În sfârșit, a explodat mămăliga sfințită și românul a început să judece drept acțiunile umane ale reprezentanților Domnului. Adică vorbește și în spațiul public despre devierile pe care le vede în sânul acestora. Prea-plinul Bisericii seculare contrastează din ce în ce mai mult cu prea-puținul omului de rând, credincios sau nu. Imaginea Bisericii Ortodoxe se strică de la o zi la alta, iar reacțiile prea-înalților conducători ai ei, în loc să își ceară iertare pentru faptele necugetate ale confraților nesăbuiți și mulți, se afundă și mai mult în ridicol, încercând să nege evidențele cu o încăpățânare și violență care numai creștine și ortodoxe nu sunt. De exemplu, acest articol poate deveni foarte ușor ținta acestor atacuri, iar teologii noștri, care sunt fini hermenuți, pot depista în spatele cuvintelor mele cine știe ce complot satanist, franc-mason sau pur și simplu sunt identificat cu un „element” care încearcă să distrugă Biserica, căci o „vorbește de rău”. Nu judec Biserica, departe de mine acest lucru. Biserica este mai mult decât o instituție. Reprezentanții ei trecători, în schimb, nu pot decât să o susțină sau să o afunde. Dacă subminează cineva cu adevărat fundamentele Bisericii, atunci eu cred că cei din linia întâi nu sunt decât tocmai înâi-mergătorii ei. Mă consider încă un ortodox păcătos care nu ar arunca în niciun caz cu piatra căci, din fericire, încă îmi mai văd păcatele cât bîrnele. Dar îmi aduc foarte bine aminte că a te face că nu vezi un rău și a-l lăsa să se înmulțească prin simpla ignorare, tot un mare păcat este.
De curând, am fost uimit până peste măsură auzind un lucru care se petrece în sânul Bisericii locului. Spun „locului” căci nu știu dacă acest lucru se petrece și în alte zone geografico-religioase. Adică Mitropolia Târgoviștei poate că deține o autonomie specială, așa cum vorbim de autonomie în cazul organizării – până la un punct – al Universităților. Așadar, acum câteva zile am invitat un preot pe care îl admir mult – căci în opinia mea acesta face parte dintre aceia care poate salva și poate alina greul crucilor mai multor persoane – la o discuție, din când în când, cu studenții de la Jurnalism, din cadrul Universității locale. Acești studenți vor să miște puțin sentimentul civic și încearcă o acțiune simplă, aceea de a propune pentru dezbatere câte un subiect de actualitate. Acest lucru se petrece oriunde în Europa, atât la universitățile mari, cât și în spațiul public, cel neinstituționalizat. Ei aduc câțiva invitați de fiecare dată, pentru a purta acest dialog. Anumite teme, cu sau fără tentă religios-teologală, au în opinia studenților – sănătoasă de altfel – o pertinentă preferință pentru un punct de vedere expus de către un reprezentant al bisericii. Dar acum invervine aberantul sistem de control al „mult prea-înalților”. Din dorința de a controla totul, de la baba care socotește câte lumânări se ard pe oră, până la câți biscuiți cu unt se mănâncă pe ascuns în postul Paștelui, totul trebuie clasat și cunoscut. Deh, aceasta este o deprindere mai veche, ticluit imitată, din sistemul de joc al Adversarului care își zice Om politic. Am invitat așadar preotul respectiv, dar acesta, vădit jenat, îmi spune că este foarte greu să dea curs unei asemenea cereri. De ce? Pentru că – țineți-vă bine – are nevoie de aprobarea Înalt Prea Sfințitului. Mult Prea Înalt Sfințitului pot să spun eu în fața acestei titulaturi… Adică trebuie făcută la Arhiepiscopie o cerere, datată și semnată, apoi trecută din biroul A în biroul Roșu, apoi așteptat verdictul – eventual se face și o chemare la ascultare, în sensul că cel care cere această aprobare trebuie să dea probabil o explicație; ce se va petrece acolo unde se duce, dacă are loc de fapt o întâlnire masonică, sau satanistă, sau o petrecere orgiastică, cine știe? Apoi, probabil, Sfinția Sa poate decide că nu dumneata, preotul X, cel invitat, ești în măsură să faci față unei asemenea sarcini delicate – să stai de vorbă cu niște studenți care cer un sfat, o părere, un argument – mult mai indicat este să meargă Y, care are și master în teologie și prestanță, că doar este și Reprezentant al Cultelor, eventual și Ministru Secretar de Stat pe probleme Culturale. Trebuie oare să vă imaginați prea mult ca să vă dați seama că în sânul Bisericii există o atmosferă de tensiune care taie elanul bine intenționat al celor care doresc să facă ceva bine? Doamne Dumnezeule, dar asta e menirea unui preot, să fie chemat și acesta să vină imediat ce este solicitat pentru un sfat sau o mângâiere! Pentru acest lucru este nevoie de aprobări? Mamona este birocrația și birocrația este alt nume dat Mamonei. Acest lucru îl știe și baba Floarea de la Văcărești…
Îmi aduc aminte de o dezbatere publică asemănătoare celei pe care studenții noștri încearcă să o facă, dar petrecută în Franța. Tema era una religioasă – dacă nu mă înșel se discuta problema purtării voalului în public (de către musulmani). Polemica era în toi, discuția degenerase chiar spre probleme teologale, de genul dacă Dumnezeu este Unu sau Trei, se ajunsese iar la punerea ierarhică a religiei – a mea este cea adevărată, celelalte sunt false etc. La un moment dat, un budhist care zâmbea tot timpul ia cuvântul. Poate că acest cuvânt să fie luat și înțeles și aici în sensul, de pildă, la acest control nesăbuit al vremelnicilor judecători ai acțiunilor tuturor, care poartă titluri cumplite, de Prea Înalți Sfinți. Așadar, budhistul spune: „Nu vă supărați, eu sunt o persoană care nu are prea multe cunoștințe în legătură cu o religie sau alta. Nu știu care reprezentant al lui Dumnezeu este mai reprezentant decât altul. În schimb, pot repera imediat un sfânt sau un om bun din orice religie, fie ea și obscură. Anume, văd ce mi se înfățișează privirii după ce pun întrebarea: orice ai fi, oricine ai fi și oricui te-ai ruga, ești un om care face bine? Pentru a face un bine nu trebuie aprobare, domnilor! Asta pentru a nu îngrădi și bruma de bine care a mai rămas în această lume a noastră, cea în care răul se face chiar și sub tutela legilor, atât umane cât și bisericești.
POMPILIU ALEXANDRU este lector universitar la Universitatea VALAHIA, doctor în filosofie, artist-fotograf și absolvent de CARABELLA…
Citște și ROMANUL FOILETON- episodul cu numărul patru
Dana NEACȘU- AMERICA LA NOI ACASĂ
Bogdan CERNAT- CULTURA ECONOMICĂ
Puiu JIPA- AȘA LIPSĂ DE INCULTURĂ
Facebook
WhatsApp
TikTok
