Problematica utilizării fondurilor europene în România rămâne o temă larg dezbătută, mai ales din pricina status quo-ului ratei de absorbţie. Există o sumedenie de teorii care explică, într-o oarecare măsura, inabilitatea atragerii corespunzatoare de fonduri europene.
În esenţă, există două curente de opinie majore. În primul rând, fondurile europene sunt ridicate în slăvi promovându-se oportunitatea acestora şi atribuindu-le proprietăţi „curabile” fundamentale pentru coeziunea regiunilior şi dezvoltarea, pardon, multilaterală a ţării. Conform acestui curent de gândire, gradul redus al absorbţiei se explică prin iniţiativa redusă a potenţialilor beneficiari, adică nu există o cerere pentru fonduri europene. În al doilea rând, se subliniază caracterul de păcăleală al întregului mecanism european de finaţare datorită faptului că accesul la fonduri este realizat pe domenii prioritare definite la nivel european iar procesul de acordare al fondurilor este voit mult prea complicat. În această situaţie, atragerea suboptimală a fondurilor se datorează lipsei de competenţă a managerilor fondurilor, deci nu există o ofertă corespunzătoare de fonduri europene.
Culmea este. că ambele teorii au la bază argumente logice dar, în situaţia dată, singurul lucru de bun simţ pe care-l putem spune este că, de fapt, nu ştim dacă fondurile europene sunt minunate sau sunt, de fapt, o ţeapă, deoarece efectul real al utilizării acestora ne este necunoscut. În fapt, ar fi trebuit să gustăm din fructul european înainte să ne pronunţăm dacă e dulce sau amar. Dar nu contează. Sărind peste paşii mult supraestimaţi în care căutăm soluţii de îndreptare a situaţiei absorbţiei fondurilor, ca nişte români adevaraţi, propun să purcedem direct la partea distractivă: anume jocul „cine poartă vina?”
Duelul se dă între beneficiarii fondurilor (cetăţeni şi Statul Român, după caz) care, aparent, nu sunt interesaţi de obţinerea de fonduri şi managerii fondurilor (Statul Român) care se presupune că nu ştiu să contracteze fondurile. Disputa este încrâncenată dar avem un pretendent – însăşi Uniunea Europeană, care este acuzată de multe ori de birocraţie excesivă şi de ridicarea de bariere procedurale, care sunt ulterior preluate în procedurile naţionale.
Din păcate, chalangerul iese rapid din cursă deoarece întreaga filosofie a fondurilor europene se bazează pe principul cofinanţării: adică, eşti ajutat să îţi îndeplineşti visele nu ţi se dă mură-n gură. Conform unor principii fundamentale ale Uniunii, banii trebuie utilizaţi eficient nu aruncaţi euforic ca într-o arenă romană. Măcar din punct de vedere formal, Uniunea Europeană este absolvită de vină. În esenţă, aceasta a clarificat de la început că banii nu vor fi accesaţi uşor şi, în acest sens, mentalitatea potenţialilor beneficiari că îşi vor putea deschide orişicum o afacere, aidoma consignaţiilor post-revoluţionare, doar pentru că există nişte bani de dat, este total greşită. Spiritul accesării fondurilor europene îl reprezintă potenţarea iniţiativelor nu crearea acestora. Cu alte cuvinte, reducând problema la extrem, sunt descurajaţi de formalităţile (excesive) accesării fondurilor europene, cei care credeau că pot face rost de un ban lejer, deoarece, aceia cu o iniţiativă serioasă oricum ar fi trecut prin procesul minim al elaborării unui plan riguros de afaceri cu o planificare şi evidenţă riguroasă a costurilor, numai că, ar fi făcut asta pe banii lor (sau ai băncii).
Dar asta e doar jumătate din problemă. Un întreprinzător nu va zice niciodata „pas” unor bani aproape gratis dacă aceştia sunt condiţionaţi de tot felul de proceduri consumatoare de timp, decât dacă timpul irosit pe gestionarea hârtiilor este mai scump decât banii primiţi. Practic, ostilitatea mediului de afaceri îşi găseşte cauzele în lipsa de organizare a managerilor de fonduri.
Foarte relevant în cazul României este că pe lângă atingerea contra-performanţei de stat cu cea mai redusă rată a absorbţiei fondurilor structurale, ne mândrim şi cu cea mai mare rată a corecţiilor financiare (aproximativ 20%). Cu alte cuvinte, am contractat bani puţini şi puţinul acesta l-am bâlbâit mutând banii dintr-o parte în alta. Acest fapt, în sine, demonstrează lipsa de experienţă a managerilor de fonduri.
Acestă lipsă de experienţă explică şi birocraţia excesivă. Tradiţional, ce face un funcţionar care nu se pricepe? Se acoperă prin hârtii. Nu întelegeţi greşit, funcţionarii s-au trezit brusc că trebuie să se ocupe de contractarea şi monitorizarea fondurilor europene, fără să fie pregătiţi în prealabil. Puteţi să priviţi birocraţia ca pe un mecanism defensiv. Eu am totuşi o convingere fermă. Instituţiile europene pleacă de la prezumţia de utilizare corectă a fondurilor şi ,pe măsură ce răspunderea este transferată către România, apare prezumţia de „şmen”. În consecinţă, apare birocraţia defensivă.
Problema este că în alte ţări mentalitatea corectă conform căreia fondurile europene nu sunt un balaur birocratic conduce, cel puţin, la o organizare mai bună a sistemului. Anul trecut, de exemplu, am discutat cu un manager de fonduri de coeziune din Croaţia. Acesta mi-a explicat foarte limpede că obiectivul lui este să contracteze cât mai multe fonduri atâta timp cât va fi cea mai ieftină soluţie pentru beneficiarii finali ai acestora, la nivel centralizat, existând deja o metodologie de estimare a costului unui euro împrumutat înainte şi după aderare.
Cu un astfel de sistem bazat pe principii economice, întodeauna va fi mai uşor să selectezi varianta optimă pentru o investiţie ştiind în permanenţă dacă într-adevăr e mai ieftin să accesezi fonduri europene sau mai bine împrumuţi bani de la prieteni. Nu e niciodată prea târziu să învăţăm. Măcar să adaptăm un sistem creat de alţii că oricum Europa este obsedată de transferul de bune practici. Eu zic să facem în România un proiect pe bani europeni prin care implementăm un sistem de gestiune eficientă a banilor europeni – Epic Fail.
BOGDAN CERNAT este cercetător în managementul afacerilor, doctor în relații economice internaționale, cadru didactic-asociat la ASE- București și absolvent de CARABELLA…
8.Dintre documentele de arhivă, Radu STATE își continuă rubrica sa CULTURĂ ȘI ISTORIE…
Facebook
WhatsApp
TikTok
