Miercuri a fost 1 Mai… mai mult sau mai puţin muncitoresc. De asemenea, din pură coincidenţă a “căzut” odată cu Miercurea Mare. Dar asta contează mai puţin, că doar suntem stat laic şi nu ne poate împiedica să ne manifestăm bucuria proletară. Ne-am obişnuit ca multe dintre sărbătorile religioase sau naţionale să fie, de multe ori, lipsite de sensul lor iniţial, originar: parodia de 1 Decembrie, industria Crăciunului, etc. În fond ce i se poate reproşa unei sărbători ca aceea de 1 Mai Muncitoresc? Nu este o sărbătoare exclusiv românească sau exclusiv comunistă, proletară, este o sărbătoare a muncii sau a omului muncitor.
Hilară este sărbătoarea muncii în România, când ştim cu toţii cu câtă râvnă şi asiduitate se ocoleşte munca cinstită în România. România are o unicitate antropologică fascinantă! Cei mai entuziaşti în a sărbători 1 Mai Muncitoresc sunt cei care muncesc cel mai puţin: adolescenţi, tineri, studenţi, şomeri, domni şi domnişoare, în general fără ocupaţie sau pur şi simplu mobilele de birou, bârfitorii de fumoar, zvonacii de cafea., mitocanii. Ei ies în număr mare şi umplu spaţiile verzi din parcuri şi păduri, plajele, parcările de bloc, instalând grătare şi sisteme audio ca într-un gest de caritate faţă de restul colocatarilor.
Regimul a căzut, cântecele patriotarde au murit, însa cheful românului trăieşte. Mai o nostalgie : “Bă ce bine era pe vremea lui Ceauşescu”, mai un “‘răţ-ai dracu de comunişti”, sărbătoarea devine un mélange de nostalgii rusofile şi predicţii pozitive pro-europene. Orice om care ia parte la 1 Mai Mitocănesc va cunoaşte fără îndoială firea complicată a românului, lacrima patriotardă, mândria înjurăturii strămoşeşti şi, în final, confuzia totală a românului din care nu mai reuşeste să iasă. În rândul tinerilor discuţiile de acest gen nu îşi au locul. Nu că le-ar lipsi cultura politică sau istorică, dar Vama Veche îi aşteaptă de 1 Mai ca o Mecca a petrecăreților, un fals Woodstock al punko-house-rock-maneliştilor. În ţară ar putea să se întâmple orice: să cadă guvernul, să se scindeze şi să refuzioneze USL-ul, că orice eveniment ar fi ignorat sau luat că motiv de sărbătoare. Oricum ar fi, ştim să dezgropăm sărbătorile proletare cu mare talent şi mare dedicaţie. De 23 august? Nicio problemă, ocupăm ştrandurile, parcurile şi spaţiile verzi de pe marginea şoselei şi instalăm grătarele asezonate cu vorbele de duh ale activiştilor nostalgici. Dar românul nu se rezumă la a chefui doar când are vreun atac de nostalgie, motivul de chef şi petrecere se poate ivi de oriunde. Îndrăznesc să apreciez, cu o oarecare maliţiozitate sociologică, că dacă mâine moneda naţională s-ar aprecia în mod miraculos şi neaşteptat, cu publicitatea de rigoare, am găsi şi în asta un motiv de chef, pornind cu grătarele la iarbă verde. Aha, mâine e oricum sărbătoare? Era să uit…..Sărbători Fericite!
TEODOR CONSTANTIN BÂRSAN este sociolog, dâmbovițean plecat să cucerească Ardealul, un talentat prozator și poet…
Și CULTURĂ ȘI ISTORIE continuă, Radu STATE vă povestește despre poluare în Târgoviște, pe la 1889…
Facebook
WhatsApp
TikTok
