DILEME – Aura CIOBOTARU – Ce nu poate trece dincolo de noi?

Este ceva ce, din tot ce e în lume și tot ce nu mai e, la un moment dat, să nu poată trece pentru noi și să putem să nu lăsăm să treacă? Viața noastră e timp și timpul o desenează sau modelează și-i dă ceea ce constituie structura și substratul ei.

Viața se află în momente din timp. Viața noastră se petrece și o trăim sub semnul timpului. Se spune că totul „ia timp”. Și, pe de o parte, noi dăm timpul nostru în diferite etape, secvențe, relații, ceea ce înseamnă aici că totul „ia timp” în care ne punem pe noi, iar miza pe care o punem e timpul pe care-l avem în această viață. Și se mai spune, la fel, că într-un final, „timpul ia tot”.

Este vorba de faptul că este aici un timp limitat, pe care-l avem de dăruit, de oferit, pentru ceea ce contează, ceea ce e important pentru noi. Nu ne interesează, aici, cum o să se termine. Obiectul preocupării noastre este despre cum anume dăm timpului valoare, cum îl facem să ia valoare. Ce avem de dat lumii, cum preluăm noi ceea ce întâlnim și are să ne întâmpine? Ce sunt și rămân amintirile pe care le leagă memoria noastră? Ce sunt dorințele noastre, ce ne îndreaptă să le urmăm? Ce este ceea ce vrem să găsim și cum?

Sunt încercările noastre, aici, care se măsoară în timp. Există undeva și limite? Sunt lucruri la care trebuie să renunțăm, pentru a putea cuprinde în timpul nostru altele? Care e limita, și dacă ea există, între ce s-a întâmplat și ceva care ia naștere? Cine suntem noi în viața noastră și care sunt limitele între care ea are loc? Este ceva ce noi avem de realizat, de propus, ce stă în dorința noastră? Există ceva ce ne însoțește în toate căutările și întâmplările sau alegerile din viața noastră, ceva care ne arată despre ce este tot ce are loc și a avut loc? Și este o idee pe care o urmăm și după care construim și realizăm tot ce facem să aibă loc și toate lucrurile la care participăm? Sau acel lucru constant e un spațiu care rămâne mereu și ne dă sentimentul de libertate ce ne însoțește, mai departe de tot ce e, printre tot ce e și dincolo de ce a fost sau se desfășoară? Acest spațiu este unul care trece dincolo de toate ce au o limită, un final, un timp? Este un spațiu al posibilității noastre, într-un mod infinit? Și cum îl putem accesa, cum îl simțim și cum ne face să simțim? Poate fi și locul de unde o putem lua mereu de la început? Poate fi locul de unde să nu putem să ne pierdem și care delimitează ce e de opusul lui și ce creează echilibrul din tot ce e și tot ce are o măsură? Este ceea ce pune limita dintre existența noastră și ceea ce nu se află nicăieri?

De fapt, este ceea ce semnifică aceea că existăm aici, că suntem prezenți și tot ce ne înconjoară „ia prezență”. E ceea ce ne face să locuim în timpul nostru propriu și să facem ceea ce e posibil să îl locuiască. Existăm laolaltă cu ce există, în aici și acum.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…