Nu noaptea nopţilor
Cădea ca repezi ploi de vară pe trotuare,
nu noaptea nopţilor, o noapte ca oricare…
Noaptea când scoţi în lesă tristeţea la plimbare
şi-un orb se-mpiedică în oarbe semafoare.
Noapte cu stele de alamă în cinci colţuri,
bătute-n piept fără să simţi nimic.
Noapte de şah etern, de comă, de divorţuri,
tăcută cu mutările nebunilor în plic.
Noapte cu dioptrii, cu dropii, cu patrule,
ce recoltează probe de-ntuneric.
Noapte cu vise mici săltând pe-nalte hule,
cu ţipătul de bufniţă isteric.
Noapte când, istovită de alarme,
răzbat prin zid pânze freatice şi şoapte.
Noaptea când tifosul şi pacea fac aplicaţii în cazarme
şi când scâncesc în uşa băcăniei sticlele cu lapte.
Noapte ce freamătă în straiele de rând
sub aşternut iar termometrul bate ora zero.
Noapte cu Holan şi cu Hamlet până când,
spălam în vis circumvoluţiunea străzilor cu dero.
Noapte cu blănuri de vizon pe manechine.
Cu clanţele, cu ceaiul afumat la lumânare.
Noapte de noapte aşteptând să se termine,
nu noaptea nopţilor, o noapte ca oricare.
* * *
Împărţea regrete, toamna, morţilor de vii
şi sfârşeau ciobanii dările cu brânza.
Galbenă ca ceara orelor târzii,
se sleia pe frunze, veştedă, osânza.
Lămpi scoteau arţarii cu acetilene.
Fosforul din oase – flăcări alburii.
Ne prindea jilavă, pe sub bolţi, o lene,
brusc şi fără margini, lenea de-a trăi.
Sufletu-şi tocise cei din urmă zimţi.
Să murim pe scutul vremii eram gata.
Stătea scris în zodii doar să simţi, să simţi,
cum îşi taie-n streşini toamna, beregata.
Se făceau tăcerile ca varul; carnea, iar de humă.
Mestecau în cănile cu lapte viscole fierbinţi.
Cer cu ape tulburi, golul aşteptării, greu, cum te sugrumă,
începeai de-odată iar să simţi, să simţi…
Facebook
WhatsApp
TikTok
