În activitățile pe care le desfășurăm în societate, în profesie, în viața publică sau în relațiile personale, facem înțelegeri unii cu ceilalți, încheiem acorduri, negociem, realizăm schimburi. Uneori câștigăm, alteori pierdem. Dar câștigă doar o parte? Și pierde doar cealaltă? Există doar învinși și doar învingători? Sau, mai degrabă, în orice interacțiune umană există o distribuție mai complexă a rezultatelor: ceva se obține, ceva se cedează, ceva se învață, ceva se pierde?
De asemenea, nu toți pornim de la aceeași linie de start. Unii sunt avantajați prin poziția în care se nasc sau pe care o dobândesc; alții sunt dezavantajați. Dar a fi dezavantajat înseamnă a fi obligat să piardă? Și a fi avantajat înseamnă a rămâne permanent învingător?
Realitatea ne arată că pozițiile nu sunt definitiv fixate. Norocul, contextul, conjunctura – toate joacă un rol. Însă ele nu pot explica în întregime calitatea unei vieți. Ce înseamnă, de fapt, să reușești? Reușita unei acțiuni depinde de consecințele sale și e dată de realizarea scopului? Cum putem să trăim o viață fericită? Dar o viață împlinită? Este vorba de a ne duce toate acțiunile la bun sfârșit și a termina cu rezultate bune? Sau, uneori, înseamnă să nu renunțăm și să acționăm în continuare cu intenții corecte?
Spunem adesea că vrem să fim liberi – liberi să facem ce dorim. Ce este libertatea de care vorbim, aici, dincolo de simpla absență a constrângerilor exterioare? În dialogurile lui Platon, Socrate afirmă că este mai bine să suferi o nedreptate decât să o comiți. Afirmația poate părea paradoxală într-o lume orientată spre câștig. Este mai ușor să suporți nedreptatea? Este mai acceptabil? Nu din perspectiva interesului imediat. Însă din punct de vedere moral, a nu face nedreptatea înseamnă a rămâne în acord cu tine însuți. Iar acest lucru face posibilă libertatea interioară. Atunci, ce dă calitate vieții? Rezultatul sau modul în care participăm la situațiile vieții?
Unii se raportează la viață din perspectiva câștigului. Însă câștigul este exterior: poziție, recunoaștere, avantaj. Există însă oameni care se simt împliniți atunci când oferă, când contribuie, când pun în joc ceva din ceea ce sunt. Pentru aceștia, confirmarea valorii vine din faptul că, acționând astfel, devin mai mult ei înșiși. Șansele sunt supuse schimbării, iar contextul este adesea contingent. Există însă ceva care poate rămâne – modul nostru de a fi. Se conturează aici diferența dintre scop și sens. Scopul este orientat spre un rezultat determinat, iar sensul trimite la semnificația pe care o are ceea ce facem, dincolo de rezultatul imediat. Scopurile pot fi atinse sau ratate. Sensul, însă, ține de concordanța dintre ceea ce facem și cine suntem.
Ce ne dă, atunci, sentimentul că viața are sens? Nu este simpla acumulare de succese și nici evitarea tuturor pierderilor, ci participarea autentică la propriile alegeri – consecvența între convingeri și acțiuni. Fericirea nu este un bun pe care îl posedăm odată pentru totdeauna. Iar sensul nu este ceva ce găsim pur și simplu în lume. Fericirea se construiește în continuitatea dintre intenție și acțiune, dintre principiu și faptă, dintre ceea ce suntem și ceea ce alegem să fim. Adevărata calitate a vieții nu constă în a fi mereu învingători, ci în a descoperi, în orice situație – favorabilă sau nedreaptă – prilejul de a rămâne în acord cu noi înșine. Acest acord interior, mai mult decât orice avantaj exterior, este ceea ce dă unei vieți sens.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
