DILEME – Aura CIOBOTARU – Ce înseamnă drumul pe care îl cauți? (3)

   Ce a fost la început? Cum arăta lumea atunci și cum au fost primii oameni? Cum a apărut greșeala, ce înseamnă eroarea sau ce este răul? Căutând un răspuns la întrebarea despre drumul nostru în viață, putem încerca să povestim despre cum era lumea aceea, imaginându-ne pe noi de acum în rolul de protagoniști.

   Ce este să fii și să acționezi în situația și la locul potrivit? Uneori nu au fost bune circumstanțele și alteori nu a fost timpul potrivit. Realitatea nu a corespuns cu percepția inițială. Dar impulsul către a acționa, adică voința, avea ca principiu aceea de a o manifesta, ca forță prin care să realizezi întâlnirea cu lumea exterioară. Aceasta, întâi presupune să te expui și exprimi pe tine însuți ca sine, în exterior. Iar, de asemenea, să preiei și integrezi în structura ta exteriorul.

   La început, nu știi nimic despre situația ta reală și actuală și crezi, poate, că ți se cuvine, că e așa cum e potrivit, iar apoi, că ți se cuvine, de asemenea, ca și mai departe să te afli în aceeași stare cu cea inițială, naturală, complet bună, în orice situație posibilă. Așadar, ceea ce era potrivit pentru tine și credeai că există în mod necesar și că ești în dreptul tău să fie așa, nu era astfel, din capul locului. Ca să ai certitudinea că îți aparține tot ce e bine pentru tine în cel mai înalt grad, tu ți-ai asumat întâi că ți se cuvine. De fapt, poate că acea stare de bine nu arată ca ești în controlul ei și posesia ei, dintru început. Așadar, existența ta și lumea în care exiști pot fi două lucruri diferite, de origini și naturi diferite. Nu este o relație cauzală sau de putere pe care o ai tu în raport cu lumea din exterior și ce se află în exterior, pentru că nu cunoști începutul, nici ce e în afara a tot ce e despre tine și lumea în care ești.

   Dar, întocmai pentru a ști că nu ști, ai de realizat și confruntarea cu ceea ce nu corespunde cu o situație a ta inițială. Așadar, lumea nu este un spațiu aflat la dispoziția ta. Întâi, tu ai fost în față cu posibilitatea ta proprie. Așadar, nimic nu putea interveni în starea în care te aflai, protejat de acea forță care face totul să fie așa cum este în univers. Puteai să contempli lumea ce era așternută înaintea ta, să o străbați, sa o cutreieri, toate acestea doar ca un privitor al ei. Era ca și când lumea ți se dăruia. Și atunci, tu puteai să o primești, ca ceva dăruit ție? Doar în acest fel ea putea sa ți se ofere și să-ți ofere ce avea ea. Deci, fără să relaționezi, întâi, sub această modalitate, cu lumea aceea, nu puteai să ai semnificația ei și totul nu avea nicio semnificație aparte.

   De fapt, ar fi trebuit, firesc, să știi ceva, de dinainte. Acum te descoperi pe tine într-o stare de conflict cu lumea, dar și cu tine. Tot ce era mai înainte lumea, tot ce tu asumai că era al tău, vezi acum că poate nu mai era aceea a ta, ci poate una străină. Înseamnă oare că tu te-ai rătăcit sau ai pierdut propria ta lume? De ce ai fi uitat sau de ce ai fi plecat de unde erai, mai înainte de toate? Sau poate că nu este vorba de o lume din trecut? Totul apare, cumva, ca printr-un vis. Tu poate nu ai fost îndepărtat de lumea aceea, ea nu a fost în alt timp, ci este ca un vis pe care l-ai fi avut, despre o lume care încă nu exista.

   Dacă în prima parte tu apăreai în lume doar ca privitor, în a doua parte tu ce puteai dărui, de această dată, lumii, dacă lumea era deja făcută sau construită și completă? Mai întâi, tu nu poți interacționa sau participa în mod creator, când încă nu știi ce ai și poți face, cine ești, pentru ce exiști. Însă, prin faptul doar că exiști, tu ai în tine o dorință pentru care ești gata să te aventurezi, într-o căutare în care te-ai angajat, în mod necondiționat. Așadar, vei porni la drum și, orice ar fi, nu o să te întorci până când nu ai găsit ce voiai. Vei pleca pe drumul care vrei să te ducă unde se află răspunsul cu privire la ceea ce cauți. Așadar, pornești la drum fără a ști nimic despre lucrul pe care îl ai de aflat, nu știi ce e și nici cum va arăta. Dar știi că este singurul lucru care te leagă de lumea aceea, așa cum ai visat-o. La sfârșit, ai să ști să întâmpini darul tău, creat din iubirea aceea divină. Darul adus de tine este, până la final, mărturia a ceea ce ai devenit tu.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…