DE DINCOLO DE STATUIA LIBERTĂȚII – Dana NEACȘU – Învățând să-l apreciem pe Biden

 

În curând, administrația Biden va împlini 100 de zile și vocile celor care vor să-l înlocuiască pe Joe Biden vor cere să i se măsoare realizările. Înainte însă, în acest răgaz, hai să ne gândim ce presupune președinția și ce competențe ar trebui să căutăm în cei care o au sau o doresc. Hai sa vedem deci, dacă putem găsi calități pe care Biden le are, ca să ne bucurăm că-l avem.

Pentru acest joc intelectual vom apela la John Dickerson care în 2019 a scris o carte despre președinție, The Hardest Job in the World/ Cea mai grea meserie din lume. Acolo Dickerson spunea că munca de președinte este dificilă și nu ca o scuză, ci ca un avertisment. Președinții se confruntă cu surprize mari și trebuie să se pregătească pentru ele. După ce cartea a ajuns la presă, realitatea și-a pus amprenta: o pandemie globală, un colaps economic, cele mai mari proteste din istoria americană împotriva inegalității rasiale și cel mai mare atac cibernetic al națiunii. Fiecare criză a fost prea mare și prea reală, impermeabilă la diversiune.

Deci, ce ar trebuie pentru ca un președinte să fie președinte, după Dickerson? În timpul campaniilor electorale se discută ce înseamnă să fii pregătit pentru președinție, dar cum se vorbește nu prea pare îndeajuns. În campaniile primare, conversația se învârtește în jurul chestiunilor domestice ordinare.

Primarele democratice din aceste alegerile trecute, de exemplu, au fost dominate de politica de acces la sănătate, dar nu s-a acordat decât o atenție superficială securității naționale sau abilităților de conducere și organizaționale necesare pentru a lupta împotriva unei pandemii sau a distribui un vaccin. După primare, partizanii domină conversația. Republicanii s-au convins în 2016, de exemplu, că Donald Trump, în calitate de om de afaceri, ar fi perfect pentru o slujbă care seamănă puțin cu conducerea unei afaceri și că, în măsura în care ar  face-o, necesită atribute în contradicție cu cele pe care Trump le-a dovedit în cariera sa de afacerist. Deci, la ce ar trebui să ne gândim în această scurtă fereastră de 100 de zile? Dickerson sugerează trei atribute, care nu primesc prea multă atenție. Prima calitate: perspectiva…. Președinția americană este copleșitoare. Îi cerem prea mult, președinții încearcă să facă prea mult, iar complexitatea slujbei continuă să crească. O echipă de la Casa Albă, condusă de președinte, trebuie să stabilească priorități. Ar trebui să ne întrebăm dacă un președinte sau cineva care dorește slujba are ochii pe cele mai urgente probleme ale momentului – nu doar asupra a ceea ce doresc experții, opoziția sau cei mai vocali membri ai bazei lor. Apoi, urmând sfatul lui Dwight Eisenhower, de a nu lăsa atenția asupra problemelor urgente să excludă capacitatea de a se gândi la problemele importante, ar trebui să ne întrebăm dacă un președinte sau un candidat are un sistem în vigoare pentru a se ocupa de problemele importante care necesită o gândire pe termen lung, deoarece dacă această gândire nu are loc, nu poate fi evocată în momentul în care apare o criză.

Al doilea atribut este legat de primul. Știe un președinte sau un candidat la președinție să construiască o echipă? Președinția nu este o slujbă solo; este o organizație. Calitatea persoanelor pe care un președinte le angajează modelează calitatea deciziilor pe care le va lua un președinte, deoarece acestea încadrează opțiunile pentru acele decizii. Dar o listă puternică este doar începutul. O președinție necesită o atmosferă în care informațiile proaste nu sunt îngropate, corectarea cursului nu este considerată un păcat și ego-urile nu scapă de sub control. Acest lucru necesită ca președintele să fie ceea ce Tim Cook, de la Apple, numește „scut termic” pentru angajați: încurajându-i să își asume riscuri și luând căldură dacă o circumscripție electorală este supărată sau ceva nu merge bine. Când apare o criză, obiceiurile mintale create în perioade relativ placide vor fi vitale. Nu pot fi utilizate dacă nu există. În cele din urmă: moderație. Campaniile și mass-media cer acțiune. Când încep evaluările de 100 de zile, atenția va fi pe ceea ce e imediat vizibil. Dar poate ar trebui să ne gândim mai mult la ceea ce nu vedem și la acțiunile pe care un președinte nu le ia – o  abordare mai lentă a unei probleme care necesita atenție. Moderația este cheia prioritizării.       Această calitate modelează și psihologia prezidențială. Slujba include momente acute de decizie, dar necesită și  rezistență la presiuni zilnice de a fi mereu pe scenă și, cel mai adesea, de a juca un rol pentru public care este deconectat de sentimentele sau gândurile președintelui. Un creier prezidențial sănătos menține echilibrul – toleranță față de critici acerbe, răbdare pentru a lăsa situațiile să se dezvolte mai degrabă decât alergarea după soluții și confort în incertitudine. Desigur, Dickerson nu vorbește de președintele revoluționar. Cum revoluționar nici nu intră în discuție, la nevoie sistemul poate acomoda un reacționar, pentru că reacționarul nu distruge sistemul, doar dă înapoi, cum s-a văzut cu Trump. Dickerson vorbește de Biden. Președintele pe care-l avem… Dacă-l ține inima…

 

DANA  NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeancă de pe malurile Ialomiței…