DILEME – Aura Ciobotaru – Ce mai avem oare de făcut?

În vremuri cum sunt acestea, suntem bombardați cu „de toate și servite la minut”.              Obișnuiți sa fim „tulburați” cu tot soiul de probleme de care ne-am săturat, ca și azi, tot la fel era și atunci… Nici nu a trecut prea multă vreme de când „pe masa discuțiilor” se aștepta dezbaterea unei ipoteze, despre sfârșitul civilizației. Fiindcă tot a venit vorba, o să continui cu tema aceasta.

   Cu toții știm că la orice perioadă ar fi să ne raportăm și în oricare civilizație am vrea să călătorim în timp, vom regăsi elemente care apar în general, în toate civilizațiile. Îmi imaginez când comunitatea aceea se afla undeva, pe la început, în proces de formare. În acea etapă inițială, de formare, indivizii realizau activități practice, prin care să își asigure bunurile de care era nevoie. Interacționau într-un mod simplu cu ceilalți membri, fără a avea niște elemente sau reprezentări bine structurate. Au experimentat și au acumulat lucruri și s-au acomodat apoi cu toate…

   Însă mai trebuiau armonizate, echilibrate, aveau nevoie să își construiască relații sociale și de apropiere cu ceilalți, doreau să comunice mai bine, mai mult. Începeau să se integreze și să aibă sentimentul de a fi o comunitate, dezvoltându-se, totodată, și la nivelul de conștiință, ca sine. Tot atunci și-au stabilit valorile după care să se ghideze.  Cetățeni care aveau un statut în comunitate, și-au asumat și rolurile pe care din societate, ca să îi asigure o dezvoltare amplă.  De asemenea, pentru a funcționa cum trebuie, au căutat forme prin care să o organizeze, prezentând în mod public propunerile pe care le aveau.

   Cultura e un mod de expresie, de manifestare, prin deschidere față de orice element care îi inspiră pe oameni, cât și pentru întregul proces de creație. E un proces prin care ei se dezvoltă pe sine, dar și participă la diferite activități și practici, alături de cei din comunitate. Relaționând cu ceilalți în cadrul societății, învață cum să practice valorile propuse, atât cu ceilalți, cât și să știe să și le manifeste prin inițiativă proprie.

   Prin relațiile care se stabilesc între membrii comunității, aceștia își dezvoltă capacitatea de cunoaștere și o îmbogățesc. Toate acele experiențe pe care le trăim fiecare – și azi –  ne îmbogățesc spiritual, finalitatea este de a forma și a da naștere unei civilizații, integrând toate elementele respective în propria ființă, ca apoi să le armonizăm bine și în exterior.

    Trecând prin toate aceste aspecte, revin acum asupra întrebării de la început. Reflectând la descrierea pe care am încercat să o fac, pentru ceea ce înseamnă de fapt o civilizație, o să am un răspuns mai clar pentru această întrebare? O să împărtășesc un gând la care am ajuns, prin alte câteva întrebări… Oare nivelul de civilizare pe care ne situăm este un indice pentru stadiul maxim real de înflorire și dezvoltare la care am ajuns până acum? Sau, cel puțin, mai putem să aducem o dezvoltare, în acest sens?

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…