Un cititor Gazeta Dâmboviţei a trimis pe adresa redacţiei câteva fotografii şi informaţii despre modul special în care a fost marcată sărbătoarea Duminica Femeilor Mironosite, la Parohia “Adormirea Maicii Domnului”, dintr-un sat de la căpătul judeţului, la Piatra, în comuna Runcu. Părintele paroh Ioan Coriu i-a implicat în sărbătoare pe copii din parahoie, cu care a organizat un program artistic pentru enoriaşii care au venit la slujba de duminică.
Duminica a treia după Paşti este închinată femeilor mironosiţe care în ziua cea dintâi a săptămânii, duminica, au mers la mormântul Domnului să-I ungă trupul cu miruri, după rânduiala evreilor din acea vreme. Ele sunt cele dintâi cărora s-a arătat Iisus după Înviere, cele dintâi care au stat de vorbă cu El şi care, apoi, au dus vestea Apostolilor.
În Biserica Ortodoxă Duminica Mironosiţelor este ziua dedicată special cinstirii tuturor femeilor. Pentru creştini se doreşte evidenţierea valorii şi aprecierii femeii în general, în calitatea ei fie de soră, mamă, bunică, soţie, fiică ori prietenă.