CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU: Individul și grupul

 

            O vorbă românească spune că ești cu adevărat român dacă ai în sânge concepția pe care o și strigi cu bătăi de pumn în piept și care spune: suntem deștepți ca indivizi, dar proști ca nație! Această maximă spune extrem de multe lucruri despre atitudinea noastră socială; nu este vorba despre un simplu clișeu care apare în mintea unor neadaptați. Este cu adevărat o manifestare pură a psihologiei sociale românești. Oare nu v-ați regăsit în această etichetă? Nu vă bucurați că aveți un nivel de civilizație, de cultură și moralitate care contrastează puternic cu nivelul de civilizație, cultură și moralitate al masei? Nu ați întâlnit indivizi, în special politicieni, care sunt extrem de moralizatori, vorbesc cu ștaif, calculat și rațional, care se prezintă pe sine ca fiind cei necorupți și incoruptibili, deveniți doar victime ale unor forțe malefice exterioare care vin din partea unei societăți care nu le vede niciun merit și le caută nod în papură în condițiile în care ei, ca indivizi, au conștiința împăcată. Lʼenfer cʼest les autres! Mai mult, acești indivizi se detașează extrem de ușor de națiunea din care fac parte, ca și cum ar fi străini și la fel de ușor se rup și de grupul la care au aderat. Când întrebi o persoană politică de ce a votat înr-un anume fel, subînțelegându-se că respectivul vot duce la un rezultat devastator, imoral, ilegal – apropos, știți că (P)parlamentul României a câștigat premiul cel mare pentru inventarea unei forme rafinate a corupției, cea susținută prin legi? – răspunsul respectivului individ, care se simte brusc nesolidar cu grupul votant, explică senin că el are conștiința împăcată deoarece a votat tocmai împotrivă și doar grupul a votat respectiva crimă. Adică, psihologic vorbind, individul în cauză nu are nicio urmă de responsabilitate socială. A face parte dintr-un grup înseamnă să te implici rațional-volitiv, să aderi la un set de idei pe care dorești să le susții și să le aplici prin fapte. A face parte dintr-o națiune (ca o formă specifică de masă) nu presupune aceeași forță a implicării, deși este necesară implicarea. Masa sau națiunea ține deja de iraționalitate și de afectivitate într-o măsură cu mult mai mare decât un grup de indivizi. A te considera nesolidar cu națiunea sau cu masa, acest lucru puțin contează din punct de vedere sociologic și etic. În ce sens? Oricum națiunea sau masa își pune amprenta pe individ, deoarece reprezintă o manifestare extrem de puternică a inconștientului. A nega sau a afirma apartenența la aceasta nu schimbă cu nimic lucrurile. Într-o zi națiunea te ajunge din urmă și își rezolvă acțiunile prin „furtul” individului pe cale inconștientă și irațional afectivă. Altfel nu s-ar explica de ce un împătimit antinaționalist devine brusc foarte atașat de națiune sau de masa din care face parte în momentul în care există o amenințare exterioară acesteia. Cuvântul care traduce acest spirit de solidaritate este „patriotismul”. Dar în cazul unui grup? Aici duplicitatea individului nu mai este atât de neutră. Dacă te declari adeptul și susținătorul ideilor și valorilor grupului din care faci parte, nu poți să te izolezi ca individ, neasumându-ți responsabilitatea pentru orice decizie la care iei parte, chiar dacă respectiva decizie este contrar opiniei individului respectiv. Este ca și cum am avea un joc pe echipe în care fiecare individ respectă legile jocului doar în măsura în care acestea îi convin și îl avantajează, iar în sens contrar el se detașează de echipă și continuă să joace solitar. Acum efectele morale sunt extrem de mari. Iar acestea conduc imediat la efecte „tehnologice”, în sensul că acțiunea grupului care conține astfel de indivizi sunt sortite eșecului. Eroarea și imoralitatea merg mână în mână acum. Se ajunge negreșit la o blocare a grupului care se dizolvă pe sine, nemai având nicio rațiune de a fi. Maxima despre care vorbim reprezintă așadar un „au!” conștient care arată prezența unei patologii. Dar unde este cauza, la nivelul individului sau la nivelul grupului/masei? De obicei, sociologii se grăbesc să arate clar că legile sociologice sunt cele care ghidează indivizii, așadar accentul se deplasează spre grup/masă. De la Comte și Durkheim încoace se insistă pe aceste legi supraindividuale. Grupul social este un organism sau o structură supraindividuală care are propriile legi, iar individul contează pentru respectivul grup doar într-o măsură foarte mică; trebuie privit chiar ca element abstract, precum punctele care alcătuiesc o linie. Lipsa unui punct nu pune în pericol linia, aceasta continuă să existe independent de orice punct. Formele liniilor sunt supuse unor legi care se aplică acestora și nu au nimic de-a face cu legile punctelor, atât de a-dimensionale. Sociologii deplasează accentul – nu fără rezultate destul de interesante – spre linie, grup/masă, reducând individul doar la un simplu element care contribuie la construcția structurii sociologice. Comportamentul unui grup sau al unei mase nu se reduce nicidecum la o sumă a comportamentelor indivizilor care compun structura respectivă; acest lucru îl spune orice manual de sociologie. Grupul este mai mult decât suma tuturor indivizilor care îl alcătuiesc, tot așa cum Aristotel spunea că întregul este întotdeauna mai mult decât suma părților componente. Individul Socrate este mai mult decât suma celulelor care îl compun. Sufletul său, modalitatea de gândire, dorințele pe care acest „grup” cu numele Socrate le are nu derivă din însumarea însușirilor celulelor și a aranjamentelor de celule care intră în structura sa. El devine o entitate de sine stătătoare, unic și întreg. La fel s-ar prezenta lucrurile și în cazul unui grup social sau al unei națiuni. Acestea au o identitate specifică, sunt unități care nu pot fi cuprinse sub o conștiință individuală decât aproximativ, pe baza acestor legi de tip sociologic.

            Așa am putea să ajungem la concluzia că maxima noastră este cât se poate de sănătoasă, adică exprimă un fenomen sociologic prin excelență. Națiunea este proastă, iar noi suntem deștepți, deoarece oricum există o ruptură între aceste paliere. Individul și grupul sunt două entități diferite deci este posibil să avem această situație ușor paradoxală: o entitate să aibă caracteristici contrare față de cele ale alteia, chiar dacă cele două s-ar afla chiar în simbioză.

            Există și o interpretare care readuce în discuție patologicul acestei afirmații și al atitudinii pe care o avem când susținem această idee a raportului dintre individ și națiune/masă/grup. Ea vine pe linia lui C. G. Jung, cel care a descoperit existența unui inconștient colectiv, și care deci nu neagă deloc fenomenele de tip sociologic, recunoscându-le valoarea explicativă și existențială, dar susținând că a ignora individul sau a-l reduce doar la un set limitat de caracteristici pentru ca legea sociologică să poată reieși cât mai pură, nu este deloc productiv nici pentru fenomenul social, nici pentru individ.

            Freud și Gustave le Bon au arătat înainte că mulțimea sau masa reprezintă forma originară de relaționare interumană – axată așa cum am mai spus pe afecte și iraționalitate – iar trecerea spre grupul social reprezintă o trecere spre rațioanlitate și cogniție. Cele două forme există încă din cele mai vechi timpuri și reprezintă imaginea în oglindă a acestor două mari structuri sociologice. Cultura este cea care dă formă și rafinament acestor structuri, în special grupului social. Grupul rigidizează formal emoțiile și afectele, care sunt trecute acum sub idee într-un mod forțat, fiind domesticite sub biciul rațiunii. Dar această forțare nu poate fi aplicată oricăror indivizi. Dacă politicianul român nu poate să facă parte dintr-un grup anume, partid politic sau insitituție politică, adică să stea sub o idee și sub reguli stricte care să îi ghideze acțiunile și afectele, înseamnă că nu este încă pregătit pentru o astfel de trecere. El aparține încă masei, gloatei ghidate de emotivitate și de iraționalitate. Este normal ca rigiditatea formală să-i fie povară și va căuta mereu să iasă de sub aceasta deoarece el se află sub o altă morală, care stă sub valorile directe ale sentimentelor. Marie von Franz, o discipolă a lui Jung, arată că cu cât gradul de civilizație este mai mare, cu atât regulile comportamentului social devine mai flexibil, adică armonizează grupul cu masa. O rigidizare prea mare sub formele raționale nu conduce decât la o explozie în sfera afectelor a căror energie cere să fie eliberată. Încă explodăm după evenimentele din ʼ89, ca o reacție normală la primitivismul încarcerării afectelor sub niște idei care nu aveau, în plus, nicio acoperire valorică. Birocrația de astăzi reprezintă o revenire spre acest primitivism. Astfel, ajungem la situații stupide din prea multă dorință de controlare rațională. De exemplu se ajunge ca de dragul unei reguli care trebuie orbește să fie pusă în practică, o Primărie a unui oraș, cum ar fi Târgoviște, să își dea singură aprobare pentru a se folosi de propriile servicii și bunuri. Există așadar o contrarietate schizoidă în sânul social și individual. Adică, în locul unei conlucrări între comportamentul instinctiv, emoțional, rigid și cel conștient, cognitiv și flexibil, între aceste paliere ia naștere o reciprocă faultare. Adică ne deplasăm într-un spectru al extremelor; între explozia afectivă și emoțională, rigidă și fără pic de nuanțare – a se vedea susținerea oarbă a unui erou de paie cum ar fi Becali sau Năstase, care, dacă simpatia îi declară nevinovați, nu există altă variantă – se ajunge la fanatismul ideologic în care regula este regulă fără excepție, ajungând la o rigiditate matematică acum, fără niciun corespondent în viață. Ori flexibilitatea reiese numai când acest spectru conlucrează, iar terenul sau spațiul acesta de conlucrare este cultura. Nu există alt suport în afara acesteia. Cultura, cu anexa sa, educația, reprezintă subtratul unde aceste tensiuni trebuie să fie rezolvate. Ori acum se produce și deplasarea spre individ, nu numai spre social. Cultura este făcută de anumite modele, de anumiți indivizi exemplari, care se sustrag într-un fel legilor sociologice. Individul schizoid, având un comportament patologic, nerezolvându-și propriile contradicții, influențează direct nivelul social, care devine și acesta patologic. Dar acum se pune întrebarea: ce este normalitatea? Când este socialul bolnav și când individul? Întrebările acestea pot să declanșeze mii de reflecții filosofice. Vorba discipolului lui Jung, von Franz: când în Statele Unite vezi un om dezbrăcat, stând într-un picior în piața publică și adorându-l pe Dumnezeu, chemi ambulanța. În India, același individ va fi considerat un sfânt. Care este deci criteriul de normalitate? Este evident că răspunsul nu se poate găsi decât în cultură. Vedem cum un dialog al culturilor nu ne-ar conduce decât spre o înțelegere a acestor fenomene sociale și individuale. Mai mult, acest dialog va întări culturile izolate, care se vor înțelege pe sine cu mult mai bine prin poziționarea aceasta față în față cu un alter. În acest moment o cultură, un grup social care aderă la o idee/pasiune se va concentra în jurul unei teme. Cu cât această temă sau idee este mai clar și mai în acord cu ființa indivizilor, cu atât respectivul grup sau cultură sunt mai puternice. De la o asociație sportivă până la un grup politic, această temă trebuie să existe pentru a da această forță. Dacă, în schimb, vorbim despre valori fluctuante, impuse irațional și cu modificări multiple și dese, atunci nu vom obține decât o definiție pură a gloatei. Așadar, dacă privim mai atenți grupurile politice, vom ajunge foarte repede la această concluzie: este vorba de cele mai multe ori despre o gloată politică, și nu despre un grup. Nu au niciun țel nobil, nicio valoare autentică în centrul intereselor lor, în afara unor pseudo-valori. În momentul în care stânga se unește cu dreapta, ca în cazul struțo-cămilei noastre numite USL, atunci nu poți vedea decât exact acest fenomen patologic pus în practică. Unirea este doar de conjunctură, nebazată decât pe un considerent emoțional de scurtă durată. Ideile din spatele acestor doctrine nu au cum să stea în aceeași sală, nicidecum să conlucreze pentru a obține un rezultat mulțumitor pentru indivizi. Acest grup este consolidat, puternic, doar în măsura în care ar fi avut o temă, o idee, o valoare axă, care ar fi orientat și emoțiile și afectele indivizilor. Ori aceștia se bazează doar pe o atmosferă irațională, artificial constituită sub forma unui grup, care nu știe exact ce anume trebuie să facă și de ce. Emoțiile trag într-o direcție, mintea în alta. Cu cât coerența aceasta afectivă îi unește mai mult pe acești indivizi, cu atât crește agresivitatea lor împotriva unor „dușmani” sau „necredincioși” (în cazul integriștilor religioși). Observați discursurile politicienilor și vedeți cât de des apare acest cuvânt – „dușman” – în cele transmise de ei.

            Dar cum ajung să ne conducă cei mai răi? Veșnica întrebare la care căutăm răspunsuri din direcții diferite. Individul care exprimă maxima noastră de început este componenta de echilibru, factorul sănătos, care de cele mai multe ori rămâne totuși la acest nivel individual, păstrând o distanță între el și grupuri sau mase. În general, de aici vine neimplicarea politică a multor indivizi care sunt destul de echilibrați interior. Neimplicarea aceasta nu vine din cauza unui anumit comportament patologic – social. Vine tocmai din acea suficiență de sine. Individul respectiv poate să meargă și singur pe calea individuării. Se mântuiește singur sau cel mult într-un grup la care aderă și pe care și l-a selectat sau construit singur – familia, prietenii, colegii de breaslă, asociația etc. Acțiunea politică o identifică corect, ca fiind una a maselor, nefiind ghidată de o gândire, de o valoare autentică în jurul cărora acțiunile s-ar ordona. Politicul este corect identificat așadar cu gloata și cu masa amorfă, ghidată doar de dorințe și afecte aflate sub pragul unui superior demers de individuare. A face politică sau a face parte dintr-o masă amorfă, grobiană și urmărind interese meschine a devenit un fenomen similar. Individul superior gândește în acest fel. Acesta emite maxima despre care tot vorbim. Ceilalți, cei care susțin dezvoltarea Eu-lui și deci a tuturor tendințelor egoiste, va trece în planul doi Sinele. Eul ne dezvoltă tupeul și impertinența, suficiența egoistă de sine ca aroganță. Sinele este cel care ne deschide spre ceilalți, spre valori înalte, spre Binele făcut cu cap, adică bine gândit, cântărit. Oamenii slabi și nesiguri vor imediat să urce social, vor funcții înalte și să facă parte din organizații care să cuprindă întreg globul. Doctrinele lor sunt cele care se termină în „isme”. Se identifică cu spiritul grupului în acest fel și dorește să devină liderul acestuia. Este normal în acest caz să ia apărarea grupului în fața oricăror „atacuri” externe, chiar ale unei justiții care vine ca impusă din afară. Grupul politic dominat de astfel de indivizi va fi veșnic un teren de luptă pentru putere; singura valoare existentă fiind cea care o dă grupul în sine, netratând vreo secundă efectiv calitatea acestei valori. Este ceva de genul, „nu contează unde voi fi, important este să fiu director undeva”. Valoarea individuală superioară este sufocată de asemenea indivizi care își etalează dorințele egoiste într-un mod exagerat. Valorile gregare, cele care țin de imediata acțiune a biologicului și eu-lui luptă cu acribie pentru a îndepărta amenințarea valorilor spuerioare, spirituale, proprii individului care se preocupă efectiv de evoluția în acest sens. Primul suferă de primitivism, al doilea de izolaționism. Omul politic ar trebui să găsească dreapta măsură între aceste extreme. De aceea aceasta pare a fi vocația și/sau meseria cea mai dificilă, cea pe care Platon o considera deasupra filosofiei. Este simplu pentru individul înzestrat să se izoleze și să își vadă de propria mântuire. Filosoful cu adevărat desăvârșit este cel care a renunțat la această mântuire proprie, deși ar putea oricând să i se dedice, pentru a ajuta pe cei mulți să se mântuiască. În acest fel el iese din condiția de individ pentru a trece în cea de individ în grup, adică politician. Pentru non-filosof, adică pentru omul apropiat doar de valorile pământului, care nu a gustat niciodată din alte valori decât cele care îi satisfac propriul Eu, este destul de greu să se mențină izolat. Lumea se năruie în jurul lui dacă Eul său nu iese în evidență prin luptă, prin urcare socială. Politicianul provenit din aceast aluat individual nu poate niciodată să vadă pe cei mulți, să gândească la un eventual bine al tuturor deoarece este continuu preocupat de propriul Eu. Totul este dușman în jur și agresivitatea este forma de acțiune pentru a învinge veșnic războaie. Oare cum credeți vreodată că societatea va ieși din primitivism fiind condusă de astfel de indivizi?  Biologic nu au cum să vadă ce este superior!

POMPILIU ALEXANDRU este lector universitar la Universitatea „Valahia”, din   Târgoviște, doctor în filosofie, artist fotograf și, peste toate, absolvent de CARABELLA…

Citeşte şi

NERO,  BRAC  GERMAN, episodul 14 al romanului foileton scris de Ionuț  CRISTACHE…

Alte lame de cuțit, cu domnul Radu  PĂRPĂUȚĂ, în rubrica  sa  LA BORTA RECE…

SUBSTITUIRI, episodul al doilea din confesiunile americane ale doamnei Dana NEACȘU…

JI-PISME  DE  SÂMBĂTĂ…

ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, cu marele regizor Constantin  VAENI…

PICĂTURA  CHINEZEASCĂ, desigur…

Dana  NEACȘU, din New York și  AMERICA  LA  NOI  ACASĂ…

RAFTUL  CU  PROZĂ  SCURTĂ,  cu domnul  Ioan  VIȘTEA…

MELANCOLII, cu doamna  Constanța  POPESCU…

Un scriitor de mare valoare, Octavian SOVIANY și rubrica lui SOVIANYSME…

JUNIORI  DE  CARABELLA, adică  Marius  Alexandru  DINCĂ…

Alt  JUNIOR  DE  CARABELLA,  Daria Stemate…

Domnul profesor  Alexandru  IACOB și rubrica lui REFLECȚII  MINORE…

AȘA  O  LIPSĂ  DE  INCULTURĂ  și marele actor  Puiu  JIPA…

CULTURA  LA  MARGINEA  ȘOSELEI, cu sociologul Teodor  Constantin  BÂRSAN…

Cătălina  CRISTACHE  și  PLIMBĂRI  BUCUREȘTENE…

Domnișoara Ioana PIOARU și  LECȚIA  DE  ZBOR…

Doamna profesoară Mihaela  MARIN și rubrica sa CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE…

ARTIFICII  DE  LÂNGĂ  SERELE  CU  FLORI, cu doamna Mariana OPREA  STATE…

Doctorul în istorie Radu STATE și rubrica lui CULTURĂ  ȘI  ISTORIE…

Doamna profesoară  Alexandra  VLADOVICI  BÂRSAN  și  REFLECȚII  PEDAGOGICE…

CULTURA  GLOBALĂ, cu domnul Radu  GEORGESCU…

CULTURA  ONLINE, cu doctorul în filologie, profesorul  Daniel  TACHE…