, în care totul se află interconectat. Noi interacționăm, în modul nostru, fiecare dintre noi, cu tot, în funcție, până la urmă, de nivelul propriu de conștientizare, de unde percepem un anumit lucru, un anumit fapt, la un moment dat, într-un anumit context. Spațiul-timpul este nelimitat de percepția sau înțelegerea noastră. Privim diferite forme de materializare, în mod delimitat, prin nivelul nostru la un moment dat, de a ne însuși spiritualul.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…