DILEME – Aura Ciobotaru – Ce drame mai experimentăm?

   Dincolo de contextul social general sau „sistemul democratic” actual, ne confruntăm fiecare și cu propriile experiențe din planul personal. După ce am căutat mai multe răspunsuri pentru problemele din primul gen, am remarcat că rezolvarea primelor nu ar duce la dispariția celor personale, în care ne aflăm, fiecare, pe rând, în anumite ipostaze. De asemenea, privind de pe acest al doilea nivel, putem constata și următorul fapt: aceleași „ipostaze”se regăsesc și în planul social general. Atunci când o națiune e invadată, de un „inamic” necunoscut, autoritățile transmit cetățenilor că sunt în pericol. Sunt informați că are loc un atac și atentat la adresa securității acestora. Canalele încep transmisiunile live, e „news alert”, pe ecrane apar „imagini șocante” de la locul invaziei. Trebuie ca cetățenii să fie „ținuți la curent.” Sub această presiune puternică, ei percep amenințarea. Mesajul transmis a fost recepționat și acum ei trebuie să intre în rol. Încep să se mobilizeze, în grup, toți solidari, ca să combată pericolul, să se salveze și să îi salveze și pe ceilalți, dacă „încă” nu s-au alăturat. 

   De aici apar două tabere „adverse”. Primii sunt „combatanții”, au „adoptat” un plan care „prevede” măsurile necesare de urgență. Cei din al doilea grup pot fi numiți „oponenții”, ei împărtășind doar un alt punct de vedere și altă atitudine. Dar cei din primul grup, în contextul în care i-am caracterizat, îi consideră pe ceilalți „agresorii”, cei care le pun în pericol  siguranța. Ceilalți sau grupul al doilea se simt agresați și ei, pentru că primii le-ar putea încălca libertatea. Sau chiar o vor face… Fiecare grup se considera „victima” celuilalt. Cei din grupul al doilea vor trebui și ei să „opună rezistență”, în fața atacului din partea celorlalți, a celor bine informați, responsabili. 

    Am încercat ca, pe baza unor premise cu care am pornit, să redau în mod concis și cu multe specificații, felul în care se formează, în general, „situațiile de criză”, cum iau naștere taberele opuse și conflictele de diferite tipuri și grade. Voi concluziona și câteva lucruri, în urma acestui demers. Fiind dată situația descrisă de mai sus, nu poate deriva de aici că doar unii (dintre cele două tabere), sunt vinovații sau „răufăcătorii”, iar ceilalți sunt categoric victimele taberei celeilalte, care a acționat contrar „intereselor comunitare” sau „salvatoare”. Sau… „binefăcătoare”.Diferențele de concepții și abordări sunt firești și normale. Mai mult de atât, în situația descrisă mai sus, niciuna dintre concepții nu poate fi considerată „dominantă”. Distincția „apărători vs. oponenți” poate avea, cel mult, un rol pragmatic, pentru a face posibilă o discuție asupra respectivei situații.

   Sensul termenilor e relativ și, mai mult, putem vorbi despre diferențe de nuanțe. Acestea sunt mai pronunțate sau mai puțin pronunțate, în funcție de nivelul de la care acționează fiecare, nivel de cunoaștere sau de înțelegere. Ele sunt mai conturate  sau mai puțin conturate, în funcție de standardul considerat, ales sau impus. Ce pot observa eu că e constant, indiferent de tabăra unde se situează și sunt situați și unii și ceilalți, este că fiecare dintre cele două tabere, cât și fiecare dintre cei din interiorul taberelor au intenții de a își face bine și lor, și celorlalți. Prin urmare, apare ca firească întrebarea ce vine în prim-plan: cine este cea de-a treia forță, cea care instigă pe unii împotriva celorlalți și induce fiecărora atitudini „așa-zis pozitive”?

   Reiese, în mod cert, că ambele tabere se află într-o eroare fatală. Conceptele de: grijă, solidaritate, responsabilitate față de tine și față de ceilalți și altele de același gen, toate au amprenta unui vechi principiu, numit „egalitatea între oameni”. Este idealul social ce îl regăsim atât în amintirile regimurilor trecute, cât și în cel actual, „democratic”. Pentru ca un regim să funcționeze, este nevoie să fie promotor al unei cauze nobile umane. Aceleași costume, în diferite culori, defilează pe scena vieții, pentru ochiul atoatevăzător și când privește spre trecut și spre viitor…

   „Ciuma” trece drept salvarea omenirii din ghearele ignoranței. Și nu aș fi văzut dacă. în „dramele” mele personale, nu-mi penetram privirea în toate unghiurile ce formează un unic triunghi…

 

AURA  CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…