În ultima perioadă, am interacţionat mai mult decât îmi doream cu conceptul de competitivitate. De fapt, niciunui român nu îi este prea greu să se întâlnească cu această noţiune. Auzim des vorbindu-se la televizor, pe un ton grav, despre competitivitatea firmelor româneşti, despre nevoia ca ţara să fie mai competitivă şi alte bazaconii menite să inspire încredere poporului.
Cuvântul, chiar dacă sună puţin ciudat, oferind ocazia lezării limbii la fiecare utilizare, este folosit mult prea lejer, devenind uşor banal. Scepticul din mine evident că se întreabă dacă un cuvânt atât de pretenţios este şi înţeles de utilizatorii acestuia. Întrebarea rămâne în picioare: Dacă e bine ca ţara să fie competitivă (vorba celebră, să fie bine ca să nu fie rău) atunci cât de competitivă trebuie să fie? Şi dacă tot este competitivă cum se măsoară această competitivitate să ştim să ne oprim dacă, Doamne fereşte, am fi prea competitivi? Doar am învăţat de mici că ce-i mult strică. Vă asigur că există mijloace obiective de măsurare a competitivităţii însă, problema noastră este insuficienţa prezenţei internaţionale a firmelor româneşti. Practic, oricât de competitivi am crede că suntem e destul de complicat să fii competitiv de unul sigur. Adevăratul test de competitivitate este dat de performanţa companiilor autohtone în mediul internaţional, iar la acest capitol stăm prost.
Recunosc că sunt puţin iritat şi nu voi lungi inutil expunerea trecând direct la un exemplu de companie competitivă, dintr-o ţara competitivă. Înainte să vă fugă mintea către canalele din Olanda sau dealurile Franţei, voi menţiona, sec, că este vorba despre o companie turcească.
În timpul unei întâlniri la Istanbul, orgaizată de Consilul de Cercetare din Turcia, am fost abordat de doi repreprezentanţi ai unei companii foarte interesată de extinderea către Europa, iar ca poartă de intrare aleseseră România. Normal, cum altcumva să privească otomanii, pardon, turcii ţara noastră.
Iniţial, mi s-a părut ciudat că au ales să participe la eveniment deoarece nu erau interesaţi, în mod deosebit, de cercetare. Am aflat ulterior că majoritatea organizaţiilor guvernamentale din Turcia care au conexiuni internaţionale facilitează accesul companiilor din orice domeniu la evenimentele organizate, fie că sunt interesate de subiectul întâlnirii, fie că nu. Important este să creeze un dialog internaţional. Iată un exemplu bun în care o companie utilizează toate resursele disponibile şi o ţară care pune la dispoziţie aceste resurse.
Cu toate acestea, oricât de important ar fi subiectul, nu accesul la informaţii este tema acestuia articol. Ne întoarcem la competitivitate şi la întrebarea cum de au ales turcii tocmai România ca primă treaptă către Europa. De fapt, nu e o întrebare retorică deoarece i-am întrebat tocmai acest lucru. Puteau răspunde orice. De la motive care ţin de geografie, până la avantaje fiscale. Au ales să-mi spună pe şleau că ei se consideră mai competitivi decât companiile autohtone. În esenţă, România era o piaţă accesibilă. Se puteau „bate” cu oricare companie românească şi erau siguri că puteau câştiga. În zilele noastre, „râul şi ramul” nu mai sunt suficiente.
Adevărul durea, dar clar îşi făcuseră temele. Rămânem cu lecţia despre competitivitate. Răstălmăcind răspunsul la întrebarea mea „de ce au ales turcii tocmai România ca primă treaptă către Europa?” răspunsul este: pentru că puteau. Acesta este sensul competitivităţii, nu să vrei a face ci a putea.
BOGDAN CERNAT este cercetător în managementul afacerilor, doctor în relații economice internaționale, cadru didactic-asociat la ASE-București și absolvent de CARABELLA…
Și CULTURĂ ȘI ISTORIE continuă, Radu STATE vă povestește despre poluare în Târgoviște, pe la 1889…
Facebook
WhatsApp
TikTok
