DILEME – Aura CIOBOTARU – Am făcut bine?

„Libertatea nu este altceva decât o ocazie de a fi mai buni” – (A. Camus)

 

Pornind de la situații proprii de viață, situații concrete, unele mai recente sau altele de nu foarte mult timp, cât și altele de mai demult, dar și în general, pot să fac câteva aprecieri. Întâi, toate situațiile din viața unei persoane, în general, cred eu că au ceva ce le face similare între ele, unite de un fel de factor comun, probabil dat de modul de a înțelege și a percepe, pe care îl are fiecare.

Unul dintre cele câteva lucruri recente, pe care le am în minte și am să încep cu el, fiindcă mi se pare important, este recunoștința, în corelație, cum va reieși, și cu alte concepte aflate în legătură, în jurul ideii a „ce înseamnă a face bine”. Începusem cu citatul lui Camus, că „libertatea nu este altceva decât o ocazie de a fi mai buni”. Eu văd recunoștința doar sub manifestarea ei în libertate și autenticitate. O văd ca pe o atitudine și o „activitate” a spiritului, ce duc la o predispoziție de a arăta și a oferi bunătate sau de a face un bine, în mod necondiționat, însă, de ceea ce ne-a făcut să fim recunoscători cuiva.

Recunoștința se adresează unei persoane care mi-a oferit ceva, tot în mod dezinteresat,    într-o privință care a contat și e ceva important pentru mine și pentru viața mea. Recunoștința este, pentru mine, acea predispoziție si disponibilitate permanentă, în autenticitate și libertate deplină, de a-mi manifesta putința și posibilitatea de a face bine, la rândul meu. Ceea ce nu este recunoștința, pentru mine, este cel mai degrabă, în contradicție cu o situație sau față de cineva care arată sau exprimă în mod vădit că „așteaptă” și „pretinde” de la mine. Pentru a explicita ideea, recunoștința nu este o „îndatorare”, ea aparținând unor sfere complet distincte și între care nu poate să existe o legătură.

Revenind la aspectul a cum văd eu lucrurile, sunt recunoscătoare doar pentru un lucru care mi s-a dat în mod liber și în mod dezinteresat. Mai am și convingerea că acea persoană care merită recunoștința, nu neapărat are în minte și ceva „determinat” ca obiect sau lucru pe care mi  l-a oferit în mod particular mie. Într-un alt sens, și eu, când ofer ceva care să și merite apreciat sau recunoscut, nu mă identific ca subiect care am oferit un anumit lucru unei persoane în mod specific. Acea persoană, cu siguranță că a contat în mod real pentu mine, și i s-a adresat direct acel lucru pe care i l-am oferit. Numai că, nu am avut în vedere și nu am în vedere faptul că acea persoană a fost un subiect ce a „beneficiat” de ce am oferit. Am oferit în sens dezinteresat, cu drag și în mod complet liber. Aș spune chiar că, dacă îmi amintesc acel lucru, nu am cunoscut cu exactitate și nu am intenționat să știu în ce fel a „valorat”, concret, ce am oferit eu. Tot ce pot să-mi reamintesc este că a contat, că am dat ceva, atât și nimic mai mult. Știu precis că a valorat și a contat, dar nu există pentru mine ceva în care acel lucru a „echivalat”.

Pentru a încheia, un lucru pe care l-am oferit cuiva poate să fi ajuns sau chiar să nu fi ajuns la un rezultat real vizat sau la un scop propus de realizat de către acea persoană. Dar aceasta nu o să schimbe sensul de a fi oferit în dar lucrul pe care l-am făcut. Despre aceasta este recunoștința și ideea că cineva o merită, pentru ce a dat altcuiva. Recunoștința nu există în afara gratuității cu care cineva a oferit un lucru. Nu este vorba despre „importanța” gestului, ci puritatea sa. Recunoștința nu vine în vreo formă așteptată sau ca ceva datorat. Ea este ceva care nu are un conținut determinat și definit și nici posibil de fixat de cineva sau de determinat.

Și totuși, reușește întotdeauna să ajungă către destinatarul ei, cel care o merită. Iar niciodată nu are cum fi forțată. Cine crede că e așa, nu o merită, pentru că întâi se înșeală el însuși în privința a ce i se „datorează” sau nu. Însă, cel mai important, în recunoștință și din recunoștință nu te poți înșela pe tine însuți, nici pe celălalt.

 

Aura CIOBOTARU  este absolventă de Filosofie, la Universitatea București și profesoară la Colegiul Național „Ienăchiță Văcărescu”, din Târgoviște…