Visez că merg cu mașina. Visez că merg cu maşina printr-o ţară străină. Visez că merg cu maşina printr-o ţară staină nu departe de România. Visez că mă opresc să alimentez de la o benzinărie „Petrom”, mă opresc altundeva pe drum, aleatoriu, cumpăr o apă minerală „Borsec” sau, mai bine, un „Brifcor”. A, da şi o „Eugenia”. Cum se face ca e doar un vis? De ce oare produsele românești sunt aproape inexistente pe piaţa internaţională sau măcar pe aici, prin zonă, în regiunea amărâţilor – în Balcani?
Aş putea să dau vina pe inițiativa privată, total neorientată către expansiune dar, înainte de toate, este o chestiune de priorităţi la nivel naţional. După umila mea părere, există o strânsă corelaţie între prezenţa aproape jenantă a companiilor româneşti în ţările învecinate şi starea proastă a economiei româneşti. Nu vreau să deschid cutia Pandorei, a macroeconomiei, dar cred cu tărie că singurul model macroeconomic care a funcţionat vreodată este haiducescul imperiu colonial, desigur în varianta sa modernă, promovată prin multinaţionale. Vorbind pe şleau, putem conchide că singurul obiectiv al unei multinaţionale este să atragă valoare din alte state.
Realizez că România a piedut startul deoarece, după 1990, prioritatea naţională ar fi trebuit să fie expansiunea pe pieţele din jur și nu privatizarea excesivă. Acum mă plâng, poate, degeaba, dar unde sunt multinaţionalele româneşti? Chiar să fi fost un demers Quixotescian împânzirea statelor vecine cu branduri „made in Romania”?
Probabil că da, dar eu tot aştept momentul în care vreun „cârmaci” român porunceşte: „Gata, toate pânzele sus! De mâine România devine internaţională”! Ce, nu am voie să visez?
Am avut ocazia să cunosc modul în care companiile multinaţionale planifică expansiunea pe noi pieţe. Eram în Anglia, fiind invitat la o şedinţă care avea drept scop identificarea de ţări propice extinderii unei companii dincolo de hotarele Regatului. Ce mi s-a părut foarte interesant, în ciuda specificului evenimentului, era faptul că la întâlnire, pe lângă managementul companiei, participau şi reprezentanţi ai mediului universitar şi lideri politici locali. De fapt, am descoperit ulterior, că întâlnirea a fost convocată de către politicieni. Am apreciat iniţiativa. Practic, era mobilizare generală, toţi având o contribuţie de adus sau un cuvânt de spus. În final, discuţiile trebuiau să se materializeze într-o banală hartă a lumii cu puncte colorate, reprezentând pieţe accesibile.
Harta cu puncte… indiferent de limba vorbită în acele locuri, de religie sau de cultură, problematica era simplă – doar beneficiile aşteptate erau importante. Pâna la urmă, doar asta conta: că acea expansiune va aduce prosperitate „acasă”. Imoral, neetic, puteţi crede ce vreți, „business is business”…
E o lecţie grea pe care am fi trebuit să ne-o însuşim demult. Nu contează că exploatezi forţa de muncă ieftină sau că vâri pe gât consumatorilor produsele tale. În momentul în care te afli la răscrucea dintre supravieţuire şi bunăstare… frate, frate, dar brânza e pe bani!
BOGDAN CERNAT este cercetător în managementul afacerilor, doctor în relații economice internaționale, cadru didactic-asociat la ASE și, desigur, absolvent de CARABELLA…
Citeşte şi:
1.În ROMANUL FOILETON, Radu Cristea, personajul din A DOUA FAȚĂ este deja vecin cu Casa Albă…
2.Cătălina CRISTACHE, în PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, vă face cunoștință cu o vecină din Drumul Taberei…
5.Radu STATE, în CULTURĂ ȘI ISTORIE vă propune o poveste despre vecini în Evul Mediu românesc…
8.CULTURA ONLINE, rubrica săptămânală a lui Daniel TACHE, e tot despre vecini, un fel de vecini…
9.Vecinul nostru de la LONDRA LA PAS, Cristian Gabriel GROMAN, e un englez nostalgic…
10.Pompiliu ALEXANDRU atacă în CULTURA URBANĂ tema noastră comună, cu mijloace filosofice…
Facebook
WhatsApp
TikTok
