DILEME – Aura CIOBOTARU – Cât de mult rămânem noi înșine?

Nu știu dacă alegerile pe care le facem determină finalitatea drumului nostru, deși mi se pare contraintuitiv, pentru început, să pun întrebarea aceasta sau să pun afirmația luată inițial, sub semnul îndoielii. Îmi propun să înțeleg mai bine acest fapt și să găsesc o concluzie valabilă, care să poată să se confirme practic, în experiență, și să fie de importanță pentru existența noastră. Așadar, dacă ar fi adevărat faptul menționat la început, acest lucru ar presupune și că, în funcție de rezultatul alegerii făcute, va depinde măsura în care va da sens pentru viața noastră.

   Ce reprezintă motivele alegerilor noastre? Posibil că sunt gânduri despre trecut sau viitor, în proiecții pe care le formează? Suntem, deci, sau putem fi, definiți de alegerile noastre? Sau, prin alegerile noastre? Ele se constituie, deci, într-un „destin” sau un sens final? Sau noi dăm sens alegerilor noastre, deci sensul vine dinspre noi? Ori  ne-am putea imagina că, indiferent ce am alege, va avea același sens?

   Sunt câteva întrebări pe care le putem găsi. Pe de altă parte, mă pot întreba și dacă sensul se formează între noi și alegerile noastre, prin conexiunea dintre acestea două. În ce fel? Poate că răspunsul este faptul că suntem deja în interconexiune cu alegerile pe care le putem face, în câmpul care e generat. Sau oare este posibil faptul să știm modul în care ne  interconectăm cu alegerile noastre sau în care ne aflăm interconectați, în acest câmp? Și, de asemenea, este vorba și cât anume, în aceeași măsură și proporție, să fim conectați cu noi înșine.

    Fără a avea pretenția să expun și să redau cu exactitate subiectul acestei probleme, de domeniul mai multor științe, aici, o să continui cu preocuparea inițială, în sfera filosofiei și așa cum am rezumat-o. O concluzie cu privire la întrebările puse la început e aceea că scopul sau sensul nu este dat de alegerile noastre sau de rezultatele lor pentru noi, mai mult sau mai puțin reușite practic. Ci cum știm să rămânem, printre toate acestea. Mai înseamnă că, din orice situație am fi, e important și contează cât de mult suntem, uneori în ciuda a ce ni se întâmplă, împotriva a ce ni se întâmplă. Este vorba despre „cine rămânem” sau să nu ne lăsăm definiți sau „determinați” de context, care ne favorizează sau fie că ne defavorizează, fie în general, fie în anumite privințe.

   Arta de a trăi¸ așa cum e definită, ar trebui să aibă de-a face mai puțin cu cât de multe informații deținem, cu privire la diferite alegeri, dintr-un număr de posibilități și ce rămâne indeterminat, față de o varietate de condiții, încă improbabile de determinat. Dacă ar fi așa, unde am mai fi noi în acest demers, în viața noastră? Cu ce am putea-o face să mai aibă importanță, dacă nu i-o dăm noi? Sau nu ar fi, atunci, viața, indiferentă față de existența noastră? Deci, arta de a trăi este mai mult despre cum să rămânem constanți, conectați la noi înșine, să nu ne lăsăm influențați, în această privință, de diferite împrejurări.

   O altă concluzie, din toate acestea, este aceea că ne definește, în mare măsură, faptul cât de mult rămânem noi înșine și suntem sau învățăm să fim noi înșine, în indiferent ce situație sau „înlănțuire de situații”, ori „încrengătură de situații”, în congruență cu axa vieții noastre. Cred că acest fapt și această constatare reduc multe dintre „problemele“ noastre, din existența noastră, așa cum le considerăm în mod obișnuit și dizolvă, în cele din urmă, acele probleme. Lucrul acesta are consecința că ne eliberează către noi înșine, așadar ne disponibilizează, față de noi și față de ceilalți. „Libertatea” rezultă ca o proporție între spațiul în care ne găsim, ne situăm și ceea ce facem în tot acest spațiu. Pentru că, în cele din urmă, cele mai multe lucruri sau „fapte ale lumii” nu vor depinde de noi, ci doar ceea ce vom ști că suntem și rămânem, în mod constant.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…