CULTURA DE SÂMBĂTĂ: ARGUMENT – Ionuţ CRISTACHE

Ediția cu numărul doisprezece… Ca în fiecare a treia sâmbătă a lunii, scriem toți despre același subiect. Astăzi, VREMEA  ȘI  VREMURILE… Și cum mai sunt vremurile? Dar vremea?  Să vă povestesc și eu… Zilele trecute, în hotelul de cinci stele, plantat în buricul orașului, chiar peste drum de casa mea, o gloată de tineri amestecați, dintr-o școală dâmbovițeană cu miros de praz și usturoi, a sărbătorit absolvirea clasei a VIII-a. Mă uitam, îngrijorat, prin fereastra sufrageriei mele, știam că nu se va putea dormi în noaptea apropiată. Mame sulemenite și tați pătrunși de intenții educative subite și-au transportat podoabele de 14 ani și ceva… Fete frumoase, de altfel, cocoțate pe tocuri de juma de metru, boite bine și abia ieșite de la saloanele de înfrumusețare (denumire poetică și capitalistă) își purtau crestele umflate și vopsite. La 14 ani? mă întreb inutil… Alte vremuri, desigur… Flăcăii, cu vagi tuleie pe obraji, erau preocupați să-și aprindă, degrabă, țigările, chiar pe trotuarul din fața porților mele. Mâine dimineață voi aduna un făraș de chiștoace și chiștocuri, răspândite prin curtea mea. Ar trebui să-mi plătească domn patron de la hotel taxa de salubritate Udrea-Popescu, umflată lunar direct din factura de electricitate. Câteva doamne și domni profesori, puși la țol festiv, nu văd nimic din viermuiala agitată și zgomotoasă, care zăbovește mai bine de o oră în timpanele mele sensibile. Cu ovații și urale, gașca tânără urcă la etajul al treilea, la restaurantul care-și prăbușește gemetele și chiuiturile peste ferestrele mele de locatar corect, cu taxele și impozitele plătite la zi. Muzica intră, ore multe, prin pereții casei mele, aflu ceva despre „ani de liceu”, apoi ritmuri infernale mișcă  perdelele de la geamuri. Nu, nu de la hotel, de la casa mea… Pe la miezul-nopții a început calvarul, s-au auzit frâne zgomotoase, mașini ambalate, toate au atacat strada LINIȘTEI (ce ironie…), iar formula unu s-a mutat aici, sub mustața voievozilor târgovișteni. Vecinii strigă, au ieșit pe la porți și își păzesc mașinile parcate pe trotuare, iar tinerii viitori liceeni zbiară, aclamă, înjură… Doar profesorii lor stau liniștiți,  într-un colț de restaurant, cu o bucată subțire de friptură (de vacă argentiniană, ce mama-naibii…) și un pahar golit pe jumătate. Vedeți, așa sunt vremurile pe strada mea, se cam luminează de ziuă, iar peste hotelul de cinci stele mai adie puțin gândul meu adormit: grohăitoarele exemplare absolvente îmi vor fi, din toamnă, elevi la liceu… Vai de bietele mele bătrâneți!

 

SUMARUL EDIȚIEI cu numărul doisprezece

 

1.În A DOUA FAȚĂ, romanul foileton ajuns la episodul al XII-lea, personajul principal stă apăsat sub vremurile pe care nu le înțelege…

2.Dana NEACȘU, din AMERICA ei LA NOI ACASĂ ne spune câte ceva despre aceleași vremuri, doar Goe s-a schimbat…

3.Și Bogdan CERNAT, în CULTURA ECONOMICĂ ne plimbă, o vreme, pe spirala economică…

4.Despre indecizia politică, în vremea și vremurile ei, scrie Radu STATE, în rubrica lui CULTURĂ ȘI ISTORIE…

5.Vremea, vremurile? Nu spera și nu ai teamă, scrie Mihaela MARIN în CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE…

6.România mioritică sau vremea de ieri și vremurile de azi, despre ele în CULTURA URBANĂ, cu Pompiliu ALEXANDRU…

7.Despre vremurile de aici, scrie din LONDRA LA PAS prietenul nostru Cristian Gabriel GROMAN…

8.E prea devreme pentru vreme, afirmă categoric Puiu JIPA, în AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…

9.Avem un invitat de onoare, marele regizor Constantin VAENI, care atacă vremurile, cu umor și încrâncenare, în rubrica nouă ÎN CALEA LUPILOR DE IERI ȘI DE AZI…

10.În PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, vă propune o incursiune în vremurile Bucureștiului de altădată Cătălina CRISTACHE…

11.În CULTURA ONLINE, profesorul Daniel TACHE scrie despre vreme și timp și i se pare că ne întoarcem la barbarie…

12.Din CALGARY, ÎN DIRECT prietenul nostru Radu TECUCEANU vă povestește despre curaj, în pas cu vremurile…

13.Mici REFLECȚII PEDAGOGICE, în pas cu vremea și cu vremurile, vă propune Alexandra VLADOVICI…