DE LA… BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ: ÎN ȚARA LUI PONTA DIN PONT

   În țara lui Ponta din Pont totul este posibil: miniștrii fură cot la cot cu găinarii, moliile și fluturii se zbat sub același bec; politicienii nu mai au culoare, sunt toți tărcați, roșii s-au diluat până la indistincție, verzii sunt ca harbuzul – roșii sub tencuială; după cum este nevoie, toți folosesc dreapta sau stânga. Plebea stă sub umbra de culoarea levănțicii a televizoarelor aprinse în fiece casă: de la palatele țiganilor, la izbele-blocotețe ale fostei clase muncitoare. O, crunta lumină de levănțică din fiecare seară, de la  fiece fereastră! Plebei i se bătucește în cap cu maiul mămăliga a două-trei idei mestecate de oameni disponibili, previzibili și perfect utilizabili. Disponibilii cinici și proștii utili sunt căutați cu lumânarea de cei din umbra puterii, căci aceștia garantează funcționarea unei puteri maleabile și fragile, prezente sau viitoare. Cu ei se asigură prostirea vulgului, fiindcă ei aranjează, negociază și execută totul. Sub domnia lor, administrația se populează rapid cu incompetență și corupție. Cei din umbra puterii conduc cu adevărat, ei sunt SISTEMUL adevărat. Cel politic și cel administrativ (puternic politizat și el) sunt înșelătorii, perdele de fum. Ei, care formează SISTEMUL, sunt păpușarii. În aceste condiții Ponta din Pont este un bufon la curtea lor, o marionetă, care se schimonosește după cum sunt trase firele nevăzute, un măscărici pus în frunte, ca să clefăie zoaiele politicii.

   Iar gloata… gloata e gloată! Se hrănește din mămăliga de idei puține mestecate la nesfârșit. Această bolboroseală cumplită târăște pe pontanezi pe un sol sterp; mulțimea este cuprinsă ca într-o peltea de o lehamite primejdioasă; o amăruie stare de lene intelectuală toropește mulțimile. Cum ar putea scăpa de acestea? Ar putea: ieșind din toropeală  și contemplație mălăiață; gândind autonom si critic. Dar cine să o facă, când numărul bătuților cu leuca crește exponențial? În țara cu miniștri semianalfabeți și școli tot mai proaste, cu cei mai mulți ghicitori și vrăjitori la mia de locuitori din Europa, la nivelul triburilor bantu, țară care nu mai vrea să vadă magiștrii și-i înjură ca la ușa cortului, mama proștilor e o zeiță a fertilității: face mereu copii. Și numai tripleți și cvadrupleți. Așa că diverse idei aiuristice, scoase din lada de gunoi a istoriei, din puțul cu dejecții al umanității, reînvie în masele tot mai inculte și bântuite de demoni obscuri.

   Epidemia „dacică”, de pildă, inflamează creierele dacodulilor. Lipsiți de umor și de simțul ridicolului, dacodulii îi cred pe daci un fel de buric al pământului, o fală a speciei umane ce transcede- vai! – regnurile. Ehei, căciula e de la daci (Nu ne vindem căciula!), podul lui Apolodor și Nadia Comăneci, când face podul, sunt tot de la daci, iar Keops al egiptenilor ar fi Comosicus stâlcit pre limba egipteană. Cică latinii au învățat limba latină de la daci, cică vorbeau aceeași limbă.  Dar uite că vine un terchea-berchea de poet, Publius Ovidius, poreclit „Năsosul”, și suflă ca pe te miri ce puful argumentației peltice din mințile împuținate, zicând despre locuitorii de la Pontul Euxin: „Oamenii ăştia abia de-s vrednici de numele de oameni,/ Căci mai sălbatici ei sunt chiar decât lupii cei cruzi./ Nici nu le pasă de legi, căci dreptatea se pleacă puterii;/ Paloşul lor bătăios biruie orişice drept./ Largii nădragi şi cojocul de ger îi păzesc anevoie/ Iar fiorosul lor chip e acoperit de lung păr./ Doar la puţini mai găseşti vreo urmă de limbă grecească,/ Schimonosită şi ea de al barbarului glas./ Printre norodul de aici nu se află niciunul/ Să poată spune în graiul latin chiar cel mai simplu cuvânt. /Eu chiar, poetul roman – iertaţi-mă, Muze – silit sunt /De obicei să vorbesc în al sarmaţilor grai. /Din a dezvăţului lungă pricină – deşi mi-e ruşine – /Spun, în memorie-mi vin vorbe latine cu greu.” (Tristele).

   Dar să ne întoarcem la țara lui Ponta din Pont și la poporul său pontanez. Fiindcă nu a realizat nimic, dar nimic-nimicuța, Ponta din Pont  se justifică în fața oamenilor ca și predecesorul său antic: se spală pe mâini. Se face că nu știe ce miniștri de doi bani are, se preface că nu știe ce corupție este în propriul partid. Închide ochii la toate acestea. Închide ochii și că o guristă din Bistrița e șefă la serviciul anti-corupție din ministerul pușcăriabilului Dragneaus, că un băiat de băieți din Lugoj va fi administrator la SC Neptun Olimp, iar o damicelă pe nume Baston, care nu știe limba alemanilor, ajunge la ICR Viena, etc. Păcat că nu s-au legalizat lupanarele, că știam cu precizie unde este pepiniera de cadre a partidei lui Ponta din Pont.

   Fiindcă nu a realizat nimic, Ponta din Pont se justifică mereu acuzând de nerealizările sale pe barbarul Băsselu din tribul Băsseștilor, un tip, dreptu-i, tare sucit, dar cu un IQ superior politicienilor in corpore.. Pontosul de la Pontul Euxin zeflemește pe Băsselu și bate apa în piuă, fiindcă știe că numai așa poate devia gloatele de la adevăratele probleme ale țării, căci panem et circens este deviza lui. Acest  Băsselu, ar fi vinovat de toate, de frunza și iarba, de impozite și accize. Când nu mai știe ce să facă, curva înjură pe alții.

  Când nu mai știe ce să facă, curva se dezbracă. Ponta din Pont, când nu mai știe ce să facă, ne dezbracă pe noi: mărește impozitele și taxele. Impozitează nerușinat tot: urcatul pe munte, până și stâlpii și prepelecii din țară, pe care până la urmă tot noi îi vom plăti. Nu e departe timpul când va impozita apa de izvor sau pasta de dinți, căci conștiința lui civică e… cinică. Rușinea plagiatului, fiindcă Ponta din Pont are și cognomenul de Plagiarius, nu-i clintește nici un fir de păr. Adevărul (care ne zbârlește părul) este că Ponta de la Pontul Euxin e mai rău ca și Pilat. E ca valul mării: se schimbă mereu! Flegma și zeflemeaua sunt singurele lui arme.

   Pilat din Pont, spun cronicele, s-a sinucis tăindu-și venele în baie. Avea conștiință și așa erau uzanțele politice ale acelor vremuri. Celor dezonorați li se îngăduia să iasă demn de pe scenă. El însă nu iese de pe scenă nici cu forța populară. Noi îngăduim totul lui Ponta din Pont, iar el se comportă ca și cum nici nu am exista. E mai mare ca Mutu. Ne trage șuturi în fund, iar noi dorim deznădăjduit Calificarea.

RADU PĂRPĂUȚĂ este moldovean din Iași, traducător, un prozator talentat și iubitor de Ion CREANGĂ…

 

Citește și

 

NERO, BRAC GERMAN, episodul zece din ROMNUL FOILETON al scriitorului Ionuț CRISTACHE…

ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, o evocare a unui mare actor, cu domnul Constantin VAENI…

STRATEGII  DE  DISTANȚARE, cu domnul profesor Petre  STOICA…

PICĂTURA  CHINEZEASCĂ…

JUNIORI  DE  CARABELLA, cu liceanul Alexandru Mihai DINCĂ…

NOSTALGII, cu domnișoara  Alina  IVAȘCU, viitor medic…

CULTURA  GLOBALĂ,  cu specialistul nostru în politică mondială,  Radu GEORGESCU…

PLIMBĂRI  BUCUREȘTENE, cu domnișoara Cătălina  CRISTACHE…

REVENIRI, în interviul săptămânii cu domnul profesor IOAN N. RADU, campion mondial…

SOVIANYSME…

Doctorul în istorie Radu STATE și rubrica sa CULTURĂ  ȘI  ISTORIE…

MELANCOLII, cu doamna  Constanța  POPESCU…

CULTURA LA  MARGINEA  ȘOSELEI, cu Teodor  Constantin  BÂRSAN…

AȘA  O  LIPSĂ  DE  INCULTURĂ, rubrica unui mare actor, Puiu JIPA…

CULTURĂ ȘI  EDUCAȚIE, cu doamna profesoară Mihaela  MARIN…

ARTIFICII  DE  LÂNGĂ  SERELE  CU  FLORI, cu doamna Mariana  OPREA  STATE…

REFLECȚII  PEDAGOGICE și doamna profesoară Alexandra  VLADOVICI  BÂRSAN…