Euroguard kiss2025a.jpg 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

DILEME – Aura CIOBOTARU – Care este timpul deciziei?

Care este, de fapt, momentul unei decizii? Și care este miza ei atunci când ceea ce avem de hotărât ne angajează viața, relațiile, valorile? Care este timpul unei decizii? Cum luăm o decizie corectă? Când facem o alegere, înseamnă că celelalte variante dispar? Deschid, deciziile, noi stări de lucruri, poate favorabile? Ar trebui să ne gândim la implicațiile unei decizii și în alte privințe importante ale vieții noastre? Cum știm să păstrăm o decizie atunci când ea privește ceea ce este important? Cât ține de împrejurări și cât de hotărârea noastră?
Există, în fond, decizii finale?

   Toate aceste întrebări ne conduc spre un fapt aparent simplu: noi, de fapt, suntem tot timpul liberi. Trăim într-un câmp deschis de alternative, de întâlniri, de proiecte. Dar nu putem trăi toate posibilitățile. A decide înseamnă a delimita un traseu într-o direcție determinată, a suspenda indecizia și a alege dintre mai multe direcții posibile. Decizia angajează viitorul.

   Unele decizii sunt implicite. Ele par să se nască din contexte favorabile, din întâlniri care ne deschid posibilități neașteptate. Uneori, nu căutăm noi situația – ea ne găsește pe noi. Contextul, însă, deschide posibilitatea, dar numai decizia îi dă direcție. Există întâlniri care deschid posibilitatea de a începe un drum într-o direcție nouă și dorită. În asemenea situații, valorile noastre capătă contur și structură. A decide, într-un asemenea moment, înseamnă a asuma o direcție și a începe un drum în acord cu ea. Dar orice decizie presupune timp. Care este, deci, timpul unei decizii?

Există un moment în care motivele converg. În care suficiente credințe și dorințe devin suficient de coerente pentru a susține o acțiune. Până atunci, deliberăm. Dincolo de acel punct, întârzierea poate deveni evitare. Indecizia nu este neutră. Ea transferă puterea circumstanțelor. Când cineva așteaptă un răspuns, amânarea poate fi interpretată ca renunțare. A pierde momentul oportun înseamnă a lăsa posibilul să se închidă de la sine.

   Suntem mereu liberi? Într-un sens, da. Chiar și a nu decide este o alegere – idee formulată radical de gândirea existențialistă. Și totuși, libertatea noastră este situată: suntem formați de istorii personale, de angajamente, de contexte, de limite reale. Ne aflăm mereu între ceea ce dorim să fim, ceea ce putem fi și ceea ce circumstanțele permit. Aici constatăm o diferență, dintre ceea ce am dori să oferim și ceea ce putem oferi, în fapt, dintre ideal și capacitate, dintre proiect și resurse. O decizie responsabilă și justificată nu ar trebui să ignore această diferență, dar nici nu se reduce la ea.

   Când alegem, celelalte variante dispar? Există decizii finale? Cât ține de împrejurări favorabile și cât de decizie?

   Împrejurările pot face posibil un drum, dar orientarea lui depinde de decizie. Există momente rare în care anumite întâlniri sau situații deschid în acest fel posibilitatea actualizării unor potențialități. Astfel de momente sunt valoroase chiar dacă nu sunt garantate, întrucât depind de circumstanțe contingente, care nu se află în întregime sub controlul nostru. Și nu le putem prelungi indefinit.

   În cele din urmă, prin decizie, dăm o direcție posibilului și ne asumăm împlinirea acestei orientări. Iar întâlnirile care ne deschid asemenea posibilități nu sunt doar niște rezultate ale contextului la un moment dat, ci ele sunt probe ale libertății noastre. Nu putem controla toate împrejurările. Nu putem prelungi indefinit ceea ce este contingent. Dar putem răspunde pentru felul și timpul în care alegem să ne situăm în interiorul lor.

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex Oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media