CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU: Circuitul câinelui în natură

 

            Probabil ați observat că „autoritățile” (tot nu pot să înțeleg acest termen; ce o fi atât de autoritar în a fi un politician caricatural?) au fost foarte aplicate în a lua cu adevărat măsuri împotriva flagelului românilor, câinii maidanezi! Sunt din ce în ce mai rari pe străzi; vedem că acei câini simpatici, care odinioară ne însoțeau o bucată de drum prin oraș, țanțoși și drăgăstoși, au dispărut. Deși încă îl mai văd pe dușmanul meu de moarte, câinele negru, cu o pată albă pe piept, care mă latră negreșit în fiecare seara, iar după ce mă identifică, fuge cât poate de repede căci, recunosc, am rezolvat de câteva ori problema „bărbătește”, adică am aruncat cu pietre în el până când el a decis că este mai sănătos ori să fugă ori să mă latre de la distanță, încă văd prin cartier exact pe acei câini care sunt agresivi, încruntați, răi, murdari și obraznici. Orașul este în continuare al lor. Nu este nimic, selecția naturală așa funcționează, deși mă îngrijorează această selecție oarbă, care nu ține cont de bunătate sau de candoare, ci doar de rău și de mai rău. V-ați întrebat vreodată ce s-a întâmplat cu sutele de câini ai orașului? Sau cu câinii din București? Sau cu cei din Titu sau mai știu eu ce alt oraș de prin preajma noastră? Nu sunt în adăposturi, căci nu au crescut brusc veniturile acelor indivizi ca să aibă ce să le dea să mănânce. Nu sunt nici la Grădina Zoologică, căci leii sunt la fel de apatici în fața hălcii de carne de vită sau de cal. Atunci unde au dispărut? Simplu. Problema este incredibil de simplu rezolvată: s-a trecut la circuitul câinelui în natură. Adică îi reciclăm fără a-i omorî și fără a-i mutila. Doar câțiva dezaxați încă mai taie sau schingiuiesc câte vreun amărât de cățel. Dar unde este așadar marea masă a câinilor? Unde sunt deportați? Simplu, cum spuneam: s-au dus la țară! Dacă aveți ocazia să mergeți prin jurul satelor Mărcești, Bolovani, Dobra, Cornățel, puteți să vedeți în plin câmp, dacă aveți noroc, cum vine o navetă plină cu câini voioși care coboară cu sutele, beți și gălăgioși, și își iau tălpășița spre primul pâlc de copaci pe care îl întâlnesc. Logica acestor genii autoritare care au găsit această soluție este următoarea: oricum originea câinilor de la oraș este rurală; îi trimitem la origine. Oricum oamenii de la țară nu prea au cum să riposteze, fiind prea ocupați să supraviețuiască sau să bea și apoi câinii se vor duce în sălbăticie. Sunt atâtea căprioare și iepuri care trebuie stârpiți din pădurile noastre, nu?! Așadar, până s-or întoarce iar în oraș, oamenii uită de tragediile petrecute, vor fi preocupați oricum cu vreun alt scandal de fentă, și basta, am rezolvat problema în modul cel mai ieftin posibil. Restul de bani alocați rămân unor „autorități” inventive.

            Mă întreb acum, făcând o analogie normală cu acest circuit al câinilor în natură: oare la oameni nu ar fi la fel în caz de necesitate națională? Adică, în momentul în care privesc cu înverșunare la emisiunea lui Silviu Mănăstire, Dosar de politician, de cel puțin un an, parcă, sau ce spun eu un an…. mi se pare că emisiunea durează de 20 de ani, oare nu vă vine în minte o mică temere? Când am văzut primele emisiuni despre aceste dosare, mi-am spus că emisiunea va dispărea în două luni, pentru că epuizezi cam toți politicienii și apoi… basta. Dar nu, emisiunea continuă până astăzi de nu mai știu când. Cred că au fost trecuți prin ciur cam toți politicienii țării. Să spunem că individul Mănăstire inventează, aduce din condei, blufează și execută la comandă. Tot rămân jumătate dintre aceștia care sunt cumplit de periculoși lăsați acolo unde sunt, precum câinii cei răi. Și nimic nu se petrece! Nicio reacție de revoltă concretă a populației! Nimic! Doar liniște și pace! Mănăstire continuă să vorbească cu patos, se sufocă el însuși de ceea ce spune… și atât. „Politicianul doarme și visează că este treaz și că lucrează!” cum spune vorba care circulă prin virtual. Adică, și acum revenim la câini, acești politicieni sunt precum canidele rele care au rămas în oraș. Adică cei adaptați, care au fentat vigilența hingherilor, a locatarilor și a tuturor oamenilor. S-au impus prin frică și… putere. Ca atare au parte de ciolanul cel mare. Neadaptații vor fi transportați cu mărfarele spre vreun nou Gulag. Așa să fie! Să rămână în țară doar politicienii! Noi ceilalți să fim deportați și exterminați. Sunt curios, așa, teoretic vorbind, oare ce specie superioară ar putea să iasă din acest sânge pur de politician rămas pe baricade, cu trofeul speciei câștigat? Cum vor arăta uzinele, fabricile, mall-urile de mâine pline de progeniturile lor sănătoase? Dar școlile? Dar spitalele? Cred că extraordinar de bine! Natura este oarbă, nu?!

POMPILIU  ALEXANDRU este doctor în filosofie, lector universitar la Universitatea VALAHIA, din Târgoviște, artist fotograf și absolvent de CARABELLA…

Citeşte şi

 

1. Episodul șapte din NERO, BRAC GERMAN, romanul scriitorului Ionuț CRISTACHE…
2. STUDENȚEȘTI, o rubrică nouă, cu o domnișoară frumoasă și plină de talent, Alexandra MOCANU…
3. ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, rubrica săptămânală a marelui regizor Constantin VAENI…
4. PICĂTURA CHINEZEASCĂ în realitatea românească…
5. REVENIRI, un interviu cu doctorul în economie Bogdan CERNAT…
6. CULTURĂ ȘI ISTORIE, cu doctorul în istorie Radu STATE…
7. Mihaela MARIN și CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…
8. Cătălina  CRISTACHE și rubrica ei PLIMBĂRI  BUCUREȘTENE…
9. AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica marelui actor Puiu  JIPA…
10. POMPIJIPISME în rubrica de INTERFERENȚE…
11.  ARTIFICII  DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI și doamna Mariana OPREA STATE…
12. REFLECȚII PEDAGOGICE, cu doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN…
13. CULTURA ONLINE, cu doctorul în filologie Daniel TACHE…
14. JUNIOR DE WORCESTER, cu Mihail Bogdan VLĂDUCĂ…