CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI – Teodor Constantin BÂRSAN – Sindromul Stockholm sau maladia rușinii

După multe studii şi vizite în Occident, în sfârşit am avut o epifanie: Europa suferă de sindromul Stockholm. Sindromul Stockholm este acel ataşament al ostaticului faţă de criminal, terrorist, studiat şi analizat în multe cazuri. În cazul nostru, politic şi socio-cultural, este acea tendinţa a vest-europenilor de a se scuza pentru cultura, istoria şi identitatea lor.

Acum câteva zile, un prieten, student dintr-o ţară musulmană extrem de restrictivă,  ţară vecină cu Afganistanul şi Iranul, spunea cât de toxică este cultura noastră, care pentru el constă în îmbrăcămintea sumară a fetelor, promiscuitatea tineretului, discoteci şi consumul de alcool.  Îmi spunea, de altfel cu mândrie, că în ţară sa, dacă abordezi o femei chiar şi în cel mai decent, cavaleresc şi gentil mod, rişti o vizită la închisoare sau/şi la spitalul de urgenţă.  Alţi studenţi de faţă, studenţi occidentali din Franţa, Spania, Germania s-au simţit datori să îşi ceară scuze pentru cultura asta europeană şi pentru ofensarea celor de culturi diferite.

Bineînţeles şi eu m-am simţit dator să ofer o explicaţie.  I-am spus tânărului domn că acea cultură pe care o vede el nu este cultură românească şi ca să afle cu adevărat ce înseamnă cultură şi spirit românesc trebuie să facă ceva mai mult decât să piardă nopţile în discoteci şi să profite de această cultură pe care el o consideră toxică.  De asemenea, i-am explicat tânărului student indo-pakistanez că  nimeni nu îl forţează să rămână aici şi că, din Maroc până în Indonezia, poate alege orice ţară musulmană în care să trăiască fericit, mai puţin acele ţări din peninsula arabă care nu oferă cetăţenie niciunui străin, fie el şi musulman. Evident, studenții vest-europeni m-au privit reproșator şi cu siguranţă m-au etichetat rasist şi intolerant.

Am fost intrigat după acea discuţie şi după reacţia studenţilor occidentali, că am reuşit să recreem involuntar atmosfera socio-culturală şi religioasă din vest, cu precădere Anglia şi Franţa în care anumite minorităţi religioase creează „zone interzise infidelilor”, interzic sărbători şi obiceiuri, vor legi proprii, iar în acelaşi timp cerşesc toleranţă.  Atitudinea ţărilor vest- europene este, aşa cum am spus, tolerantă, în ciuda abuzurilor comise de această minoritate religioasă(?) asupra altor confesiuni, o atitudine de compasiune faţă de extremismul religios.

Recent, cu ocazia unei receptii ţinute în cadrul TIFF Cluj am avut o ineresantă conversaţie cu o regizoare americană de origine evreiască. Tânăra regizoare îmi spunea că a crescut în cartierul Brooklyn, New York, unde s-a bucurat de o încântătoare diversitate şi în acelaşi timp îmi spunea că un singur lucru nu-i place în România : It’s too white. E prea albă populaţia. Prea puţină diversitate. I-am explicat că România nu are cum să fie atât de diversă precum Statele Unite şi nici nu a fost clădită de imigranţi şi că oricum ar fi, mie îmi place aşa, lipsită de diversitate, albă.

Şi de dată această am obţinut priviri pline de reproş de la noii mei prieteni vest-europeni şi americani. Ruşinea de a fi european şi alb  a devenit o maladie care se răspândeşte tot mai mult. Am obtinut critici şi reproşuri pentru că prefer să fiu direct, pentru că  refuz să renunţ la identitatea mea, refuz să renunţ la cultura şi la istoria mea, pentru care de-a lungul timpului, mari oameni şi-au vărsat sângele şi continui cu încăpăţânare să fiu mândru că sunt, în primul rând, Român şi apoi European. Poate că sufăr şi eu de vreun sindrom sau sunt vinovat de vreun păcat. Dacă este cel al naţionalismului, aşa cum am fost acuzat, atunci îl accept cu mare drag.

 

TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, un tânăr și talentat poet și prozator, locuiește la Sibiu, dar n-a uitat Târgoviștea adolescenței lui…

 

Citeşte şi

Un nou episod, al paisprezecelea, din ROMANUL FOILETON al scriitorului Ionuț Cristache, A DOUA FAȚĂ…

 

Amărăciuni AMESTECATE, în rubrica săptămânală ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI a marelui regizor Constantin VAENI…

 

Hubris sau idioțenie, se întreabă în AMERICA LA NOI ACASĂ doamna profesoară Dana NEACȘU…

 

Despre solidaritatea româno-slavă scrie Radu STATE în rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…

 

A  fi sau  a nu fi depresiv… Aceasta-i întrebarea doamnei profesoare Mihaela MARIN în CULTURĂ  ȘI  EDUCAȚIE…

 

Înainte, zice imperativ, în CALGARY ÎN DIRECT, prietenul nostru Radu TECUCEANU, chiar direct din Canada…

 

Două puncte și o paranteză  în  AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica de fiecare sâmbătă a domnului Corneliu JIPA, zis PUIU…

 

Alexandra BÂRSAN VLADOVICI scrie despre individualism, curiozitate și creativitate în REFLECȚII PEDAGOGICE…

 

Despre grabă sau respect în PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, cu Cătălina CRISTACHE…

 

Pompiliu ALEXANDRU scrie despre imaginea fotografică (frânturi de realitate) în CULTURA  URBANĂ…

 

Despre prima slujbă, bănoasă, în LONDRA (LA PAS) scrie Cristian Gabriel GROMAN…

 

Un fel de iluzii pierdute sunt invocate de Daniel Tache în rubrica lui CULTURA ONLINE…