kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

CULTURA ONLINE – Daniel TACHE- Cu moderaţie, despre Biserica Ortodoxă Română

 Oricât de tare mi-ar displăcea direcţia în care s-a angajat, pe parcursul ultimilor ani, Biserica Ortodoxă Română, şi mai tare îmi displac campaniile menite se compromită imaginea unor oameni sau a unor instituţii, mai ales atunci când asemenea campanii (ai căror autori reali nu ies niciodată la rampă, preferând să scoată castanele din foc cu mâna altora) sunt gândite a avea o bătaie mult mai lungă decât cea declarată ca atare. Or, în ultima vreme, a devenit tot mai evident, mai ales în mediul online, faptul că o asemenea campanie de discreditare este dusă împotriva BOR. Şi cum fenomenul radicalizării societăţii româneşti actuale nu face altceva decât să asigure succesul unor asemenea tentative de manipulare a opiniei publice, în dezbaterile pe care această campanie le-a generat se impun, cred eu, chiar mai mult decât în altă parte, adoptarea unei atitudini precaute şi utilizarea unui ton moderat.

În mod analog campaniei iluministe împotriva bisericii catolice, care a sfârşit prin a discredita creştinismul apusean în general, scopul real al aceleia fiind erodarea orânduirii feudale, orânduire pe care biserica o legitima prin chiar existenţa ei, campania împotriva BOR, care poate fi uşor extinsă la o campanie împotriva ortodoxiei româneşti în general, poate conduce la erodarea, dacă mai era cazul, a identităţii noastre naţionale.

Deşi rolul pe care credinţa ortodoxă l-a jucat în constituirea mentalului românesc nu ne este încă suficient de clar (pentru a-i admite ortodoxiei un rol important în constituirea viziunii noastre asupra lumii, ar trebui să admitem mai întâi faptul că aceasta s-a modificat în chip major în urma procesului de romanizare, aspect care nu poate fi, deocamdată, nici confirmat, nici infirmat), să spunem că, indiferent dacă suntem sau nu credincioşi, împărtăşim cu ortodoxia o anumită atitudine, să-i spunem mioritică (şi nu utilizez termenul în sensul său peiorativ, ci dimpotrivă) în faţa vieţii şi a morţii, atitudine din care ne derivăm o parte importantă a sistemului de valori. În plus, credinţa ortodoxă, potrivit căreia Dumnezeu se află şi în lume, dar şi în afara ei, ceea ce ne plasează, pe harta spiritualităţii religioase, între teismul catolic şi panteismul asiatic, corespunde întru totul plasării noastre pe harta fizică, între Occident şi Orient (pe cât de adevărat este că o asemenea conştiinţă a manifestării sacrului în imediata apropiere nu ne-a imprimat spirit de mari exploratori şi cuceritori ai lumii, la fel de adevărat este că nici nu ne-a angajat în cruciade sângeroase purtate în numele credinţei şi nici nu a încurajat apariţia unor instituţii precum Inchiziţia).

Într-o discuţie purtată cu un preot, în urmă cu nişte ani, acesta a ţinut să-mi atragă atenţia că biserica (în sensul de organizaţie) este alcătuită din preoţi, care, asemenea nouă tuturor, sunt supuşi păcatului, dar că greşelile câtorva nu ar trebui generalizate şi nu ar trebui să se răsfrângă asupra întregii biserici şi, cu atât mai puţin, asupra credinţei ortodoxe.

Pe de altă parte, trebuie totuşi amintit, cred eu, faptul că Troia n-a putut fi cucerită decât din interior. Orice strategie prin care se urmăreşte manipularea maselor se construieşte în jurul unor adevăruri parţiale, care, după ce sunt deformate convingător, sunt apoi servite drept adevăruri absolute. În spatele temelor actualei campanii împotriva BOR se ascund, în mod evident, şi nişte sâmburi de adevăr. Problema este că aceşti sâmburi de adevăr sunt absolutizaţi, ceea ce conduce la o radicalizare a poziţiilor, nemaiputând servi nici opiniei publice şi nici bisericii, ca formă de critică, să-i spunem, constructivă.

Astfel, pentru a încerca să rămânem obiectivi, trebuie să remarcăm faptul că prosperitatea pe care BOR o afişează în ultima vreme nu poate decât să dăuneze imaginii sale. Românilor, deocamdată în chip majoritar, nu le plac bogaţii. Că această prosperitate este doar aparentă, că aşa cum există preoţi bine ancoraţi în realitatea economică, puţini, există şi numeroşi preoţi care duc o existenţă modestă deja devine o problemă de punct de vedere. În plus şi în concordanţă cu aceeaşi mentalitate, era de aşteptat ca obstinaţia pe care BOR o vădeşte în ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului să dea naştere unor proteste.

Insuficienta implicare a BOR în viaţa socială, contrabalansată de o nedorită implicare în viaţa politică, lipsa de deschidere în faţa realităţilor lumii contemporane sunt celelalte teme ale acestei campanii, teme care conţin sâmburele lor de adevăr. Iar campania, conform unui sondaj INSCOP ale cărui rezultate au fost publicate şi de Revista 22, începe să dea roade: conform acestuia, Biserica atinsese, la data la care sondajul a fost făcut, un minim al indicelui de încredere, coborând de la 69,1% încredere a populaţiei în luna martie 2013, la 63,9%.

Astfel, trag nădejde că Biserica nu se va lăsa păcălită de numărul mare al enoriaşilor care participă la slujba Învierii sau care vin să se închine la moaştele nu ştiu cărui sfânt. Una dintre explicaţiile gestului paradoxal al păstorului din parabola oii pierdute, cel care îşi lasă turma de izbelişte, în pustiu, pentru a o recupera pe cea dintâi, ţine şi de convingerea păstorului că turma, aşa cum îl urma pe el, ar fi urmat oricare alt păstor ce i-ar fi luat locul, în timp ce oaia rătăcită, după ce va fi fost recuperată, va fi mai dificil de convins de către un altul să îl urmeze. Acesta este motivul pentru care oaia rătăcită este mai preţioasă, în ochii lui, decât întreaga turmă. Istoria recentă a României susţine, de altfel, această interpretare a parabolei, şi mă gândesc la împuţinarea credincioşilor care mergeau la slujbă în primii ani ai comunismului în România. Iar în acest caz, teama nu poate servi de scuză, ci doar de acuză, pentru că exact acela ar fi fost momentul în care turma ar fi trebuit să-şi dovedească, mai mult ca niciodată, devotamentul faţă de păstor.

În ceea ce mă priveşte, nu cred că banii alocaţi de la buget pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului chiar reprezintă o cheltuială pe care statul român să nu şi-o permită, nici că banii cheltuiţi pentru construirea cele două mii de biserici care au apărut după ’89 (conform comunicatului pe care BOR la dat în replică la reportajul BBC, ceea ce înseamnă totuşi o biserică nouă la fiecare patru, cinci zile) au sărăcit comunităţile pe care acestea le deservesc, după cum nu cred nici că discursurile pe parcursul cărora un preot sau altul îşi sfătuieşte enoriaşii cum să voteze (dacă asta se întâmplă într-adevăr) au vreun alt efect în afară de acela de a-l compromite pe preotul respectiv. Ceea ce cred însă este că BOR trebuie să se deschidă şi să intre într-un dialog real cu societatea civilă, dialog care să-i permită nu doar să se racordeze în mod autentic la realităţile lumii în care trăim, ci şi să dobândească acele instrumente cu ajutorul cărora, în viitor, să poată contracara în mod eficient asemenea campanii.

 

 

 

DANIEL  TACHE  este profesor de limba și literatura română, la Colegiul Național CONSTANTIN CARABELLA, din Târgoviște, este doctor în filologie, eseist, critic și istoric literar…

 

Citeşte şi

 Penultimul episod din romanul A DOUA FAȚĂ ( în arhiva GAZETEI romanul poate fi citit și în întregime)…

 

 Constantin VAENI și rubrica sa ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI…

 

Revoltat și filosofic indignat, Pompiliu ALEXANDRU  în  CULTURA URBANĂ…

 

MELANCOLII în versurile doamnei Constanța  POPESCU…

 

 EVENIMENTE  ÎN  AȘTEPTARE, un altfel de semnal pentru cititorii noștri…

 

6. LONDRA LA PAS, cu Cristian Gabriel GROMAN…

 

Teodor Constantin BÂRSAN și rubrica lui CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI…

 

 Radu STATE, doctor în istorie și rubrica sa CULTURĂ ȘI ISTORIE…

 

Mariana OPREA-STATE cu ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI…

 

Cătălina CRISTACHE și ale ei PLIMBĂRI BUCUREȘTENE…

 

Alexandra VLADOVICI BĂRSAN și rubrica sa REFLECȚII PEDAGOGICE…

 

 Mihai Bogdan VLĂDUCĂ, cu rubrica lui JUNIORII…


 Doamna profesoară Mihaela  MARIN, cu rubrica de fiecare săptămână CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…

 

 AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica propusă de Puiu JIPA…

 

 PICĂTURA  CHINEZEASCĂ…

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media