kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

DE DINCOLO DE STATUIA LIBERTĂȚII – Dana NEACȘU – Domnul Biden ar trebui să se teama de Agamiță

Domnul Biden trebuie să devină îndrăzneț, dacă vrea sa devină altceva decat Agamiță, adică un „personaj mai prost ca Farfuridi și mai canalie decât Cațavencu”, unde, până de curând, Trump i-a jucat și pe Farfuridi și pe Cațavencu. Îndrăzneț cu satisfacerea nevoile materiale foarte reale ale americanilor, iar apoi ar trebuie să se laude tare când o va face…

Electorii au vorbit clar, iar Președintele Biden poate începe sa le satisfacă nevoile rapid chiar fără ajutorul Congresului. Biden poate cere salarii mai mari și concedii familiale plătite pentru angajații federali, deci creșterea nivelului de trai pentru sute de mii de americani.  Dar restul va necesita cooperarea din partea Congresului.  În cazul în care democrații ar prevala în Georgia (două locuri de senatori sunt acum la alegeri), și vor controla Senatul, acestea ar trebui să fie printre primele articole de pe lista lor și, chiar dacă nu, nu ar trebui să fie lăsate doar într-un spasm de pesimism prematur. Cetățenii pot deveni turmentați peste noapte.
De ce sa se ocupe Biden de puterea economica a cetățenilor rapid și decisiv? Din cauza rezultatelor AUR din România? Nu, din cauza rezultatelor din alegerile americane.
Biden nu ar fi singur și, mai ales, ar deveni mai puțin neglijabil. Americanii, inclusiv mulți conservatori, sunt de acord cu o serie de politici economice fundamentale progresiste, chiar dacă nu sunt de acord vehement cu privire la ce partid ar trebui să le îndeplinească.  Acest lucru nu este doar evident în sondaje; dar când aceste politici sunt oferite direct alegătorilor,  alegătorii le aprobă în mod constant. Mai mult, de fiecare dată când alegătorii au cântărit dacă vor să extindă  Medicaid, o politică la care mulți politicieni republicani se opun, electoratul o aprobă, inclusiv în state roșu intens precum Idaho, Missouri, Nebraska și Utah. Florida roșie (aici să fii roșu e să fii AUR și AURiu) a votat pentru mărirea salariului de bază. Și nu este singurul stat cu un nou salariu minim de 15 USD.  Alegătorii (opuși floridienilor, deci foarte liberali) din Portland au aprobat același lucru la alegerile din 3 noiembrie. Mulți alegători în mai multe state au spus da, și la mărirea impozitelor.  În Arizona, un epicentru al grevelor pentru profesori, care în 2018 au cerut o finanțare mai bună pentru educația publică, s-a aprobat o măsură de vot pentru creșterea impozitelor asupra celor bogați, pentru a angaja mai mulți profesori și personal la școli și pentru creșterea salariilor pedagogilor. Alegătorii în alte câteva locuri – zona Portland, Oregon;  St. Louis;  și la nivel de stat în Colorado – au aprobat, de asemenea, creșterea taxelor pentru finanțarea educației preșcolare. Coloradanii au votat, de asemenea, pentru o ușoară creștere a impozitelor pe salarii, pentru a ajuta la finanțarea unui program public de concediu familial plătit.  Locuitorii statului au acum onoarea de a fi primii din țară care aprobă direct concediul familial plătit, după ce parlamentarii lor nu au reușit să-l inițieze timp de șase ani. Impozitele mărite nu au fost aprobate peste tot. De așteptat… În California, chiar dacă alegătorii au adoptat unele măsuri de reformă a justiției penale, ei au spus nu unei inițiative de modificare a impozitelor pe proprietatea comercială pentru a strânge mai multe fonduri pentru sistemul școlii publice.

 

Până aici nimic interesant… Date… Dar ce e interesant este că, de cel puțin două decenii, dorințele și nevoile americanilor, ca și dorințele lui Zoe Trahanache, de pildă, au fost și rămân ignorate la nivel federal. Și așa s-a ajuns la AURul care l-a prăfuit pe Trump la Casa Albă. Cum explica și jurnalista Bryce Covert nu de mult: „Voturile din acest an nu sunt o anomalie.  Toate acestea sunt politici în mod constant populare.  Un salariu minim mai mare s-a bucurat de aproape un sfert de secol de popularitate la urne, la nivel de stat. Chiar și aproape o dublare a minimului federal obține un sprijin puternic: două treimi dintre americani, inclusiv o majoritate a republicanilor moderați, acordă un salariu minim de 15 USD.  Concediul plătit pentru motive familiale e foarte popular: mai mult de 80% dintre alegători îl susțin, inclusiv majoritatea republicanilor.  Chiar și impozitele mai mari, care se presupune că sunt anateme pentru modul american, se descurcă bine în sondajele publice.  Americanii au simțit de mult că bogații nu plătesc suficient în impozite, în timp ce în ultimul deceniu o majoritate a ajuns să folosească impozite mai mari pentru a redistribui bogăția.  Promiteți să folosiți aceste taxe pentru un bun specific și popular, cum ar fi educația timpurie, și păreți să câștigați și mai mulți oameni. Și totuși salariul minim federal a rămas blocat la 7,25 dolari pe oră de peste un deceniu, cea mai lungă întindere pe care am trecut-o vreodată fără o majorare. Statele Unite sunt singura țară dezvoltată care nu garantează concediul familial plătit. De asemenea, alocăm o parte mult mai mică din produsul nostru intern brut educației preșcolare decât practic toate celelalte țări dezvoltate, în timp ce impozitele sunt mici .”

 

Deci, americanii  vorbesc și timpul trece? Trece, dar nu în zadar… De aceea, dacă Biden vrea sa existe ca Președinte (și nu ca Agamiță) trebuie să acționeze repede, decisiv, și apoi să spună tare, peste tot, inclusiv pe Twitter ce a făcut. Pentru că americanii nu au memorie; își amintesc doar ce văd în fața ochilor zi după zi. Și ce au văzut 80 milioane de americani a fost că Trump le-a dat locuri de munca (proaste, minerești, dar democrații le-au dat cel mult sictir). Iar 85 de milioane vor ce-am scris mai sus; cu ocazionalele state roșii care au votat pentru progres economic, dar nu adus de Biden, vezi Florida. Care partid promovează în mod constant un salariu minim mai mare?  Nu mă interesează, a zis americanul. Pentru că vorbele nu umplu stomacu’… au zis aproape 80 de milioane de americani. Sigur, candidatul Biden a promis, de asemenea, concediu familial plătit și impozite mai mari pentru cei bogați, pentru a finanța beneficii pentru toți, poziții care au devenit elemente de bază ale Partidului Democrat în ultimii ani.  Dar o va face? Va repara legătura electoratului cu democrații? Va îndrăzni să fie altceva decât Agamiță? Poate Biden sa devina Agamemnon?

 

Mulți își doresc salarii și beneficii mai bune, dar nu cred că democrații le vor satisface nevoile cu adevărat. Problema  este de fapt în… două: 1. Deconectarea este parțial rezultatul lipsei unei acțiuni îndrăznețe și clare (problema lui Farfuridi). 2. Dar și rezultatul calculelor că deconectarea e binevenită: nimeni nefăcând nimic pentru electorat, electoratul nu știe pe cine să pedepsească la alegeri, dacă rămâne confuz (ar zice Cațavencu).  Dar, cum ne-a spus Caragiale în „O scrisoare pierdută”, dacă vrea să devină cineva, Președintele Biden trebuie să acționeze rapid, pe față, să se știe, sau se va pierde. În agonie…

 

DANA  NEACȘU este doctor în filosofie, lector de drept la COLUMBIA LAW SCHOOL, din New York, profesor adjunct la BARNARD COLLEGE – Columbia University, dar și dâmbovițeancă de pe malurile Ialomiței…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media