Discuţiile aprinse purtate în ultima vreme, în legătură cu stabilirea capitalei viitoarei Regiuni Muntenia şi controversele create în jurul stabilirii acesteia la Târgovişte sau Ploieşti, m-au făcut să mă gândesc la şansele reale pe care urbea noastră le-ar putea avea. Din punctul meu de vedere, ele sunt aproape nule, dacă avem în vedere avansul cu care porneşte din start Ploieştiul, prin poziţia sa geografică, prin infrastructură sau dezvoltarea economică.
Astfel presupun că noi am putea, eventual, să ne mulţumim cu o onorantă preponderenţă la nivelul domeniului cultural, pentru care e adevărat s-au depus multe eforturi, din mai multe direcţii mai ales în ultima perioadă.
Dacă toată această discuţie s-ar fi purtat în vremea lui Carol I, altfel ar fi arătat lucrurile! În acea vreme, producţia de ţiţei a judeţului Dâmboviţa, de pildă, reprezenta aproximativ jumătate din cel extras în România, iar dacă e să dăm un exemplu şi mai elocvent, mândria noastră dâmboviţeană ar creşte la cote maxime, căci, în 1870-anul de vârf al producţiei de petrol judeţene, aceasta a atins 89,95% din producţia la nivel naţional.
„Trendul” s-a menţinut în anii următori, în perioada interbelică atingându-se un maxim în 1936, când au fost extrase 5.000.000 de tone de ţiţei doar din Dâmboviţa, ceea ce reprezenta 57,44% din întreaga producţie a României, în vreme ce Prahova (că doar despre asta este vorba, nu?!) dădea doar 41,43% din producţia ţării.
Stăteam la fel de bine la producţia de cărbune, cu cele 15.000.000 de tone extrase în anul 1937, situându-ne în faţa judeţului vecin.
Venea astfel ca o consecinţă logică, hotărârea regelui Carol I de a construi principala cale de acces spre Transilvania, prin Târgovişte-Pietroşiţa-Sinaia, proiect început, dar stopat de declanşarea primului război mondial şi abandonat ulterior în favoarea rutei Ploieşti-Sinaia.
Azi, din păcate, aşa cum arătam mai devreme, pretenţiile noastre de viitoare capitală a unei regiuni, le-am putea manifesta doar în virtutea unui drept „istoric”…
Şi iată cum… „am întors-o ca la Ploieşti!”
RADU STATE este doctor în istorie, consilier principal la Serviciul Județean Dâmbovița al Arhivelor Naționale și ardelean de Târgoviște…
Citește și
1.A DOUA FAȚĂ, episodul al treisprezecelea din ROMANUL FOILETON al scriitorului Ionuț CRISTACHE…
6.Radu TECUCEANU vă povestește, din CALGARY ÎN DIRECT, despre „networking” fără prejudecăți…
7.Știți-le de la ora minți, zice Puiu JIPA în rubrica lui AȘA O LIPSĂ DE INCULTURĂ…
8.În PLIMBĂRI BUCUREȘTENE, Cătălina CRISTACHE scrie, cu grație, despre drumul spre casă…
9.CULTURA ONLINE, rubrica profesorului Daniel TACHE, continuă cu reflecții despre gânduri și cuvinte…