Nu sunt neapărat o persoană veselă, dar reuşesc să fac faţă multor provocări din viaţa de zi cu zi ba râzând, ba ţipând, ba trăgând – la nevoie – o înjurătură deloc conformă cu o cucoană. Cum n-am pretins însă vreodată a fi aşa ceva, am scăpat de-o grijă. Ultimele două săptămâni m-au secat însă şi începe să mă sperie faptul că sunt româncă, ceea ce echivalează cu o condamnare ori la moarte, ori la umilinţă, ori la amândouă. Nu că nu m-ar fi bătut gândul că lucrurile ar sta rău de tot, dar tot ce-am văzut în ultima vreme m-a împovărat teribil.
Întâi a fost nenorocitul acela de accident din Apuseni. Un pilot bun reuşeşte să pună aparatul pe pământ, cum, necum, oamenii scapă ca prin minune, unul cu nasul spart, altul cu fracturi, altul întreg întreguţ, fata aceea cu o fractură de coloană. Reuşesc, în ciuda şocului, să sune la 112, dau coordonatele locului unde s-au prăbuşit, fac şi-un foc, resuscitează ore întregi fata, iar autorităţile îi găsesc după şapte ore. Suntem în Apuseni, nu pe Himalaya, la doi-trei kilometri de-o localitate. Inşii angajaţi pe bani frumoşi nu ştiu să facă transformări de coordonate geografice, aşa că trimit căutătorii pe o suprafaţă de cinci sute de km. pătraţi, încă puţin şi ajungeau în Ungaria. Studenta aceea moare cu lacrimile îngheţate pe obraz, iar pilotul, încarcerat, cu mâna pe manşă. La câţiva km. de drum, într-un stat care are şapte servicii secrete, de crapă americanii de invidie, servicii care la fiecare rectificare de buget mai primesc nişte sume colosale, dar ai căror angajaţi nu ştiu să interpreteze nişte nenorocite de coordonate.
Citeam undeva că lucrurile se pot face în trei feluri: corect, incorect şi româneşte. Ei bine, în cel mai pur stil românesc, vinovaţii nu-s de găsit; pică vreo două capete neimportante, acari Păuni care să astâmpere setea de sânge a poporului indignat şi contribuabil, apoi nişte jigodii dau vina pe supravieţuitori, vezi Doamne, ăla de face transplant e atât de prost, încât confundă ora cu coordonatele. Ora era 46.06 şi încă vreo două cifre. STS-ul, care ascultă dezinvolt telefoanele tuturora (cred că sunt fani ai discuţiilor mele cu mama), dă un comunicat halucinant: ei nu identifică telefoane mobile, ci doar fixe; de ce dracu’ ar trebui identificate astea, doar nu le iei în poşetă şi porneşti cu ele la drum, ca să nu mai zic că există Pagini Aurii. Mă întreb dacă oamenii ăştia fac mişto de noi sau ne cred chiar imbecili.
Apoi vin ninsorile. Se pare că pentru prima dată în România, din moment ce totul paralizează. Vineri, sâmbătă şi duminică nici iarba nu creşte, deci nu se zăreşte niciun utilaj pentru deszăpezire pe drum. Luni e prima zi din săptămână, abia îşi intră lumea-n ritm, probabil se pune de-o şedinţă ca să se ia cele mai bune măsuri; în vremea asta, ne rupem gâtul pe stradă, pentru că suntem nişte inconştienţi ce refuzăm să stăm în casă, deşi autorităţile aşa ne-au sfătuit. Nădejdea lor, putem sta până la primăvară, ce mai contează nişte luni în curgerea timpului universal? Marţi noaptea, pe la ora 2, aud zgomot pe stradă şi sar din pat mai ceva decât răposata consoartă a conului Leonida. O maşinoaie cu lamă face treabă româneşte: împinge zăpada pe margini, blocând toate maşinile din parcare şi dând de lucru şoferilor care, în inocenţa lor, sperau să ajungă la serviciu. Da’ ce – vor zice unii – pe jos n-o pot lua? Păi nu prea, că românul nu mai iese la lopată, aşa că printre blocuri şi pe trotuare nu se poate circula nici dacă eşti patinator profesionist.
Reprezentanţii statului veghează însă, aşa că-şi fac simţită prezenţa prin afişe împrăştiate prin oraş. Eu am crezut iniţial că a făcut cineva o glumă, dar nu, e de-adevăratelea. Redau textul exact:”Astăzi, 28 I 2014, începând cu orele 18.00, SCAITT SRL împreună cu Poliţia Locală A municipiului Târgovişte va efectua acţiuni de deszăpezire pe Bulevardul Independenţei (zona Piaţa 1 Mai). În acest sens, vă rugăm să luaţi măsurile necesare împiedicării activităţii de deszăpezire. Vă mulţumim anticipat! Cu o deosebită stimă, director Lucian Popoiag.” Limba română se zvârcoleşte şi îşi dă obştescul sfârşit, în vreme ce profesorii sunt făcuţi arşice că nu iau elevii bacul. Na, că ăla de scrise anunţul de mai sus l-a luat, dar ce folos? Peste faza cu “orele 18.00” trec, aşa cred unii că par mai intelectuali, dar dezacordul l-ar căptuşi pe-un elev de clasa a V-a cu multe ironii, ca şi majuscula de la articol, fir-ar el să fie! Desigur, cireaşa de pe tort e rugămintea de a face noi, cetăţenii, ce-om şti mai zic că am văzut poliţist lângă poliţist dând zăpada de pe drumurile publice… De numele domnului director nu-mi permit să spun nimic, dar recunoaşteţi că are o anume …muzicalitate.
Prin alte părţi ale frumoasei noastre patrii lucrurile stau rău de tot. Zăpada e cât casa, bătrâni de optzeci de ani fac pârtii şi îşi strigă disperarea, reporteri de teren sunt luaţi pe sus de viscol, prefecţi sunt destituiţi fiindcă habar n-au ce localităţi sunt în judeţul lor, mai apare şi câte o reclamaţie făcută unui primar, dar se dovedeşte că reclamantul e un rival politic – tragic şi grotesc laolaltă. După ce trece urgia, toată lumea uită ce-a fost, vine vara şi nimeni nu se mai gândeşte că iarna viitoare o luăm de la capăt, lasă c-om vedea noi atunci ce-om face. Eu mă gândeam să-mi iau o sanie şi să înham la ea, când o fi şi-o fi, câinii din faţa blocului, din ce în ce mai mulţi, în ciuda legii date nu de mult. Ca să pot ieşi din bloc folosesc aparat cu ultrasunete sau cu ce este, dar dacă dumnealor sunt în haită fac mişto de aparatul meu şi rămân blocată, aşteptând să treacă vreun curajos să mă salveze.
Ca şi cum lucrurile n-ar sta deja ca naiba, de la începutul lunii a intrat în vigoare noul Cod Penal şi drumurile se umplu de ticăloşi eliberaţi, că nu ies doar curvele şi găinarii din puşcării, ci şi criminalii. Apoi vom asista la discuţii interminabile despre violenţă şi profii îşi vor relua activitatea de agenţi de pază şi ordine, după ce vor face perfecţionări în sporturi de autoapărare, trântă dreaptă şi alergat-viteză. Între cursuri, vor corecta simulări aiuristice, complet inutile, unele cu subiecte care nu intră în programa de bac. Te abţii de la prea multe comentarii, că s-a introdus în cod şi legea privind calomnia; să te ţii câte persoane se vor simţi vexate de orice. E bine totuşi că se poate face arest la domiciliu, purtând la mână o brăţară de identificare cu cip. Mă simt ca-n “Jocurile foamei” sau “Avionul condamnaţilor” şi mă obsedează un vers al lui Novalis: “Fereşte-te de ochiul ce te priveşte din orbul zid”. Ţara asta nu mai are leac, nu există nicio siguranţă a cetăţeanului, se crapă de sărăcie, serviciile de sănătate sunt mizerabile şi se moare cu zile, din ce în ce mai mulţi copii şi tineri fac boli incurabile şi vedem părinţi disperaţi făcând apel la bunăvoinţa oamenilor, căci la noi nu se face intervenţia aia, nici ailaltă şi le trebuie sume uriaşe pentru a încerca să-şi salveze copiii. În tot acest timp, Băsescu se ceartă cu Ponta, Ponta cu Antonescu, acesta cu nu ştiu cine şi tot aşa, ca într-un carusel. Nu ştiu de ce , dar îmi vine să plâng…
MIHAELA MARIN este profesoară la Colegiul Național „C.CARABELLA”, din Târgoviște, o rafinată moralistă și eseistă, iubitoare de limbă și literatură română…
Citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE; NERO, BRAC GERMAN, episodul 16…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU; Astăzi îmi permit să fiu sentimentală…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU ; Nobila meserie…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE; Unde este Țugurlan?…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB; Zâmbete și… zâmbete…
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU; Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA; Poveste de iarnă…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE; Târgoviște, 1938…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE; Dor și timp…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI; Un film…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN; Felinarele din Piața Metus…
REFLECȚII PEDAGOGICE – Alexandra VLADOVICI BÂRSAN; În cursa timpului…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ – Puiu JIPA; Despre ce este vorba…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA; Pe urmele japonezilor…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ ; O samă de măscări…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 4 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA; Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU…
RAFTUL CU PROZĂ SCURTĂ – Ioan VIȘTEA; Mica sirenă…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE; O cafea amară…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ ; Dor și vis…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA ; Așteptare…
SOVIANYSME – Octavian SOVYANI; Am fost un copil reușit?( 2 )
JUNIOR DE WORCESTER – Bogdan VLĂDUCĂ; Despre morcovi și inflație…
Facebook
WhatsApp
TikTok
Tara lui Papura-Voda. Si spun asta fara sa caut nod in papura.