Cum știi când și cu ce să începi, sau când să te oprești? Ce înseamnă să faci binele? Cât dăm noi, cât putem și este nevoie să punem, din noi? În încercarea aceasta de a face bine celui ce are nevoie, e ceva care demonstrează că lumea din exterior nu o să îți arăte că ai dreptate?
În preocuparea mea de-a lungul textelor ce au format obiectul în jurul întrebării care trebuie pusă, am pus ca motivație și ca sarcină aceea că avem ceva de dezlegat, o enigmă, pentru a avea acces la cunoașterea reală, cea a semnificațiilor, pentru a ne îndrepta și apropia de scop, pentu a avea acces la cheia de a deschide ușa. Ce semnifica, deci, Sfântul Graal, la care voiam să știu cum să am acces pentru a cunoaște, a avea și a folosi „puterile” conținute în „acel obiect”?
Am mai vorbit, cândva, de acele „puteri” pe care, la început, oamenii le-au „ascuns” în ceva exterior, ce au lăsat apoi în urmă, departe, pe fundul mării, în stânca aridă, în deșerturi pustii, pentru a le folosi când le vor gasi, re-găsi. Adică re-aducerea aminte: „cunoaște-te pe tine însuți.” Orice obiect și element realizează scopul pentru care a fost menit, prin providență. Aceasta ar fi o explicație a naturii lucrurilor și a evenimentelor din realitate. Apare și aici ideea relației între lucrurile din lumea externă și spirit sau referință. Apoi, avem „a putea” și „a trebui”. Ceva e posibil sau necesar. A doua întrevede și o ordine care poate fi presupusă. Însă aceea că „ceva poate fi” nu exclude că „ceva este cu necesitate” așa, și de asemenea poate fi asimilat cu „ar trebui”. Acesta din urma e, mai degrabă decât un imperativ, un îndemn.
Cum era înainte de începutul a tot? Ar putea părea că o atmosferă întunecată și împrăștiată, un „haos negru”, adică fără formă și viață, fără început și, pentru mulți ani, fără limite. Apoi spiritul a fost „aprins”, poate, printr-o iubire pentru începuturile eterne. A avut loc o întrepătrundere ce a luat apoi numele de „dorință”. Dorința, deci, de la început a existat și s-a manifestat și a avut loc creația.
Cum poți să faci binele? Înseamnă, în primul rând, să cunoști și ce este absența. Să cunoști și ce este faptul că ceva îți lipsește, în mod esențial, ori trebuia în mod natural să fie undeva. În altă ordine a lucrurilor, un „act miraculos” sau a realiza o „minune” presupune să dai ce lipsește în mod esențial unui loc, unor persoane. Presupune și a crea în acest moment o „realitate” și credința că „se poate” acest lucru, că poate să fie așa.
Avem „în fața noastră” o parte de necunoscut. În planul factual, de asemenea, vor fi multe incosecvențe, incertitudini, dar pentru a nu fi posibil de abătut de la țelul tău nu trebuie să te lași influențat și afectat de acestea.
În alt plan, Dumnezeu, putem spune, e prezență, iar Isus e prezență, în manifestare. Dumnezeu a trimis lumina, adevărul și spiritul său. Legea naturii e legea lui Dumnezeu, care e și în forma naturii – ca una din formele în care se manifestă. O manifestare a înțelepciunii lui divine e și cuvântul. Întâi, dorința putem spune că e începutul creației lucrurilor, dar ea nu are conștiința de creația a „tot”.
Conceptul de providență, astfel, e asociat cu voința și semnifică voința supremă. Suprem înseamnă „prim” sau care există în cel mai înalt grad. Moment suprem înseamnă momentul decisiv pentru reușita unei acțuni, hotarâtor pentru izbânda unei activități de importanță capitală. Scop suprem e principalul scop al vieții, efort suprem este o încordare maximă a forțelor fizice sau intelectuale. „A determina” este și a condiționa, în sens necesar, a servi, drept cauză, pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, fenomen. A fi cauză înseamnă a fixa cu precizie, a hotărî sau a preciza însușirile unui corp, fenomen, precum și a face să se producă în mod natural, adică a genera. Înseamnă și a delimita. De asemenea, și a impulsiona. Si, în sfârșit, și a decide.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
