EDIȚIA numărul 29… Avem o temă comună, ROMÂNIA, VEȘNICA ISPITĂ, propusă de domnul profesor Daniel TACHE. Să nu te superi, mai tânărul meu prieten, dar eu mai am doar aceste întrebări: care Românie și care veșnicie și care ispită? Dacă aș fi mai aproape de tinerețe mi-aș dori, acum, să fiu pe scara lungă a unui avion uriaș și să-i fac țării mele un semn de rămas-bun! Dar nu mai sunt… Am și eu mici povești, toate despre veșnica ispită putrezită a regatului ponto-ficat și antonescu-striat. Acum când scriu îl văd pe al doilea om în stat cum rânjește golănește la ziariști, e în cădere liberă și se crede, probabil, pe malul Dunării, în Tulcea natală. Precis că va apărea și colegul uselist, care ne minte cu grație din mijlocul ecranului, zice că dă câțiva bănuți profesorilor mai tineri și medicilor rezidenți, asta în timp ce accizele și taxele și impozitele stau să se umfle, urât mirositoare, peste patria pe care ei, toți, o iubesc necondiționat. Uitați cum e veșnica mea ispită, România…
A murit mama, a fost o învățătoare demnă și mândră și frumoasă și bună și înțeleaptă. Știți cum zice poetul, mama e numai una… În ultimele luni de suferință am bătut, cu ea, coridoarele spitalului. Despre doamnele doctorițe care au îngrijit-o, numai de bine… Ce te faci, însă, cu lucrurile, cu obiectele, cu zidurile? S-au băgat milioane de euro în refacerea spitalului din Târgoviștea noastră ( ce ispită, ce ironie…) dar să vedeți secția de oncologie, saloanele sunt la etajul unu și doi, dar nu e lift, e o scară meschină, abruptă, ca o bucată de stâncă din Carpați. O asistentă-șefă acră mi-a cerut să o urc eu pe biată mama mea, întinsă pe o targă, la etajul criminal… În noua policlinică, tot așa, oncologia e la etajul unu, dar nu se poate ajunge decât pe scări. Am lăsat-o pe mama într-un căruț, la parter și am ajuns singur la doamna doctor cu nume angelesc… Mi-a pus tot felul de întrebări, despre boala mamei și, la un moment dat, m-am încurcat. Doamna s-a supărat… I-am spus că dacă aș fi știut cum să-i răspund m-aș fi făcut doctor și nu profesor de filosofie… Săraca mama mea, pe ea n-o mai ispiteștete acum veșnica Românie!
Să mai vedeți cum e cu veșnicia… Liceul meu a fost reabilitat. Cu bani mulți, deși tabla de pe acoperiș e cât o foiță de țigară. S-a stricat o ușă. Mă credeți? De două luni au luat-o la reparat (construcția e în garanție, nu avem voie să punem noi nici măcar două cuie, acolo…) și sala aceea nu se mai folosește, oamenii înțelepți lucrează din greu la ușa post-renovabilă.
Facem această CULTURĂ DE SÂMBĂTĂ, avem cititori mulți și am obosit repetând ce mândru sunt de tinerii și mai puțin tinerii mei colaboratori. O fostă elevă, acum intelectual adevărat, a scris un pamflet despre umilințele meseriei de dascăl. Care sunt multe, grotești adesea și fără speranță. Ce credeți? A fost chemată să dea o declarație, a cerut-o un inspector, un șef, un nene, o tanti… Nerușinare românească! Oamenii ăia care mișcă niște dosare prin clădirea cea nouă a ctitorilor de școală dâmbovițeană s-au supărat. Nu-i nimic, se schimbă puterea și-i vedem la loc, la catalogul de fiecare zi, și la covrigul de ora zece… Gândire liberă? Păi cum să facă șefii ăștia pitici altfel decât șefii ăia mari, aroganți, plini de suficiența dregătoriilor lor, mereu dispuși să dea lecții, să arate cu degetele umflate și groase și butucănoase? Desigur, sunt ispitit să-i văd pe înțelepții aceștia locali cum simulează, împreună cu noi, bieții dascăli, viitorul cutremur, îmi și inaginez cum se vor ascunde ei sub băncile șubrede, ca să nu le cadă tavanul peste inteligența cotidiană…
Cam asta e cu ROMÂNIA mea, o veșnică ispită… Dacă mă ascund în spatele ochelarilor, mă aflu tot acolo, pe scara avionului, la revedere țara mea plină de câini cu urechi galbene, dar asta numai până când deschid ochii și aștept leafa de mâine, facturile de poimâine, oamenii politici de săptămâna viitoare, inspectorii cufundați în dosarele cu mii de hârtii inutile. Unul dinte ei zicea, de curând, că nu e bună planificarea calendaristică ( ehei, ce nume poetic) nu e scris numele profesorului pe fiecare pagină… Ce știți dumnevoastră, asta e o problemă de DUD! Adică dezvoltare umană durabilă, ce mama-naibii!
SUMARUL EDIȚIEI 29:
2.CIUCLARISME, o rubrică nouă, cu jurnalistul și omul de radio Bogdan CIUCLARU…
4.COLAJE SENTIMENTALE, din gândirea profundă a facebook-ului…
5.PICĂTURA CHINEZEASCĂ, despre ispitele românești…
6.DOSARELE CDS; cum văd EI țara atât de ispititoare, ROMÂNIA…
7.DEBUT, tânăra prozatoare Daria STEMATE, clasa a X-a E, Carabella…
8.STRATEGII DE DISTANȚARE, cu domnul profesor Petrică STOICA…
9.PRIMITE PRIN POȘTA… ELECTRONICĂ…
10.CULTURA ECONOMICĂ și doctorul în economie Bogdan CERNAT…
11.Ioana PIOARU și LECȚIA DE ZBOR…
12.Doamna Constanța POPESCU și MELANCOLIILE ei…
13.ARTIFICII DE LÂNGĂ SERELE CU FLORI, cu doamna Mariana OPREA STATE…
14.Doctorul în istorie Radu STATE și rubrica sa CULTURĂ ȘI ISTORIE…
15.CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE, cu doamna profesoară Mihaela MARIN…
16.CULTURA LA MARGINEA ȘOSELEI, cu Teodor Constantin BÂRSAN…
17.STUDENȚEȘTI, cu domnișoara Alexandra MOCANU…
19.AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ, rubrica săptămânală a unui mare actor, Puiu JIPA…
20.Domnul profesor Daniel TACHE, doctor în filologie, cu rubrica sa CULTURA ONLINE…
Facebook
WhatsApp
TikTok
