DILEME – Aura Ciobotaru – Câteva reflecții filosofice

   Cu privire la putere și libertate am exprimat, în textele mai recente, câteva lucruri și am mai reflectat la ele și între timp. Îmi propun ca aici să exprim câteva concluzii generale și desprinse până acum.

   Pentru început, despre tot ce se întâmplă în lume în general și ce se întâmplă în societate, ne putem exprima în limitele logicii și ale limbajului nostru. Despre lume, tot ce putem să cunoaștem se află între aceste limite. De aici însă ne vine și ideea că poate fi ceva în afara acestor limite. Și filosofii au constatat ambele aspecte, cu toții, de aceea și spunem că filosofia nu ne oferă niște răspunsuri definitive și ultime la problemele pe care le pune. Totuși, preocuparea cu aceste probleme este un exercițiu și mai mult de atât, un mod de raportare la lume, la ceilalți, la noi înșine, având ca finalitate formarea unor atitudini, un mod de înțelegere, un comportament și, în cele din urmă, caracterul și conduita noastră, practicând acest exercițiu. Platon numește acest lucru o educare a firii noastre umane. Bineînțeles că toate acestea ne fac să ne dăm seama că nu deținem o cunoaștere absolută sau, reamintind de maxima lui Socrate, pe cât înaintăm în această cunoaștere, ne dăm seama cât de puțin știm, dar acest lucru nu are legătură cu a avea o atitudine pesimistă față de cunoaștere în general și viață, despre ce este în jurul nostru sau despre noi înșine. Putem, de aceea, și să aspirăm către mai mult.

   În ceea ce privește studiul despre societate, care ar fi o a doua parte care ne interesează, se aplică și aici aceleași concluzii. Pe unele dintre acestea, referitor la om și societate, le-am mai detaliat și în alte ocazii. Întâi, avem nevoie să existăm în cadrul unei societăți sau comunități, prin natura noastră. Este adevărat că suntem ființe raționale, cugetătoare, dar ne dăm seama de propriile limite, atât în raport cu universul, cum ar spune Pascal, cât și în raport cu ceilalți. Putem considera acest raport cu lumea în care existăm sau cu ceilalți și în sens existențialist, și o să traversăm conflictul pe care îl identifică acești filosofi, ca de pildă Camus, Sartre ori Nietzsche. În context asemănător, comunicarea cu ceilalți, problema alterității, o pun îndeosebi filosofii, ca de pildă Levinas sau Jaspers. Este adevărat, cum spune Descartes, că avem o conștiință de sine și prin ea cunoaștem că existăm ca eu sau subiect cunoscător și observând ce se petrece în jur. Avem un intelect prin care cunoaștem lucrurile, spun filosofii medievali creștini. De asemenea, este sigur și că orice adevăruri ale rațiunii noastre, orice principii universale de etică la care apelăm ca să ne justificăm actele, își întâlnesc și propriile limite. Kant a identificat mai bine aceste limite ale rațiunii noastre.

   Dincolo de bine și de rău, nu are sens să ne preocupăm prea mult cu ceea ce nu privește alegerile noastre și propria noastră libertate de a da un sens vieții, pentru noi cât și privindu-i pe cei din jur sau de a da un sens lumii. În același context, în societate și în stat se petrec fapte și lucruri care nu fac obiectul preocupării noastre principale. Putem fi de acord și că unele dintre aceste lucruri sunt benefice pentru viața noastră în societatea pe care, în mod firesc, o formăm. Mai degrabă, deci, este corect să privim societatea ca pe ceva ce formăm noi, nu ceva căreia îi aparținem, cu sau fără acordul nostru, în sens pozitiv sau în sens negativ. Căci această perspectivă nu ne va duce prea departe și nu va spori starea noastră de bine, al cărei sens real este cel de fericire și împlinire, ca indivizi și membri ai umanității. Și eroarea ar fi să confundăm acest lucru cu ceea ce unii au numit și numesc, în sens material, bunăstare.

   Mai departe, nu este de prisos și considerarea că societatea are nevoie de echilibru, spre a o menține, iar a ne da cu părerea despre cine face un bine sau un rău, în această privință, e ineficient și e fără sens. Vedem, este adevărat, că unii se cred mai deasupra decât alții, dintr-o viziune greșită. Însă în calitate de cetățeni noi putem să ne folosim timpul nostru finit, cât și libertatea socială și politică, de care dispunem cu toții, în avantajul nostru, și nu a le pierde cu asemenea preocupări minuscule. Consider că mulți dintre noi nu avem competența și nici rolul de a emite judecăți despre ce e bine și rău în societate și stat sau despre cei care ne conduc. Avem cu toții nevoie să existăm într-un stat, în sensul în care o spune Aristotel, ca ființe sociale.

   Este nevoie, consider, ca unii să asigure un echilibru în stat, în sens minimal, pentru ca lumea și societatea să meargă în sens evolutiv, nu să se prăbușească. Mă refer aici și în plan economic și politic, dacă vedem legăturile dintre ele. În filozofie, una dintre întrebările importante despre natura noastră a fost aceea dacă ne naștem sau devenim oameni. Și cu aceasta aș încheia tema despre societate și despre stat, în relație cu indivizii urmărindu-și fericirea și urmând sau nu anumite principii de etică. În concluzie și într-un sens foarte general, scopul nostru e fericirea, ca stare interioară, după cum o putem realiza fiecare. Sensul vieții se află dincolo de bine și rău, după cum ne alegem să o trăim și să o experimentăm.  Exista contexte de viață diferite, iar în toate acestea și raportarea noastră diferă, iar Wittgenstein a identificat corespondența între aceste contexte cu diferite jocuri de limbaj pe care le utilizăm. Ne adaptăm contextului și tipului de joc și le facem să corespundă, prin logica și raționalitatea pe care o avem.

   Sensul vieții pentru fiecare din noi e dat de acele lucruri care sunt cele mai importante. Sunt lucruri generale despre care putem vorbi, însă, de asemenea, lucruri despre care tăcem, altfel doar le-am complica și ne-am încurca și pe noi. Nu tot ceea ce pare și este, pe când despre unele lucruri nu putem vorbi folosind limbajul în mod corect, dar acelea sunt evidente, poate, iar cum spune tot filosoful austriac, ceea ce nu se poate spune, se poate, uneori, arăta. Am putea, de aici, să ne gândim și să medităm asupra lor și cele câteva gânduri ar putea fi un îndemn pentru aceasta. Ele sunt, mai degrabă,  o mărturisire, o meditație, aplecându-ne de-a lungul timpului înțelegerea asupra acestor lucruri și o vom face în continuare, ca să ne clarificăm mai mult, mai bine… Și, de ce nu?

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…