Există un subiect extrem de sensibil și extrem de neglijat în discuțiile politice și parapolitice din România. Este vorba despre chestiunea salariilor. Nu mai vorbesc despre pensii, alocații sau burse. Slariile descriu extrem de bine unitatea de masură a sărăciei, a incompetenței și a bătăii de joc a politicienilor. Mă simt extrem de jignit când merg la „consignația” de la parterul blocului de lângă mine, unde un patron cu gust afacerist „se descurcă în viață” destul de bine câștigând un „ban cinstit”! Așa mi-ar spune, negreșit: „ce, eu muncesc pentru acești bani, nu-i fur!” și „în afaceri nu este loc pentru morală”. Mai exact despre ce este vorba? Văd un cadru de lemn pe care mi l-aș dori, și privesc prețul. Încremenesc: 47 de lei. Pe aceeași hârtie este scris și prețul lui de plecare, adică cel dintr-un depozit de vechituri de undeva de prin Germania: 1 euro. Adică 4,5 lei. Afaceristul nostru cu gust pentru negoț a eliminat virgula și a adăugat chiar ceva. Are adaos comercial de 1000 % căci în afaceri nu este loc pentru morală, nu? Sau nu mă prea pricep eu la economie? Poate doar la cea băbească, de pensionar! Și ce constat? Când întreb de ce este atât de mare diferența, mi se spune cu un ridicat din sprâncene prețios: „Pai trebuie să scoatem prețul benzinei și faptul că atunci când se pleacă la marfă, se pleacă pentru o săptămână în Germania și cu încă o persoană. Și apoi munca, știți, pentru fiecare pahar, pentru fiecare obiect, se depune o muncă sistematică. Știți cât este de mare mormanul de ziare după ce despachetăm? Uite atâta! E ceva muncă să împachetezi, să despachetezi, să pui în mașină, să plătești o cazare, să plătești motorina sau benzina, să îți mai rămână și ție ceva…” Ce să mai zic? Aproape îmi vine să plâng de mila afaceristului român care face transport de vechituri de la nemți. Oricât de multe explicații și socoteli aș face și mi-ar fi prezentate în cel mai pur limbaj economic, tot nu am să pricep cum sunt posibile aceste adaosuri de 300 – 1000% (scuzați exagerările procentuale!). Îi invidez fantastic pe acei nemți. Adică, pe lângă salariul lor, să spunem, de 1500 de euro, ca profesor la țară, în plus, ei își pot cumpăra acel cadru de lemn doar cu un euro. Iar eu, avînd 1200 de lei salariu, adică aproape 300 de euro, cumpăr același cadru de lemn de la marele afacerist român cu 10 euro. În plus, toate acestea se petrec într-o Europă Unită! Nu contest că neamțul nu ar munci de zece ori mai mult și mai serios decât românul… dar și așa lucrurile îmi par grotești. De ce? Pentru că există meserii și meserii care de cel puțin 2000 de ani în același spațiu european au și trebuie să aibă o anumită demnitate. Salarizarea trebuie făcută după o valoare anume, gândesc eu filosofic, iar nu economic neapărat. Știu că banul reprezintă unitatea de măsură a muncii investite pentru obținerea unui lucru. Din acest punct de vedere, afaceristul nostru care împachetează în ziare fiecare degetar de porțelan pentru a-l vinde la 2000 de km depărtare, poate că este îndreptățit să fixeze această valoare a efortului său. Dar ce facem cu munca localnicilor? Despre care muncă vorbim? Dacă a măsura munca în valoare monetară devine din ce în ce mai desuet, căci a fi politician, adică să dormi prin birouri și să te faci că muncești neștiind o boabă de știință politică și primind pentru această „muncă” extrem de mulți bani din tot felul de surse mai mult sau mai puțin legale, sau a fi cocalar cu lanțul gros la grumaz, având ca singură școală doar pe cea a vieții sau cea de șoferi, iar a avea bani este scopul în sine suprem și nicidecum un mijloc, atunci toate aceste forme sociale vin să susțină dizolvarea acestui principiu. Ce să punem în locul lui? Ce este cu adevărat necesar a pune în locul lui? Măcar riscul culpei să îl respectăm printr-o remunerație nejignitoare. Ce reprezintă această culpă? Cea mai cunoscută este cea medicală. Adică un medic poate, din oboseală sau din neatenție (eliminăm aici nepriceperea, care este doar o consecință a altei culpe, cea pedagogică) să pună în pericol viața unui bolnav. Riscul acestei culpe, sabia aceasta a culpabilității planează toată viața și zi de zi deasupra capului unui medic. Există deci o dublă muncă – aceea de a face pe cineva bine și aceea de a nu greși, căci aici greșeala este egală cu moartea sau cu graviatea maximă, mutilarea fizică în primul rând a unei vieți. A spune că medicul german este cu mult mai responsabil sau că muncește cu mult mai mult decât medicul român, înseamnă a spune că salvarea vieții sau luarea unei vieți în primul caz este mai mare decât în cazul nostru. Un al doilea caz de culpă, cea despre care nu se vorbește niciodată, este cea pedagogică sau profesorală, cum doriți. Exact ca în cazul medicului, un profesor poate să salveze o viață sau poate să o mutileze pe aceasta, să o distrugă definitiv și iremediabil. Sabia culpei pedagogice stă să cadă zilnic și deasupra capului oricărui profesor. O vorbă nelalocul ei, o atitudine, o nedreptate, o proastă comunicare și învățare pot distruge vieți dintr-un singur foc. Când salarizăm un polițist peste un medic sau peste un profesor înseamnă că riscul/culpa acestuia este cu mult mai mare decât în cazul celor doi. Așa se argumentează de obicei în cadrul discursurilor politicienilor victime ale vreunei școli și/sau familii. Culpa pedagogică poate să genereze în lanț viitoarele culpe din nepricepere ale medicilor, polițiștilor, arhitecților, constructorilor etc. A lăsa pe oricine să devină profesor este iar o crimă! Apoi, a lăsa pe oricine să termine școala, este o dublă crimă. Un profesor rău poate genera un dublu rău! Nu trebuie decât să priviți în jur și să vedeți efectele acestea. Soluția găsită de politicieni? „Ne batem joc de ei, căci oricum nu merită! Oricum școala scoate tâmpiți, iar medicii buni pleacă, timp în care cei ce rămân mai elimină din proști!” Minunate clișee inventate de politicieni inconștienți! A ieși în stradă să ceri să fii plătit onorabil este aproape amuzant. A mări salariile acestea cu 10, 20, hai 50 %, iar este extrem de jignitor! Am auzit că pentru profesorii debutanți or să fie salarii „atrăgătoare” – adică au să le fie date vreo mie de lei net! Extrem de atrăgător! Cam tot atât de atrăgător ca o alocație de copil mărită cu 1,8 lei. În schimb, este nevoie urgentă de jeep-uri, birouri noi și măriri de prime pentru politicieni. Să nu îi uităm pe pușcăriași, care devin din ce în ce mai mulți din rândul politicienilor – aproape a devenit o sinonimie între politician și pușcăriaș. Aceștia primesc 2500 lei lunar per persona din banii munciți de noi. Și între timp politicianul se zbate ca o râmă secționată să facă rost de bani de la FMI sau de unde o fi, căci „suntem o țară săracă”. Să stoarcem gaz din piatră seacă pentru că așa or să scadă prețurile la gaze de o să-l ardem și pentru amuzament. Sau să vindem aurul cui o fi, iar noi să oprim doar așa, un 6 %, că de mai mult nu avem nevoie. Eventual poate vindem Covasna și Harghita, dacă nu cumva o iau gratis… Sau, cu mult mai bine, haideți să îi plătim să ni le ia! Nu de alta, dar dacă am 47 de lei să dau pe o ramă de lemn care a costat 1 euro, am și 3000 de euro să dau înapoi la FMI pentru împrumuturile făcute cu cap de ai noștri, și mai am și bani să dau la sănătate, pentru că oricum dacă mă îmbolnăvesc dau și șpagă și îmi iau și medicamentele singur. Și mai dau și la șomaj ceva, și pentru apa cristalină care îmi curge la robinet, filtrată scump, că doar suntem o țară deșertică, dar o avem măcar pură, ca cea de Vichy. Și mai pot să dau și pentru pregătirile copilului. Engleza, matematica… Și mai plătesc și gunoiul – prima oară la primărie sau la impozite, nu mai știu unde, a doua oară în factura de electricitate (sic!). Oricum, ce ați prefera? Să fim plătiți bine dar să plătim și toate greșelile, medicale, pedagogice, politice, morale, etc., sau să fim umiliți și obidiți dar să nu răspundem pentru nicio culpă, nicio treabă nefăcută cum trebuie, nicio infracțiune politică sau penală? Se pare că cei mai mulți români au ales deja!
POMPILIU ALEXANDRU este lector universitar la Universitatea VALAHIA, doctor în filosofie, artist fotograf și, mai ales, absolvent de CARABELLA…
Citeşte şi
NERO, BRAC GERMAN, episodul unsprezece…
STRATEGII DE DISTANȚARE, cu domnul profesor Petre STOICA…
JUNIOR DE CARABELLA, cu Daria STEMATE…
JUNIOR DE WORCESTER, cu Bogdan VLĂDUCĂ…
Când s-o făcut… poama, LA BORTA RECE cu Radu PĂRPĂUȚĂ…
Doamna profesoară Mihaela MARIN și rubrica sa CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI și doamna Mariana OPREA STATE…
Teodor Constantin BÂRSAN și CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI…
SOVIANYSME cu… Octavian SOVIANY…
Domnul Puiu JIPA și rubrica sa AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…
MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…
CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu Radu STATE și nu prea…
PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, cu fosta târgovișteancă din Drumul Taberei, Cătălina CRISTACHE…
CULTURA ONLINE, cu domnul profesor Daniel TACHE…
SUPLIMENT la CDS, o dedicație specială din Moldova…
Facebook
WhatsApp
TikTok
