La proba scrisă de limba şi literatura românăa examenului de bacalaureat din 2006, candidaţii au avut de redactat, printre altele, şi un eseu despre condiţia intelectualului în societate, făcând referire la un roman studiat. Mulţi dintre ei sau, oricum, îndeajuns de mulţi încât toată tărăşenia să devină caz naţional, au ales să scrie despre Ilie Moromete. Cel din urmă ţăran, aşa cum a intrat Moromete în conştiinţa culturală românească, graţie capitolului pe care Nicolae Manolescu i-l dedică în Arca lui Noe, s-a metamorfozat, în eseurile absolvenţilor de atunci, într-un intelectual de mare forţă. Cum se întâmplă mai mereu în asemenea situaţii, părinţii s-au transformat peste noapte în critici literari, presa a făcut ceva vâlvă, oficialii au dat din colţ în colţ, după care s-a ajuns la un compromis, iar examenul a fostoarecumsalvat. În cele din urmă, cum se întâmplă mai mereu în asemenea situaţii, povestea a fost uitată…
Întâmplarea ar fi meritat totuşi, zic eu, ceva mai multă atenţie. Cei care (în număr suficient de mare pentru a nu mai putea fi luate în calcul doar obişnuitele motive ale inadecvării la cerinţă) s-au hotărât să „rescrie” primul roman al lui Marin Preda, au pus în discuţie, involuntar, desigur, modul în care este perceput astăzi intelectualul în societatea românească.
Dar să începem cu începutul…DEX’98, conform căruia intelectualul este o persoană care posedă o pregătire de specialitate temeinică şi lucrează în domeniul artei, al ştiinţei, tehnicii etc., excludea din start posibilitatea ca Ilie Moromete să fie considerat un intelectual. În plus, refuzul SNEE de a valida rezolvările care au mers în acestă direcţie (s-a convenit ca, în cazul acestor eseuri, să fie punctată doar redactarea)era susţinut de intenţia auctorială: raportându-se polemic la teza modernistă potrivit căreia romanul de analiză pretinde drept protagonist un intelectual, Preda se încăpăţânează şi reuşeşte să construiască un roman de analiză cu material ţărănesc.
Pe de altă parte, o definiţie ceva mai nuanţată a intelectualului găsim în Le Petit Larousse. Potrivit acestuia, intelectualul este o persoană dont la profession comporte essentiellement une activité de l’esprit ou qui a un goût affirme pour les activités de l’esprit.Dând expresie unui mod uşor diferit de raportare la existenţă, această mutare de accent nu ar trebui să ne mire. Cum altfel dacă nu în baza unei asemenea accepţiuni a termenului l-au salvat Sartre şi Cocteau pe Jean Genet, cel care avea doar o temeinică „şcoală a vieţii”, de la închisoare.
Şi iată că lucrurile încep să se complice, pentru că nu-i putem contesta lui Ilie Moromete o preferinţă marcată pentru activitatea spiritului. Nu cred că are rost să reiau aici toate afirmaţiile critice care i-au determinat pe candidaţii din 2006 să-i atribuie personajului lui Marin Preda statutul de intelectual. Să spun doar că, dintre acestea, un rol destul de important trebuie să-l fi jucat o serie deconsideraţii ale lui Eugen Simion, interpretate abuziv de autorii celebrelor cărţi pentru pregătirea rapidă a bacalaureatului:Moromete, Cocoşilă, Dumitru al lui Nae dezbat nişte abstracţiuni, mulţumirea lor iese din relaţiile pe care le stabilesc între nişte noţiuni îndepărtate de existenţa lor şi noţiunile curente de viaţă. Nu altfel procedează filozofii de profesie, deosebirea este doar că limbajul lor este mai complicat. N-ar fi exagerat să spunem că protagoniştii acestui banchet sunt, în fond, nişte spirite socratice dedate cu otrava speculaţiei (Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. III, David &Litera, Bucureşti, Chişinău, 1998,p. 210-211).
Cred că unul dintre titlurile de glorie cel mai frecvent atribuite lui Ilie Moromete în asemenea cărţi estecel de ţăran filozof. În plus, Ilie Moromete are o bogată viaţă interioară, este ironic, stăpâneşte arta disimulării, este spectator şi actor al spectacolului vieţii, transformă tergiversarea într-o strategie existenţială, devine victimă a propriei utopii. Dar mai ales este un contemplativ… Adică, în accepţiunea absolventului mediu, stă degeaba. Aşa este prezentat personajul în incipitul romanului, stând pe stănoaga podiştei (din mâna lui fumul ţigării se ridica drept în sus, fără grabă şi fără scop) şi tot aşa este surprins şi în scena secerişului: În acest an la seceriş Moromete n-avea de ce să nu fie ca totdeauna el însuşi, adică nepăsător faţă de ceea ce se aduna în urma lui, uitând de toate şi pierzându-se pe mirişte în contemplări nesfârşite. Mai mult chiar, spre deosebire de Ion, protagonistul romanului lui Rebreanu, cel a cărui imagine a ajuns să se confunde cu cea a ţăranului generic, Moromete nu doar acţionează destul de puţin, dar gândeşte şi vorbeşte mult, fiind chiar şi un talentat povestitor.
Îi asigură toate aceste trăsături lui Moromete statutul de intelectual? Cu siguranţă, nu… Să nu uităm totuşică personajul abia ştie să citească. În schimb, se poate afirma, fără a greşi prea mult, că Moromete are, în faţa vieţii, atitudinea unui intelectual. Iar ceea ce îmi pare că particularizează această atitudine nu ţine atât de ironie, umor, disimulare, câtde faptul că personajul acţionează motivat în primul rând nu de necesităţi, ci de un set de convingeri/valori care nu prea mai sunt şi ale clasei pe care, zice-se, o reprezintă. În fond, asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Ilie Moromete este un inadaptat, înoată împotriva curentului şi, chiar şi atunci când întrevede posibilitatea de a se fi înşelat, ştie că, în cele din urmă, istoria îi va da dreptate (monologul pe care îl rosteşte la hotar rămâne emblematic pentru atitudinea existenţială a celui care va declara peste ani că întotdeauna a dus o viaţă independentă).
Trebuie acum să vă mărturisesc că mi-am amintit întâmplarea de la bacalaureatul din 2006 recent, când, asistând la punerea la stâlpul infamiei a „intelectualilor lui Băsescu” (în traducere liberă, a intelectualilor de dreapta), m-am întrebat unde au dispărut urmaşii lui Cocoşilă, adversarul politic al lui Moromete, cel care, în ciuda divergenţei de opinii, îşi respecta interlocutorul. Dar, mai ales, m-am întrebat unde a dispărut Ţugurlan, cel care, depăşindu-şi nemulţumirile, se lăsa cucerit de spiritul moromeţian. De fapt, m-am întrebat unde sunt intelectualii de stânga.
Sub rezerva că s-ar putea să fie doar o impresie a mea, în ciuda faptului că nu puţini la număr au fost intelectualii de stânga sau cel puţin cu simpatii de stânga pe care i-a înregistrat cultura română (Geo Bogza, Demostene Botez, Mihail Sorbul, I. Peltz, Victor Eftimiu, Miron Radu Paraschivescu, Petre Pandrea, Lucia Demetrius, Eugen Jebeleanu, Al. Sahia, D.I. Suchianu, Tudor Teodorescu-Braniste, pentru a aminti doar câţiva din perioada interbelică care au avut o remarcabilăactivitate în zona literară), mentalul românesc a atribuit prestigiu în primul rând intelectualului de dreapta, care a ajuns astfel, printr-un mecanism de tip sinecdocă, să reprezinte intelectualul generic. Adică acel intelectual care, fără a accepta ca sistemul său de valori să fie degajat de realităţile economice şi sociale concrete, încearcă să impună societăţii propriul sistem, alcătuit, pentru a prelua termenul lui Eugen Simion, din abstracţiuni, din valori spirituale. Iar atunci când nu reuşeşte (ceea ce se întâmplă adesea) se retrage, dar fără a admite că s-a înşelat. Aşa stând lucrurile, astăzi se poate pune, cel puţin în anumite medii, întrebarea tendenţioasă: în folosul cui încearcă intelectualul (de dreapta)să vehiculeze un sistem de valori care nu este impus de necesitatea materială imediată?
Desigur, o asemenea distincţie este simplistă şi în mare parte nejustificată (în formularea care îi era dragă lui Preda, şi ea la fel de simplistă, termenii binomului erau libertate şi necesitate), dar este o distincţie care poate explica (pe lângă orientarea politică liberală a lui MorometeJ) modul cu totul nedrept în care este perceput intelectualul astăzi.
Pentru o igienizare nu doar a vieţii culturale româneşti, existenţa unei intelectualităţi de stânga puternice, cu o identitate bine articulată şi care să se bucure de cel puţin tot atâta prestigiu cât cea de dreapta, se dovedeşte astăzi mai necesară ca oricând. Întotdeauna un adversar inteligent este preferabil unuia slab pregătit şi care, tocmai din acest motiv, pentru a-şi asigura victoria, este dispus să încalce chiar şi minimele reguli ale unei dialog civilizat.Iar începutul cred că a fost făcut. Câţiva tineri intelectuali de stânga s-au hotărât să-şi facă auzită vocea. Celor care nu l-au descoperit încă, le recomand să intre pe site-ul CriticAtac (http://www.criticatac.ro).
DANIEL TACHE este doctor în filologie, critic, istoric literar și eseist, profesor la Colegiul Național CONSTANTIN CARABELLA, din Târgoviște…
Citeşte şi
ROMAN FOILETON – Ionuț CRISTACHE; NERO, BRAC GERMAN, episodul 16…
LECȚIA DE ZBOR – Ioana PIOARU; Astăzi îmi permit să fiu sentimentală…
CULTURA URBANĂ – Pompiliu ALEXANDRU ; Nobila meserie…
REFLECȚII MINORE – Alexandru IACOB; Zâmbete și… zâmbete…
CONEXIUNI – Ștefan POPESCU; Fragmentarium…
COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…
STRATEGII DE DISTANȚARE – Petre STOICA; Poveste de iarnă…
CULTURĂ ȘI ISTORIE – Radu STATE; Târgoviște, 1938…
ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI – Mariana OPREA STATE; Dor și timp…
ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI – Constantin VAENI; Un film…
CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN; Felinarele din Piața Metus…
REFLECȚII PEDAGOGICE – Alexandra VLADOVICI BÂRSAN; În cursa timpului…
AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ – Puiu JIPA; Despre ce este vorba…
TERAPII ÎNGÂNDURATE – Ioan VIȘTEA; Pe urmele japonezilor…
LA BORTA RECE – Radu PĂRPĂUȚĂ ; O samă de măscări…
SUBSTITURI, confesiuni americane, episodul 4 – Dana NEACȘU…
JI-PISME DE SÂMBĂTĂ – Puiu JIPA; Zece altfel de poeme…
MELANCOLII – Constanța POPESCU…
RAFTUL CU PROZĂ SCURTĂ – Ioan VIȘTEA; Mica sirenă…
JUNIORI DE CARABELLA – Daria STEMATE; O cafea amară…
JUNIORI DE CARABELLA – Marius Alexandru DINCĂ ; Dor și vis…
CORESPONDENȚE SUBIECTIVE – Erica OPREA ; Așteptare…
CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Miahela MARIN; Teama de a fi român…
SOVIANYSME – Octavian SOVYANI; Am fost un copil reușit?( 2 )
JUNIOR DE WORCESTER – Bogdan VLĂDUCĂ; Despre morcovi și inflație…
Facebook
WhatsApp
TikTok
