Iată-ne intraţi într-un an nou, despre care am aflat că va fi bun de nu va fi rău, şi asta numai pentru că este unul de vibraţie şapte, orice ar însemna asta (ştiu ce-nseamnă, dar mă lasă rece, mai ales că în precedentul an de acelaşi tremur era să dau colţul, în vreme ce ascultam pe la toate Uraniile şi Mafaldele cât de grozav spre minunat îmi merge). Ştirile de pe 1 ianuarie arată fără dubiu că semne bune anul are: Bianca fostă a lui Bote, actuală a lui Slav, s-a pupat cu acesta din urmă la cumpăna dintre ani (ce clişeu nasol!), Anda Adam s-a împăcat cu fostul iubit şi s-au bulgărit în nu mai ştiu ce staţiune, Pepe şi-a plimbat odrasla profitând de vremea frumoasă, vedetele autohtone au scos bani mulţi, alergând în noaptea de Anul Nou dintr-un loc în altul, în funcţie de ce spectacole au avut, Antenele au bătut la rating ProTv-ul şi invers, depinde la care dintre posturi asculţi ştirile. Eu mă simt fericită văzând cât de fericiţi sunt cei de mai sus, bărbatu-meu e fericit de fericirea mea, iar energiile pozitive dinspre amândoi se revarsă asupra odraslei noastre, care – în consecinţă – este şi ea fericită. Pe tehnica bulgărului de zăpadă, toată familia, plus prietenii, vecinii şi cunoscuţii, ba chiar şi necunoscuţii mai receptivi la vibraţii sunt în culmea fericirii.
Starea de bine durează până în prima zi de lucru a noului an, când contactul nemijlocit cu realitatea cotidiană nu mai poate fi evitat. De Bobotează, cei mai credincioşi dintre credincioşii naţiei se bat pentru o vadră de aghiasmă, minorosiţele moderne îşi înfig coate în ficaţi şi ţin cu dinţii de rândul la butoiul cu apă sfinţită, pe suprafaţa căreia plutesc diafan etichetele dezlipite de pe sticlele vârâte acolo cu mâini cu tot; înjurături şi imprecaţii rostite cu glas scăzut – doar e sărbătoare şi oamenii se află în loc sfânt – sunt prinse de urechile mai ascuţite, câte o doamnă cu basmaua alunecată de pe cap iese victorioasă din lupta pentru apa vie, alte doamne, de data aceasta cu fuste solate, în culori neon, caută prin buzunarele celor neatenţi. E frumos, e viu şi pitoresc, e ca la noi (la nimenea). În aceeaşi zi sfântă, Adrian Năstase încasează patru ani cu executare pentru dosarul Zambaccian – o chestie tâmpită cu pitici de grădină şi veceuri de provenienţă chinezească – de unde deduc că nu tuturor gemenilor le merge bine anul ăsta, în ciuda vibraţiei amintite. La şcoală e mai frig ca afară, caloriferele dau rateuri, nu căldură, apoi ne scuipă în faţă un jet de apă, de data aceasta nesfinţită. Indiferent de zodie, ascendent şi poziţia Lunii negre în horoscopul personal, smârcâim din nas şi tuşim cu patos. Sunt hotărâtă să iau a doua zi pufoaica de provenienţă ruseasco-muncitorească a soţului meu, că tot e în şomaj tehnic omul. Cum vă ziceam anterior, semne bune anul are, iar horoscopiştii avertizau că balanţele vor avea atâţia bani, că trebuie să-şi cumpere niscaiva saci în care să-i depoziteze. Am trimis deja vorbă la cunoscuţi şi am promisiuni de cel puţin cinci săcotei de rafie, care sper să-mi ajungă pentru primul semestru al bogatului an.
Ajunsă acasă (de pe şantierul unde lucrez), aflu că maiaşii sunt cam depăşiţi de situaţie şi că un nou sfârşit al lumii se întrevede după jumătatea lunii februarie. Ok., un sfârşit – după cum aflai de la “Celălalte cuvinte” – e un început, aşa că l-om trece şi pe ăsta cu eleganţă şi superioară detaşare, pregătindu-ne astfel pentru pronosticata invazie de zombii; ca să fie pregătirea temeinică, vă recomand să ascultaţi Cramberries. Îmi pun o cană de ceai cu Coldrex la plic şi închin alături de aceia care sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi la muntele lipsit de zăpadă, dar nu şi de purcei ce se rotesc în proţap. Tocmai când începusem a mă simţi din nou om, o veste zguduitoare mă pune la podea: doamna Merkel şi-a fracturat pelvisul (tocmai pelvisul!) într-un accident la schi; aştept cu nerăbdare ca fanii ei să facă o manifestaţie de susţinere în faţa spitalului unde zace brava cancelară şi aproape că nu mă mai ia somnul în noaptea aceea.
Marţi. Şi Sfântul Ion. O iau de dimineaţă cu telefoane şi urări, dar vorbele nu-mi prea ies, fiindcă abia respir, iar nasul curge continuu; nici nu prea focalizez bine, ceea ce înseamnă că am şi ceva febră. Desigur, doar a început şcoala şi toată lumea ştie că sunt ferm convinsă că sobor după sobor de preoţi trebuie să se perinde pentru a scoate dracii care bântuie instituţia şi ne seacă de energie. Am văzut un filmuleţ despre cum se urâţeşte chipul unei femei pe parcursul zilei şi mă tentează să fac şi eu unul despre cum ne pică nouă faţa, progresiv, de la prima spre ultima oră. N-am însă timp de aşa ceva, mă aşteaptă încă două rânduri de teze de corectat, mai ales că elevii sunt indignaţi că n-am stat de Crăciun şi de Anul Nou să fac asta; mă mustră năprasnic conştiinţa şi vreau să-mi îndrept greşeala, aşa că nici frigul nu-l mai simt. Mânată de aceste nobile idealuri ajung acasă, dar… pleosc!, trosc!, bum! O veste năucitoare mă scoate din funcţiune: Victor Slav anunţă divorţul de Bianca, fiindcă aceasta l-a înşelat cu Cristea şi nu oriunde, aşa, ci chiar la Paris, oraşul îndrăgostiţilor. Doamne, să mai crezi în semnele bune de la începutul anului şi-n horoscoapele şi numerologiilor unora şi altora! Câte se pot întâmpla în două-trei zile de mirare este, zău aşa. Las tezele pe mai târziu, ca să-i transmit telepatic lui Slav energii d-alea bune, că prea e dărâmat şi spune reporterilor, cu lacrimi în ochi şi-n glas, că tot o mai iubeşte pe blonda infidelă. De atâta consum interior adorm şi visez o horă ca aceea din “Nunta Zamfirei”; dansatorii fac, ca-n baladă, “Trei paşi la dreapta, binişor, / Şi alţi trei paşi la stânga lor”, dar constat că unul este chiar Victoraş încornoratul, care se transformă, pe rând, în alt Victor, Ponta, apoi în Victor Ciorbea; ăstuia îi pică ochelarii strâmbi şi văd că, de fapt, e Băsescu, care joacă alături de Năstase, în vreme ce scoate limba la el, chiuind la unison cu Bianca. Nu ştiu cum – e un vis agitat – acesteia îi pocnesc silicoanele din buze, sâni, obraji etc., rămâne doar o coajă luată de vânt, iar în locu-i apare altă blondă, Udrea în carne şi oase – în multă carne – şi… e iarăşi dimineaţă, mulţumesc cerului că s-a isprăvit coşmarul.
La şcoală timpul trece repejor, poate pentru că sunt foarte ocupată cu ştersul nasului şiroind, care mă ustură teribil şi seamănă cu al unui clovn. Refuz să răspund la vreo întrebare despre teze şi doar mă-ncrunt, deci micii torţionari o lasă mai moale. Universul întreg şi-a propus să facă mişto de mine, aşa că aflu că pe 27 se dau simulări; îmi trece fugitiv prin cap că este blestemul ălora de nu le-am adus tezele, dar alung gândul şi ispita de a mă deda la un genocid. Bărbatu-meu mă salvează din spaţiul bântuit şi mă aduce în relativa siguranţă a domiciliului conjugal, dar universul complotist îşi face în continuare mendrele şi dau drumul la televizor, tocmai la timp ca să aflu că Becali va fii liber zece ore pe zi, pentru a lucra la academia de fotbal a lui Hagi; scuzaţi, vă rog, dar în contextul dat nu pot scrie “academie” cu majusculă. Năucită, spre seară mă duc la vecini, să dezbatem evenimentele ultimelor trei zile. Ca să nu merg cu mâna goală iau după mine un bax de şerveţele nazale, care îl determină pe nea vecinul să afirme că toate modafenele şi coldrexurile sunt de cacao, frecţie la picior de lemn. Îmi oferă o ceaşcă de ceai din prune cu piper şi zahăr, iete că viaţa poate deveni chiar suportabilă, ba şi nasul face o pauză de curgere. Sunt hotărâtă să termin articolul acesta şi să-l trimit, apoi să dorm fără vise cu Victori şi alte lighioane. Dintr-un colţ mă priveşte dezaprobator ca o directoare conştiincioasă un vraf de teze, dar le ignor cu seninătate şi trec duios pe lângă ele, ca Anastasia lui D.R.Popescu. Sper să n-o sfârşesc ca sus-numita, că doar semne bune anul a avut (şi are).
MIHAELA MARIN este profesoară la Colegiul Național „C.CARABELLA”, din Târgoviște, o rafinată moralistă și eseistă, iubitoare de limbă și literatură română…
Citeşte şi
NERO, BRAC GERMAN, episodul 14 al romanului foileton scris de Ionuț CRISTACHE…
Alte lame de cuțit, cu domnul Radu PĂRPĂUȚĂ, în rubrica sa LA BORTA RECE…
SUBSTITUIRI, episodul al doilea din confesiunile americane ale doamnei Dana NEACȘU…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI, cu marele regizor Constantin VAENI…
PICĂTURA CHINEZEASCĂ, desigur…
Dana NEACȘU, din New York și AMERICA LA NOI ACASĂ…
RAFTUL CU PROZĂ SCURTĂ, cu domnul Ioan VIȘTEA…
MELANCOLII, cu doamna Constanța POPESCU…
Un scriitor de mare valoare, Octavian SOVIANY și rubrica lui SOVIANYSME…
JUNIORI DE CARABELLA, adică Marius Alexandru DINCĂ…
Alt JUNIOR DE CARABELLA, Daria Stemate…
Domnul profesor Alexandru IACOB și rubrica lui REFLECȚII MINORE…
Doctorul în filosofie Pompiliu ALEXANDRU, cu rubrica sa CULTURA URBANĂ…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ și marele actor Puiu JIPA…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu sociologul Teodor Constantin BÂRSAN…
Domnișoara Ioana PIOARU și LECȚIA DE ZBOR…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…
Doctorul în istorie Radu STATE și rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…
Doamna profesoară Alexandra VLADOVICI BÂRSAN și REFLECȚII PEDAGOGICE…
CULTURA GLOBALĂ, cu domnul Radu GEORGESCU…
CULTURA ONLINE, cu doctorul în filologie, profesorul Daniel TACHE…