COSMOSUL DIN NOI – Ioan N. RADU; Oamenii de ieri ai Târgoviștei…

MIHALACHE DRĂGHICEANU (2)

 

 ŞCOALA NORMALĂ ŞI INSPECŢIA ŞCOLARĂ

 

În finalul unei lucrări adresate personalităţii lui Mihalache Drăghiceanu, istoricul şi arheologul Virgil N. Drăghiceanu arăta: „În greaua iarnă a anului 1860-1861, M. Drăghiceanu se înbolnăveşte, la moşia sa Dâmbovicioara, examenul candidaţilor din acel an se face fără să fie de faţă. Puţin mai târziu, în 5 Fevruarie 1861, îşi găsește odihna de veci, după o muncă atât de istovitoare, sub o piatră din curtea bisericii Sf. Vineri, ctitorie a neamului său, în curtea fostei şcoale slavoneşti, în umbra zidurilor Cetăţii Târgovişte, în mijlocul plângerii unui judeţ întreg, căruia îi sfâşiase, pentru prima oară, vălul întunericului şi îi arătase razele binefăcătoare ale culturii naţionale. Simţămintele de recunoştinţă, exprimate de generaţiile de odinioară, vor trebui să fie întreţinute şi de descendenţii lor de azi; dintr’acest îndemn am reamintit în rândurile de faţă, un trecut nu prea depărtat, dar complet uitat.”

 

Arătam într-un articol precedent, apărut la rubrica ”Oamenii de ieri“ de la „Gazeta Dâmdoviței”. că Mihai Drăghiceanu, unul din „oamenii de ieri ai oraşului Târgovişte”, merită să fie păstrat în memoria generaţiilor prezente şi viitoare şi, cu regret spun, că nu am găsit un reper în activitatea scrisă (articole, broşuri etc.) sau vizuală (străzi, plăci comemorative, instituţii etc.) de pe teritorul oraşului şi judeţului nostru, care să amintească de personalitatea lui. În  acest caz, cu prilejul aniversării Colegiului Naţional „Constantin Cantacuzino” din Târgovişte, pentru a limpezii unele probleme, vin cu propunerea de a prezenta alte contribuţii ale profesorului Mihalache Drăgiceanu, unul dintre merituoşii noştri târgovişteni (care nu trebuie să fie lăsat uitării) în domeniul învăţământului dâmboviţean.

 

Precizam în articolul amintit mai sus, că M. Drăgiceanu soseşte la Târgovişte pe 20 iunie 1833, unde ia măsuri de pregătire a localului şcolii publice, naţionale în limba română. Cursurile încep cu întârziere la 13 iulie 1833. Este de amintit că în luna noembrie 1833, Eforia Şcoalelor înfiinţează un Comitet local de inspecţie, având ca Preşedinte pe cârmuitorul judeţului, la care, pe 12 ianuarie 1834, sărdarul C. Hiotul şi Răducanu Cornescu sunt numiţi membri.  Dar cel mai de seamă eveniment a fost organizarea învăţământului rural cu deschiderea şcolilor în anul 1839, care a solicitat ca în toate cele 12 Şcoli naţionale înfiinţate în capitalele judeţene ale Ţării Româneşti, începând cu anul 1838, să fie organizate Şcoli normale, unde să se pregătească învaţători pentru şcolile primare de la sate.

 

Potrivit articolului 8, din Regulamentul organic, care prevedea că fiece sat  e obligat ca, pe lângă preo,t să fie şi un cântăreţ, cu obligaţia ca în lunile de iarnă să înveţe pe copii carte, Eforia şcoalelor obligă pe profesorul M. Drăghiceanu ca, împreună cu cârrnuitorul oraşului, să găsească „tineri ţărani, feciori de popă sau cântăreţi sau grămătici care să fie primiți în şcolile judeţene… spre a se deprinde la învăţătură... şi apoi să fie datori a ţine şcoală”. Dirijiarea şcolilor săteşti se făcea direct de profesorii Şcoli Normale, care alegeau corpul profesoral şi ajutoarele sale, numite revizorii şcolari (inspector al şcolilor primare dintr-un judeţ), câte unul de plasă. În cazul judeţului nostru repartizarea a fost: Cobia (Argeşanu-Găeşti), Plaiul Ialomiţa (V.Vasilescu din Ţâţa), Plasa Deal (C. Dumitreseu-Bucşani), Plasa Dâmboviţa (Copăcel Constantin din Hulubeşti), aceştia fiind ajutaţi la rândul lor de ajutorii de revizori şcolari.  Pentru uşurarea profesorului, încărcat şi cu inspecţia şcolilor ce o face pe cheltuiala sa, i s-a repartizat un ajutor, pentru clasa I-a, şi a lll-a, Drăghiceanu rămânând cu clasa I şi Şcoala normală. Deşi şcoala nu prea progresează, din cauza arendaşilor care nu voiau a scuti pe învăţători de îndatoririle faţă de moşii, totuşi în februarie 1839, prea puţine sate erau fără şcoli. Drăghiceanu, în inspecţiile realizate, constată progrese la unele şcoli, dar la altele că se lucra „papagaliceşte„. În 1847, la Şcola normală se adăugase şi o Şcoală pregătitoare de ţârcovnici, unde se învăţa modul de îngrijire a unei biserici şi îndeplinirea unor servicii la oficierea cultului religios.

Prin Proclamația de la Islaz, la 9 iunie, începe Revoluţia de la 1848. În acelaşi timp, izbucneşte şi holera, şi cum teama răspunderii şcolii era grea, profesorul cere închiderea ei, încă de la 10 iunie, sub pretextul epidemiei. Guvernul revoluţionar, însă, avea toată nevoia de corpul învăţătoresc, pentru a răspândi ideile sale, de aceea încă de la 25 iunie, desfiinţa vechea Eforie a şcoalelor, urmând ca ministerul nou înfiinţat să dispună adunarea candidaţilor în capitalele de judeţe, unde profesorul trebuia „să le tălmăciască proclamaţia liberatoare” şi să-i lumineze asupra drepturilor ,,ce se vor da după deschiderea adunării„. Examenele anuale comunale, în mijlocul evenimentelor anului 1848, se fac cu un deosebit entuziasm faţă de aleşii localităţii, părinţi etc.

 

Deşi M. Drăghiceanu era prieten cu Ion Ghica şi I. Brătianu, rudă cu Grigore  Alexandrescu şi coleg de şcoală cu Eliade Rădulescu, personalităţi implicate în revoluţia de la 1848,  „nu a aderat la revoluţie”, şi a preferat să-şi dea demisia, „din cauza sănătăţii„, în 28 iulie 1848. Eliade, Ministrul Instrucţiei publice, în 9 august 1848, răspunde că „preţuind capacitatea şi stăruinţa cu care d-ta ai îndeplinit îndatoririle acestui post, cu părere de rău primesc retragerea d-tale„.  Dar, din noiembrie, după potolirea revoluţiei, începe regimul de represiune a participanţilor la aceasta, profesorii sunt supravegheaţi, unii urmăriţi şi chiar arestaţi, toate şcolile orăşeneşti şi săteşti se închid, fiind dovedite ca simpatizante ale revoluţiei.

Din ianuarie 1851, oraşul cere cu stăruinţă redeschiderea Școalei din Târgovişte, care se realizează abia la 7 Martie 1851 şi este numit profesor cumnatul lui Drăghiceanu, Ion Fussea, ce funcţionase 9 ani ca ajutor al lui, iar în 11 Noiembrie 1851, Drăghiceanu e numit de Eforia Şcoalelor membru al Comitetului de inspecţie în locul lui Hiotul, mort în Octombrie. In 1852, Şcoala avea 116 elevi; în 1853, 128 elevi, şi este redeschisă o Şcoală de 20 ţârcovnici, deşi încăperile şcolii, după revoluţia de la 1848, erau în cea mai proastă stare. După o întrerupere destul de mare, în 1855 se realizează redeschiderea Şcoalelor Normale numite acum Şcoli centrale şi în 1857 se înfăptuieşte redeschiderea a 2.000 de şcoli săteşti pe teritorul Ţării Româneşti.  Un nou Regulament şcolar stabilea îndatoriile învăţătorilor, care trebuiau să se adune anual în perioada lunilor mai – iunie cu revizorul şcolar şi în intervalul 15 iunie -15 august cu profesorii Școalei centrale. Prin silinţele lui Drăghiceanu, în mai 1858, la Târgovişte se adună 52 de învăţători, iar în cele 52 de şcoli din Dâmboviţa existau 890 elevi şi se înfiinţase chiar şi o şcoală de fete,  deschisă de soţia dascălului Vasile .

 

Ca datorie fundamentală a şcoalei se pusese: „fortificarea simţimântului religios prin şcoală în tipărirea în inimă a datoriilor omului către semenii săi și către guvern.”, iar ca metodă de lucru, se păstră modelul lancasteric, care „are înlesnire ca un singur învăţător să poată învăţă un număr mare de şcolari şi mai vârtos să le insufle ideea ordinei şi diseiplinei, care e condiţia necesară pentru existenţă”.

În urma celor arătate şi după o cercetare mai atentă, cred că unele aniversări ar trebui organizate cu mai multă atenţie. Reiese, din cele prezentate, că în anul 2014 am putea aniversa  176 de ani de existenţă a Şcolii normale şi  181 de ani de inspecţiei şcolare şi, de reţinut pentru învăţământul dâmboviţean, faptul că au apărut de-a lungul anilor şi alte şcoli care ar trebui menționate, precum cele pregătitoare de ţârcovnic,  în anul 1847, sau a şcolii de fete,  în 1858. Vrem să spunem, așadar,  că nu merită să fie uitate.

 

Domnul profesor IOAN N. RADU e singurul campion mondial din istoria Târgoviștei, un pasionat cercetător în domeniul astronauticii, autorul unui număr impresionant de lucrări în domeniu și un spirit mereu tânăr…