Dacă, după cum crede Rousseau, omul în starea naturală se afla în armonie cu el însuși, ce a dus la nereușita omului de a exprima și a realiza și în plan social această armonie? Omul a fost, se pare, rănit tocmai în încercarea de a trăi împreună cu ceilalți. Se pune însă întrebarea dacă, o dată cu apariția societății și a comparației permanente dintre oameni, armonia inițială nu a fost într-un fel pierdută. Dar dacă relațiile cu ceilalți sunt supuse failibilității și eșecul este posibil, sunt ele și „sortite” eșecului? Există niște legi impersonale, pe care natura, și inclusiv natura umană, le urmează inevitabil? Sau putem interveni pentru a corecta erori și a restabili un echilibru? Ar fi posibilă o refacere a legăturii dintre oameni într-o formă diferită, poate mai conștientă, în care libertatea individuală și grija față de ceilalți să nu se excludă reciproc? Dar dacă această armonie a fost pierdută, se mai poate ea recupera? Și dacă da, în ce sens? Pe ce putem întemeia această reconstrucție a legăturii sociale? Ne putem baza doar pe rațiunea universală? Există mecanisme impersonale, pur raționale, care să poată organiza relațiile dintre oameni fără a implica dimensiunea concretă a naturii umane?
Principiile au un caracter universal, iar faptele, unul individual. Rațiunea aspiră la universalitate, în timp ce situațiile concrete sunt întotdeauna particulare. În planul faptelor se află înțelegeri, acorduri, promisiuni; în planul principiilor, ideea de dreptate, de universalitate, de regulă. Deși rațiunea poate organiza viața socială și poate formula principii de dreptate, ea nu pare suficientă pentru a surprinde în întregime natura relațiilor umane. Relațiile implică vulnerabilitate, recunoaștere, afectivitate, grijă. Ele nu sunt doar structuri formale, ci experiențe trăite. Orice încercare de a întemeia relațiile dintre oameni exclusiv pe principii formale riscă să ignore dimensiunea lor vie și concretă.
Avem nevoie de libertate și de dreptate. Avem nevoie de solitudine, dar și de cooperare. Cooperarea pare a fi mai mult decât un mecanism social, așa cum dreptatea este mai mult decât un principiu abstract. Cele mai importante lucruri nu sunt doar nevoi materiale și nici doar construcții teoretice. Restaurarea unei forme de armonie între oameni presupune mai mult decât reguli juste. Ea implică forme de responsabilitate reciprocă și condiții sociale în care oamenii se susțin unii pe alții și își pot afirma propriile potențialități.
Aura CIOBOTARU este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…
Facebook
WhatsApp
TikTok
