Dâmboviţeni pe urmele lui Brâncoveanu: Mănăstirea Hurezi!

Societatea Arhitecţilor din județul Dâmboviţa a iniţiat un proiect cultural inedit, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional: Constantin Brâncoveanu şi Târgoviştea, proiect menit a atrage atenţia asupra importanţei marelui domnitor în arhitectura şi cultura românească. În cadrul proiectului elevi, arhitecţi stagiari şi tineri dâmboviţeni vor realiza o serie de activităţi, excursii şi lucrări scrise despre legătura dintre Constantin Brâncoveanu, Târgovişte şi moştenirea culturală a acestuia.

Paşii i-au purtat şi spre mănăstirea Hurezi, cea mai de seamă ctitorie a domnului martir Constantin Brâncoveanu. Fiind considerata cea mai reprezentativa constructie in stil brancovenesc din intreaga tara, Manastirea Hurezi este poate si cel mai mare ansamblu monahal din Romania. Singuratatea si linistea de odinioara a locului era tulburata doar de cantecele huhurezilor, pasari de noapte, care au si dat denumirea locului.

Sfânta Mănăstire Hurezi, importantă şi valoroasă aşezare monahală, reprezintă cel mai vast ansamblu de arhitectura medievală păstrat în Ţara Românească. El cuprinde mănăstirea propriu-zisă, biserica bolniţei, ctitorită de doamna Maria, soţia lui Constantin Brâncoveanu, ridicată la 1696 şi zugrăvită de Preda Nicolae şi Ianache; Schitul Sfinţilor Apostoli, la circa 50 de metri spre nord, ctitorit de marele stareţ  Ioan Arhimandritul în 1698 şi zugrăvită de Iosif şi Ioan în 1700 şi Schitul Sfântul Ştefan, după numele fiului celui mare al domnitorului, la 1703 şi zugrăvit de Ianache, Istrate şi Harinte.

Domnitorul a încredinţat supravegherea acestor mari şi valoroase lucrări rudei sale Pârvu Cantacuzino, mare stolnic, căruia, decedând în 1691, i-a urmat Cernică Ştirbei, fost mare armaş. Lucrările începute în 1690 s-au terminat în 1697. Dintre meşteri menţionăm pe Manea vătaful zidarilor, Istrate lemnarul şi Vucasin Caragea, pietrarul, toţi pictaţi pe perete, în pridvorul bisericii mari.

Mănăstirea Hurezi are doua incinte. În cea dintâi, exterioară, delimitată de ziduri puternice de cărămidă, se află prima poartă de incintă şi o clădire cu etaj în dreapta. A doua incintă are forma dreptunghiulară, închisă pe trei laturi cu clădiri, având parter şi etaj. Latura de răsărit se incheie cu un zid înalt, ca la multe mănăstiri cu incintă.

La mijlocul acestei incinte se află biserica mare, impunător monument, lung de 32 de metri şi înalt de 14 metri. Ea este o interpretare mai simplificată a bisericii episcopale de la Curtea de Argeş. Are plan treflat şi împărţire clasică, altar, naos, pronaos şi pridvor.

Pe lângă iconografia religioasă, întâlnim şi compoziţii cu caracter laic, cum e istoria ilustrată a vieţii împăratului Constantin cel Mare, cu o anumită semnificaţie pentru vremea aceea, biruinţa Crucii asupra semilunii.

De subliniat este amplul tablou votiv din pronaos, veritabilă galerie de portrete de mare valoare artistică, înfăţişând pe Constantin Brâncoveanu cu familia sa, în care se distinge chipul doamnei Maria, de asemenea pe înaintaşii săi direcţi şi rudele din neamul Basarabilor şi Cantacuzinilor. Biserica mănăstirii avea menirea să devină necropola familiei Brâncoveanului şi neamului. Pictura a fost restaurată între anii 2001-2005 de către pictoriţa Teodora Ianculescu.

Pronaosul aminteste de rostul bisericii de a fi necropola familiei domnitorului. Mormântul din marmură cu o placă sculptată artistic, pregătit pentru ctitorul voievod, care îi aşteaptă rămăşitele pământeşti de mai bine de doua secole şi jumătate, este mărturia cea mai grăitoare.