Una din pildele pe care o cunoaștem, probabil, cu toții, într-o anumită măsură și un sens, e aceea numită și „pilda talanților”, după care „celui ce are i se va mai da, iar celui care nu are, i se va lua și puținul pe care îl are” sau pe care îl avea. Mai întâi, e firesc că are acela ce are ce da sau are cum da, înseamnă că și înmulțeste ce dă și stie cum să o facă. Aceasta este atât în sens personal, social și chiar mai mult. Cel care nu are, nu are din ce să dea, cu „puținul pe care îl are”.
Cel ce are, are pentru că a meritat, a ajuns să aibă din ce a făcut, a realizat, a progresat. Cel ce nu are, înseamnă că nu a realizat ceva în plus ca să dea, să aducă lumii și celorlalți. După cum spune și un filosof ultra-liberalist, R. Nozick, „fiecare să aibă după cum alege, iar fiecăruia, după cum e ales”.
Întâi, în ce sens „a avea“ se află în conexiune cu cine este și cum este persoana aceea? Fiecare avem anumite înzestrări, care ne caracterizează și după care ne facem „remarcați” sau „recunoscuți”. După cum, a avea înzestrări și a nu le practica sau folosi, ca și în „pilda talanților”, înseamnă a nu le pune „în slujba” comunității și societății căreia îi aparții sau, în general, a lumii. Înseamnă a nu te putea face remarcat sau „cunoscut” și a nu ști cum. Ceea ce ești e ceea ce faci să fie cunoscut că ești. Este nevoie să arăți, să ai, o dovadă a ceea ce poți și cât poți.
Cumva, ești „îndatorat” să dai din ceea ce ți s-a dat și cu ceea ce ai fost înzestrat. Nu ești tu cel înzestrat pentru tine și de la tine. Ai fost înzestrat și cum practici și folosești tu ce ai, apoi, ești tu, ai o identitate proprie. Ești tu, așadar, așa cum ai fost intenționat, după cum și când realizezi scopul sau menirea cu care ai fost intenționat, de cine te-a creat.
Dacă nu îți folosești și descoperi potențialul ce ți s-a dat și nu îl „dezvălui” și până nu știi cine ești, nu cunoști nici ce și nici nu „meriți” ce ai, nu faci să îl meriți. Tot timpul nu îti va ajunge și îți va lipsi tot ce alții au și tu nu ai. Cât timp nu o să lucrezi să descoperi ce ai sau să te intereseze sau să nu crezi și să nu te lași să crezi că merită și să ai încredere să încerci, chiar și dacă ar fi să nu aibă rezultat, nu ai cum să fii câștigat în vreun fel. Ca să intri într-un joc ce poate fi câștigat, e nevoie să pui o miză și să ai o miză. Ca să aibă rost, să ai motiv, să intri în „joc”, e nevoie să intri cu o miză. Altfel, din start, jocul este pierdut. Și nu este din vina nimănui sau a altcuiva…
Mai departe, care este sensul că celui care are, i se va mai da? În primul rând, dacă nu dai nu ai din ce da și dacă nu o faci înseamnă să te identifici cu cel căruia îi „lipsește”, pe când alții, „au”. Este și o constatare personală acest lucru și de aceea am premisele să o susțin. Când cineva dă fără gândul că „rămâne cu mai puțin“, ci dă fiindcă așa vrea și așa intenționează el, într-o anumită împrejurare ori în general, oricum, niciodată acel om nu se va simți „lipsit“ de ceva. Nu știu dacă este o chestiune de logică, nu aș ști cum să o demonstrez, în felul cum o privesc. Am mai observant și că cel care se gândește constant să păstreze ceea ce „are”, întotdeauna nu are atât, chiar dacă, și cantitativ și numeric, are mai mult decât cel din primul exemplu.
De ce să nu dai, dacă știi că undeva e nevoie, că de undeva lipsește și cineva are nevoie sau ca tu însuți să îți dai ție ceva ce dorești, indiferent că „ai rămâne cu mai puțin”? Întotdeauna, cel care dă va fi mai bogat, iar asta, cred, face să rezulte că se poate bucura de orice o să primească și el și îl va face „mai bogat”, pentru că deja e recompensat. Celălalt nu are să se simtă recompensat, pentru că, oricum, va fi primit mai puțin decât are nevoie pentru el. Și, așa e. Cum să te bucuri de ceva cu care nu ai ce face, doar pentru că niciodată nu e „destul”?
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
