kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

DILEME – Aura CIOBOTARU – Care e modul nostru în care suntem?

Sunt eu imaginea mea despre mine? Sunt suma actelor mele în diferite situații sociale? Sunt suma întâmplărilor mele? Cine sunt? Sunt în câte puțin din toate acestea, dar și ceva în afară de toate. Sunt intențiile mele? Sunt intențiile mele transpuse în act în mod reușit? Sunt totalitatea încercărilor mele?

   Și cum definim timpul nostru? Ne identificăm întotdeauna și din capul locului cu noi ca subiecți a căror semnificație o dăm din locul și poziția de unde experimentăm întâmplările din viața noastră. Suntem prin felul cum trăim aceste întâmplări, dar și semnificația pe care le-o atribuim. Suntem ceea ce punem și aducem în fiecare fapt petrecut, în care ne aflăm și noi. Suntem și ceea ce preluăm și valorificăm din ceea ce aduc ceilalți în toate aceste împrejurări unde ne găsim, laolaltă cu ei.

   Suntem când existăm în toate acestea, și între ele, în mod necondiționat? Suntem în interacțiunile cu ceilalți, lucru care face posibile experiențele noastre, ai căror subiecți avem să fim și ca acestea să poată să semnifice ceva.

   Ceea ce suntem în mod necesar și în orice lume posibilă, nu suntem prin noi înșine și dincolo de aceste interacțiuni? Fără acest lucru, am putea și să nu fim nimic și deloc. Nu avem un rost dinainte dat și determinat, care să facă să fim în chip necesar. Suntem, atât cât interacționăm în lume, laolaltă cu ceilalți. Existăm prin aceea că participăm la existență, deopotrivă cu ceilalți.

   Existența are un sens dinamic, iar static nu este nimic, lumea nu este o totalitate de lucruri și de fapte. Lumea nu e nimic în afara noastră, iar timpul nu este în altă modalitate și separat de interacțiunile noastre. Este ceea ce face să aibă continuitate și are semnificație prin aceea că noi continuăm și este sensul pe care noi îl avem.

 

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…   

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media