CULTURA ECONOMICĂ: TRADIȚIONAL-Bogdan CERNAT

De fiecare dată când vreo companie străină importantă ne binecuvântează cu intenţii de investiţii, aleşii noştri, brusc, îşi amintesc cum funcţionează o economie. Încep să descrie cu convingere cum o afacere de mari dimensiuni creează oportunităţi pentru firme mai mici şi cum universităţile trebuie să scoată pe ale lor porţi ingineri pricepuţi, evident, ca să ocupe poziţiile de înaltă calificare cerute de compania străină. Descriu, clar, principii ale unei economii funcţionale şi inundă căile media cu ideile lor inovatoare privind reţele de firme intra şi trans-industriale. Brusc, economia României înflorește, având la bază nu himere, ci un sector industrial puternic susținut de initiaţivă privată, infrastructură nouă, educaţie, salarii pe măsură şi pensii mari. Sănătatea, de obicei, omit să o includă alături de ideile de creştere economică. Păi nu? Dacă tot vom avea bani, ne vom putea permite să apelăm la sistemul privat. Deviez…

 

În speechuri emoţionante despre prosperitatea viitoare, suntem tinuţi în suspans de un crescendo de promisiuni, de idei inovatoare, de investiţii şi de reformularea modului în care statul se implică în economie. Nu spun asta direct, dar aţi înţeles bine – implicarea statului în economie – că doar „crează” locuri de muncă… pentru că pot. Aproape prins în mrejele traiului „numai lapte şi miere”, simţeam cum buzunarul mi se umflă…. de bani.

 

După ce trece efectul euforic al anunţului, la fel de subit cum încep astfel de expoziţiuni, „mai marii” revin la starea de somnolenţă mintală, uită cum funcţionează economia şi trec la lucruri de importanţă naţionala gen… designul unei frunze. Deci, în final, fleoşc! Rezultate palpabile… nema!

 

Şi cum avem un trai sinusoid definit de promisiuni şi nerealizări, stiţi ce ar fi grozav? Dacă am avea, cel puţin, o serie de priorităţi definite la nivel naţional. Sau măcar o singură prioritate. Mă refer la o strategie, un plan pe termen lung, prin care selectăm un domeniu şi timp de 50 de ani învestim în acel domeniu, formăm specialişti, oferim avantaje fiscale firmelor naţionale din domeniu. Pe scurt, facem tot posibilul să devenim competitivi în acea arie. Dacă ne iese, perfect, repetăm povestea încă 50 de ani, dacă nu, murim cu planul de gât, măcar ştim că am mers, consecvent, într-o direcţie.

 

Am fost mereu uimit de abilitatea unor state de a-şi defini direcţii de acţiune clare, chiar cu eforturi deosebit de mari. Cu ocazia unui workshop la Bratislava am avut ocazia să discut cu un coleg din Lituania, care mi-a povestit de un plan de modernizare a portului Klaipeda. Mi-a explicat că de câţiva ani analizează posibile surse de finanţare pentru proiect şi că odată ce au primit aprobările, au luat decizia să mărească miza. Deoarece, în regiune, concurenţa dintre state la capitolul trafic portuar este destul de mare, au decis să ofere condiţii mai bune transportatorilor şi să facă mai rentabilă transbordarea mărfurilor în ţara lor. Astfel, au decis să modernizeze întreaga infrastructură de transport adiacentă (căi ferate şi drumuri) pentru a creşte atractivitatea portului. Mi s-a părut absolut fabulos că au adoptat această decizie, datorită faptului că, pe timpul iernii, Klaipeda este cel mai nordic port din regiune care nu ingheaţă, astfel putând să atragă mai mult trafic din Marea Baltică. Cât curaj să ai,ca să investeşti în funcţie de cheremul „mamei natură”…

Au stat ani de zile să planifice, ani de zile să găsească fonduri şi, probabil, vor sta şi mai mulţi ani să finalizeze lucrările. Bravo lor! Au ales un drum şi merg pe el.

 

Am auzit o sumedenie de justificări conform cărora într-o ţară mică e mai simplu să practici un management eficient, fiind mai simplu procesul de adoptare al deciziilor. Probabil că da… În general, în țările mici se trăiește relativ mai bine per capita dar, o cale ferată, de exemplu, costă în valoare absolută, la fel de mult şi în România şi în Lituania. Diferenţa ar fi că România ar putea să redirecţioneze fonduri din mai multe surse, pe când Lituania ar trebui să se gândească de două ori dacă într-adevăr îşi permite. Cu toate acestea noi cam batem pasul pe loc. De fapt, nu chiar pe loc, pentru că e tradiţional să faci doi paşi înaite, doi paşi înapoi…

 

BOGDAN CERNAT este cercetător în managementul afacerilor, doctor în relații economice internaționale, cadru didactic-asociat la ASE-București și, mai ales, absolvent de CARABELLA…

 

Citește și