Într-un interviu de-acum vreo cinci-şase ani, Ion Cristoiu declara că suntem un popor de leliţe cărora le place să privească spre maidan şi să se distreze de ce fac acolo ţoapele; prin deducţie logică, “două chestiuni rezultă”, vorba lui Moromete: că fără maidan ca scenă de manifestare şi fără corul (deloc tragic, de data asta) al leliţelor de la peluză n-ar exista ţoape şi că acestea adoră să performeze în văzul tuturor (da, să performeze, căci o ţoapă autentică desfăşoară o artă a ţopismului, pe ideea ori suntem ţoape de-adevăratelea, ori nu mai suntem). Fenomenul nu este nou, fiindcă liderii antropoidelor, de exemplu, se băteau cu pumnii în piepturile păroase şi se impuneau prin straşnice urlete gloatei de pe margine, care aproba (pozitiv).
Aşadar, ţoapa se manifestă zgomotos, are nevoie de public, cât mai mult public, face gesturi largi cu mânuţele-amândouă, acţionează excesiv; deşi substantivul este de genul feminin, găsim şi multe ţoape masculine (cum să le zic altfel?), deci egalitatea între sexe este deplină din acest punct de vedere. Literatura este înţesată de “ţopi” şi ţoape, realitatea – la fel, aşa că fenomenul tinde să devină cvasigeneral. Miţa Baston îi urlă lui Năică: “Da, vreau scandal, da (…) şi o să-ţi torn o revuluţie, da’ o revuluţie… să mă pomeneşti.” La întrunirea electorală de la primărie, amicii se încaieră în “O scrisoare pierdută” de nu se mai vede om cu femeie, un Gudurău războinic trage cu pistolul în centrul târguşorului de provincie natal şi asasinează felinarul, dar nu e condamnat din “lipsă probe asasinat”, o cucoană divorţată de curând “primit bună lecţie de moralitate public, care aprobat”. Caragiale este un maestru în a prezenta astfel de ţopisme, cititorul se distrează, totul e minunat… până când ficţiunea o dă în realitate.
Cel mai recent caz rămâne cel de marţi, din şedinţa Parlamentului, unde cei doi lideri ai fostului USL şi-au zis de la Dumnezeu la deal, recunosc că Ponta a fost parcă mai ponderat, uitând că, la un moment dat din existenţa lor, “pupat toţi piaţa independenţi”. Fluierături în sală, scandări gen “Demiterea! Demiterea!”, huiduieli ca pe stadion, un Antonescu în delir verbal şi cu o gestică de femeie isterică (mi-a fost greu să urmăresc circul tot). Ţopism autentic, care nu ne-ar îngrijora prea tare dacă maidanul n-ar fi fost sala de şedinţe a Parlamentului, actorii n-ar ocupa funcţiile de prim-ministru, respectiv, preşedintele Senatului, iar leliţele participante la spectacol nu ar fi parlamentari plătiţi din banii naţiei şi, întristător, dar adevărat, noi toţi, poporul contribuabil şi mergător (sau chiar înainte-mergător) la alegeri. Din fericire, n-a fost asasinat niciun neon sau bec economic (a pocnit doar unul dintre cele clasice, probabil mai sensibil la atâta mahalagism) şi nici n-a fostără vreun person sinucis cu şicul de la baston, mulţumim cerului, că rămâneam fără nişte “reprezentaţi naţiuni” de mare valoare. Or ştim cu toţii ce dramă ar fi fost asta, fiindcă domn’ Cocoş, fostul prinţ consort al doamnei Udrea, i-a avertizat pe tovarăşii lui de afaceri că “Suntem prea puţini oameni de valoare în ţara asta ca să ne mâncăm între noi”; nu ştiu de ce se temea, căci pe el, fiind mai… împănat, nu l-ar fi păpat nimeni din motive legate de pericolul creşterii colesterolului.
Finalul spectacolului a fost de vis, Antonescu şi-a dat demisia, spălându-se pe mâini ca Pilat din Pont(a), hai cu alt guvern, că pe lângă Boc şapte (parcă) dă bine şi-un Ponta trei, pe ideea unde merge mia, merge şi suta. Mai trebuia o petrecere cu lăutari ca aceea din finalul “Gaiţelor” lui Kiriţescu, asta că tot vorbeam despre ţoape în literatură, o petrecere la care să auzi, eventual, un exemplu de ţopism gen Tanţa şi Costel: “– Mai serviţi o sarma, că e delicioase! // – Mulţumesc, nu mai servesc, că-mi cauzează!”. Şi când credeam că se aşterne liniştea de veci pe marea lor de patimi, aşa, eminescian, de la tribuna prezidenţială cade o…petardă, adicătelea apare ţoapa no. 1 a ţării şi anunţă – cu grimase multiple, ce vor deveni cu siguranţă obiect de studiu la actorie – că el (mai exact El) nu validează never ever noul guvern; tonul alternează de la tremolo de teamă pentru binele naţiunii la note mai acute, generate de-o legitimă indignare, toate întrerupte când şi când de-o hârâială cu flegmă, presupun că aceasta din urmă la adresa lui Ponta, Antonescu, a guvernului şi a întregului popor, să nu se simtă careva discriminat. Cum calitatea de bază a unei ţoape de orice gen nu este în niciun caz consecvenţa şi cum preşedintele nostru obişnuieşte să reevalueze, miercuri a validat noul guvern; alt spectacol, cu depunerea jurământului (apoi aşa să v-ajute Dumnezeu), cu mine marţiale ale celor numiţi, cu Băsescu dând mâna cu Ponta, pe care cu o zi înainte îl calificase drept corupt, inconştient, plagiator şi altele, dar şi cu Zgonea, care mai de dimineaţă olecuţă voia să-l pâre pe Băse la cancelariile occidentale că pune piedică bietului guvern, ceea ce este oricum inutil, din moment ce acesta se-mpiedică singur şi pe drum drept ca-n palmă. Revuluţia se dovedeşte, ca-n “Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, o petrecere cu pistoale (cu apă), eventual chiar de Lăsata secului, că intrăm (sau am intrat deja?) în Postul Paştelui, iar oamenii trebuie să fie buni unii cu ceilalţi, generoşi, receptivi la suferinţele semenilor.
În vremuri atât de aprige, cu multe “cestiuni arzătoare la ordinea zilei”, pe noi ne-a luat cine ar trebui să-i ia pe ei, adică dracu’, încercând să înţelegem ceva şi să supravieţuim; prima nu ne iese deloc, iar a doua le reuşeşte numai unora mai rezistenţi, între care cu modestie mă încadrez, din moment ce n-am decedat de câte prostii am citit la simulările astea, la cât am alergat de colo-colo (poate mă ia Gabi Szabo consilier, c-am văzut că e ministru pe la sporturi sau aşa ceva), la cât de puţin am reuşit să mănânc şi să dorm în ultima vreme, simţindu-mă uneori cum cred eu că se simţea şi măgarul lui Buridan, victimă asemeni nouă a prostiei, infatuării, zgârceniei stăpânului. Problema noastră e că avem mai mulţi stăpâni decât animalul în discuţie, ceea ce ne scade substanţial şansele de supravieţuire; problema mea, numai a mea de data asta, e că m-am îngrăşat un kilogram, deşi am mâncat din când în când şi-atunci în gând. A, să nu uit! La aniversarea unui an de apariţie a suplimentului nostru cultural (şi de atitudine, aş zice eu), felicit colegii că nu ne-am încăierat, că n-am dezertat şi că n-am ales să tăcem. Muzica, muzica!
MIHAELA MARIN este profesoară la Colegiul Național „C.CARABELLA”, din Târgoviște, o rafinată moralistă și eseistă, iubitoare de limbă și literatură română…
Citește și:
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE: Calendarul cu patimi ( ediția a doua ), episodul unu…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ – Puiu JIPA: La aniversară…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU: Grevă…
AMERICA LA NOI ACASĂ – Dana NEACȘU: Ședință de senat…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU: Despre belicoșenie…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB: Iarna în port…
SOVIANYSME – Octavian SOVIANY: Am fost un copil reușit? ( 3) …
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU: Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU: Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA: Despre ploaie…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE: Despre gazete și gazetari, la ceas aniversar…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI: Fragmente…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN: Hârtia nu roșește…
REFLECȚII PEDAGOGICE – Alexandra VLADOVICI BÂRSAN: A fost odată ca niciodată…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA: Varză de Bruxelles…
CULTURA ONLINE – Daniel TACHE: Scrisori către tine. Despre cunoașterea prin creație…
CUȚITUL CU Teiș – Gabriel ENACHE: Unu…
DEPOZIT ELECTRONIC – Ovidiu IVANCU: Simulare BAC.Scrisoare deschisă…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE: Respirări…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ: Povestiri de la Bolta Rece…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 6 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA: Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU: Două poeme…
RAFTUL CU POEME – Ioan VIȘTEA: Gluga de coceni…
STUDENȚEȘTI – Alexandra MOCANU: Studențești și nu prea. Despre cum se trăiește în Capitală…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ: Un fel de n-ar mai fi…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE: Cel geniu și cel artist…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA: În loc de Mărțișor…
DIN CUTIA POȘTALĂ – Măsura imbecilului…
JUNIOR DE WORCESTER – Bogdan VLĂDUCĂ: O nouă lume veche
Facebook
WhatsApp
TikTok
