Există un timp care să păstreze sau să conțină în el ceea ce nu mai este în mod actual în lume? Prin lume înțelegem proiecția de către noi asupra realității exterioare, prin capacitățile noastre interioare, care ne structurează ca ființe umane. Este diferența dintre o „realitate în sine” și ceea ce numim „lumea exterioară”.
Ce este timpul, în general? Este lumea a tot ceea ce ființează, împrejurul nostru. Sunt lucruri care s-au petrecut și altele care vor mai avea a se petrece. Sunt distanțele între diferite lucruri în raport cu momentul nostru de acum. Putem să ne gândim la zborul unui fluture, aflat în câmpul nostru vizual la un moment dat, sau la parfumul unei flori în același timp ce i se risipesc petalele, sau la aburul ce se ridică deasupra ceștii de cafea, înainte de a o bea, ori la fumul de la o țigară aproape stinsă…
Există timp dincolo de a fi? Există timp, și ce înseamnă, dacă există, înainte ca acel ceva să înceapă sau să dăinuiască după ce se va fi sfârșit? Există un timp de dincolo? Ce este existența noastră? Este o singularitate, este un loc prin care existența își exprimă o posibilitate să se manifeste?
Nu aș spune că ceva există în sine, și dincolo de timpul prin care a trecut. Ceva ce a fost sau este nu poate fi același și identic cu sine, într-un „alt-undeva”. Nu putem și nu vrem să trăim într-o lume în care să avem esențele lucrurilor, fără legătură cu desfășurarea lor și a semnificației lor.
Nu putem să prețuim doar parfumul florii care a fost în fața mea. Putem să realizăm că, până la urmă, noi nici nu pierdem ceea ce a contat, chiar dacă el a încetat să mai fie. Pierdem tot ce a fost, dar nu și ce a contat din acel ceva.
Continuăm să existăm, nu dincolo de tot ce s-a încheiat sau ceea ce „am pierdut”, ci prin ceea ce semnifică sau a însemnat acel lucru. Însemnătatea nu se pierde. Uitarea nu reprezintă o alternativă. Totul e în continuitate. Ceea ce nu ne mai amintim înseamnă, foarte probabil, că nu era ceva semnificativ pentru a avea să ni-l amintim, sau dacă, în al doilea caz, a rămas în mintea noastră non-conștientă, înseamnă că e încă ceva ce căutăm. Doar că, tot ceea ce am pierdut nu era ceea ce am crezut noi atunci. Continuăm să căutăm, să fim, peste și după tot ce trece.
Un singur lucru e cert. Continuăm, privind, numai în lumină, iar în lumină totul poate să fie. Cât timp continuăm să existăm și lumea continuă să lumineze prin noi…
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
