kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DILEME – Aura CIOBOTARU – Cât pot să cred despre ceva?

   Azi este despre limitele fidelității și ale încrederii. Acest eseu este, deci, o meditație în întrebări despre limitele credinței, fidelității și încrederii. Întrebările nu caută răspunsuri imediate, ci deschid un spațiu de reflecție asupra felului în care rămânem consecvenți cu noi înșine și față de ceilalți, atunci când totul în jur se schimbă. Există momente în care a crede nu mai e un gest firesc, ci un act de curaj. Credințele se clatină odată cu lumea, iar încrederea în ceilalți devine fragilă, pentru că și ei se schimbă. Totuși, omul pare să caute mereu un punct de sprijin pe care să-și poată întemeia existența, mai departe. Ce rămâne din noi atunci când ceea ce credeam se destramă?

   Această meditație nu oferă răspunsuri, ci pune întrebările prin care poate începe o reflecție:

despre convingeri, fidelitate și despre granița dintre loialitatea față de ceilalți și loialitatea față de sine. Ce înseamnă să avem convingeri? Ce înseamnă să rămânem consecvenți? Cum putem să fim autentici și fideli față de convingerile pe care le avem? Cât de mult pot să cred despre ceva? Cât poate cineva să creadă, în general? Cât poate cineva să mai păstreze o „credință” că ceva, în general, e „bine”, că lucrurile sunt, într-un fel, „în regulă”? Cât poate cineva, într-un anumit context, când credințele generale pe care le are nu mai pot fi un suport, să mai rămână ancorat în sine? Ce se întâmplă atunci când, prin natura situației, percepția se schimbă, iar parametrii înțelegerii devin alții? Cât poate o persoană să mai rămână aceeași? Cât timp poate ea să-și păstreze echilibrul interior? Până unde și cât timp poate cineva să rămână la fel, traversând circumstanțe și împrejurări diferite? Cât poate o persoană să creadă în cineva sau ceva despre cineva, când multe situații și circumstanțe arată că este altceva decât era presupus inițial? Ce e încrederea în cineva? Pe ce se întemeiază ea? Ce înseamnă loialitatea? Care este limita dintre fidelitatea față de cineva – sau față de o promisiune făcută – și fidelitatea față de sine însuși, față de crezurile și principiile proprii și echilibrul interior? Ar trebui, dacă situațiile de viață se schimbă, sau comportamentele altora se schimbă sau ne dăm seama de noi informații, ca și angajamentele noastre față de ei să se schimbe? Dar până unde e valabilă credința și de unde începe simpla autoiluzie?

   Poate că modul de a vedea soluțiile e diferit pentru fiecare, la fel cum diferă și raportarea la realitate din punct de vedere pragmatic. Cu toate acestea, contează esențial cât de consecvent rămâne cineva cu ceea ce face – în respectul față de reguli, convenții și față de propriile principii. Ceea ce pare să conteze cel mai mult este consecvența în raport cu propriile valori, în felul în care ne raportăm la ceilalți oameni. De aici depinde, în mod necesar, și capacitatea noastră de a mai avea convingeri proprii.

   Într-un alt scenariu, cineva poate avea toate „jocurile” câștigate, dar poate pierde sensul de a mai „juca” și starea normală de a se simți împlinit și de a se bucura de rezultat. O mulțime de oameni, ca în situația descrisă, nu pot forma un grup, și nici să funcționeze pe baza vreunor reguli. Cât timp îți pierzi consistența cu tine însuți, atunci și credința și credibilitatea ta, în raport cu ceilalți, devin inconsistente. Și nu doar tu nu mai poți crede, ci nici ceilalți nu mai pot găsi un motiv să creadă în tine. Acestea toate vor avea consecința ca și ceilalți, care aveau nevoie și aveau încredere în primii, să nu mai aibă și să nu mai găsească acest sprijin de care aveau nevoie. Dacă pierzi cine ești, pierzi nu doar pentru tine, ci și pentru cei care se sprijineau pe ceea ce erai.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media