CULTURĂ ȘI EDUCAȚIE – Mihaela MARIN- LIBER LA COINCIDENŢE ÎN POLITICǍ

Am citit undeva, nu mai ştiu însă unde, că termenul “coincidenţe” este folosit de unii pentru a denumi adevărul, iar de alţii pentru a-l ascunde. Mie varianta a doua mi se pare mai frecventă, poate pentru că pe oameni îi interesează mai mult aparenţa decât realitatea. Aşa se face că în ultimul timp avem parte, pe frumoasele noastre plaiuri mioritice, de atâtea “coincidenţe”, încât până şi eu, aflată în “alte zări, de soare pline” (aşa sunt întotdeauna în vacanţă), m-am luat de gânduri. E ca atunci când un soţ care n-ar merge nici tăiat cu un buchet de flori pe stradă apare la uşa nevestei cu un braţ de plante, decorative şi de leac deopotrivă, făcând-o pe consoartă să intre la bănuieli.

Evenimentele sunt încurcate şi vin cu nemiluita, ca duşmanii peste Ţările Române în Evul Mediu (argumentul suprem aruncat de orice patriot autentic pentru faptul că n-avem infrastructură şi nici nu ne-am civilizat în atâta amar de ani), ceea ce este în ordine, deoarece poporul nemâncat şi deprimat uită că-i era cam fomică şi cască ochii la televizie, ca să se lămurească. Totul a început (mă refer la evenimentele din ultimele două-trei săptămâni) când a apărut, cu o întârziere de vreun an jumătate, informaţia despre rezultatele recensământului; întârzierea este – cred eu, ca profesor de română – consecinţa faptului că substantivul “informaţie” este de genul feminin şi, se ştie, femeile se lasă aşteptate (nu ştiu care este opinia domnului Funeriu despre genul substantivului, dat fiind că el are o teorie personală asupra acestei categorii gramaticale). Vai, of, aoleu, suntem cam puţintei în ţară, deci demiterea lui Băsescu era cât se poate de valabilă; se vorbeşte despre asta la televizor, la cosmetică şi la rând la psihiatru, pe net e bătaie (verbală) mare între băsişti şi antibăsişti, tanti Lenuţa – femeia care face curat pe scară – mă întreabă ce părere am, ba chiar şi bărbatul personal găseşte răbdarea de-a se uita la ştiri pentru trei minute. Imediat – să vezi a naibii coincidenţă! – iese preşedintele la conferinţă de presă, nu scoate o vorbuliţă despre subiectul zilei, dar – cum o dă, cum o suceşte – ajunge la corupţia din învăţământ. N-am dat mare atenţie, nu sunt analist politic, însă peste vreo două zile izbucneşte scandalul de la Colegiul “Bolintineanu”, urmat de alte bănuieli, anchetări şi luarea elevilor direct de la şcoală, ca să nu mai plătească ei drumul până la secţia de poliţie (?!). Din nou o coincidenţă, dar una care a dus în neagră uitare şi recensământul, şi referendumul. Strategie beton, aş aprecia eu, ca o necunoscătoare a mişculaţiilor politice.

Chiar mă întrebam ce urmează după nunta ex-missei Anastase, când se pronunţă sentinţa în dosarul lui Relu Fenechiu, care este condamnat la cinci ani de puşcărie; nebunia o ia de la capăt, Băse iese şi face sâc-sâc adversarilor, pe ideea “Aţi văzut că am avut dreptate?”, apărătorii lui Fenechiu îl asigură de susţinerea lor, duşmanii prezintă declaraţia lui de avere, ca să vadă tot omul cum s-a îmbogăţit ăla din transformatoare vechi, vândute statului drept noi. Cetăţeanul obişnuit, ca mine, reţine din toată tevatura că singura şansă de a ieşi din nevoi e să furi şi se întristează că el n-are de unde. Ca să se ostoiască niţel spiritele, se revine pentru scurt timp la idioţii care au furat tablourile de la Amsterdam şi apoi le-au incendiat. N-am furat nimic niciodată, mă rog, nimic important (cu excepţia batistelor şi prosoapelor strânse de mama în vederea înmormântării ei), aşa că nu pricep cum au luat ăia şapte tablouri dintr-un muzeu securizat, cum le-au transportat ei în nişte perne (cu rame cu tot), cum le-au lăsat apoi într-un loc sigur, adică în portbagajul maşinii; unde mai pui că furtul în sine a durat două minute şi patruzeci şi şase de secunde (ce precizie, ce rapiditate, nici Speedy Gonzales nu se descurca mai bine). Oricum, ştirea cu tablourile pune în umbră informaţii legate de averile uriaşe ale unor actuali sau foşti parlamentari, miniştri, bugetari iubiţi de soartă, ca şi pe cele despre câţi bani au scos la nuntă sau botez diverşi potentaţi politici, cu Eba în frunte. Desigur, este o simplă coincidenţă că evenimentele s-au suprapus.

Ocupându-mă într-o zi cu nişte treburi gospodăreşti de lungă durată (gătit + călcat rufe), mi-a scăpat ceva din circul cotidian, dar tot m-am lămurit oarecum, urmărind buletinele de ştiri de pe vreo zece posturi, de fapt făcând un fel de medie, că nu prea se potrivea Tanda cu Manda, de unde am dedus că jurnalismul este chestie de interpretare. Băse al nostru fusese în Republica Moldova, îi asigurase pe cetăţeni de sprijinul lui necondiţionat (adică?), unii îl huiduiseră pe motiv că urmăreşte unirea Moldovei cu România (sincer, mă cam îndoiesc), alţii îl aclamaseră pentru acelaşi motiv, iar un domn entuziast l-a numit, lăsându-mă năucă, “voievodul tuturor românilor”. Drăguţ, aş fi fost de-a dreptul impresionată dacă, înainte de vizita aceasta, Ponta n-ar fi anunţat micşorarea numărului de burse pentru studenţii basarabeni, ceea ce pune într-o altă lumină şi vizita preşedintelui, şi coabitarea cu primul ministru. Nici nu trece bine ziua, că Eba ţine în Parlamentul European un discurs despre nedreptatea făcută studenţilor moldoveni şi despre alte chestii, dar n-am prea priceput, căci doamna se descurcă mai greu cu cititul. Coincidenţă? Păi cum altfel, mai ales că acuşica vin alegerile pentru europarlamentari şi e de înţeles că femeia mai vrea un mandat, caz în care voturile celor care fac naveta Chişinău-Bucureşti sunt vitale; să nu uităm că recensământul dezvăluia existenţa a 50 de inşi din Republica Moldova la aceeaşi adresă, un apartament cu două camere. Dincolo de toate, m-am bucurat să aflu că moldovenii nu au ochii oblici… Cred că preşedintele rămăsese blocat pe vizita lui Ponta în China, că altminteri nu văd legătura dintre moldoveni şi ochii oblici şi nici prin cap nu-mi trece că ditamai voievodul românilor ar fi făcut o gafă cu ceva accente rasiste; ar fi fost prea curând după urările de viaţă lungă şi prosperă făcute în ziua de doliu naţional pentru cei morţi în Muntenegru, urări justificate de ziua drapelului naţional, numai că aceasta era peste o lună.

Uneori viaţa bate filmul, aşa cum – în cazul unora – gura bate popoul. Dorind să dovedească tranşant susţinerea celor de peste Prut, preşedintele antamează un cântăreţ moldovean pentru botezul viitoarei nepoate. Gusturile nu se discută, dar să-i spui acelui om “cântăreţ” mi se pare cam hazardat… Imediat după ştirea asta (observaţi ce ştiri serioase avem?), văd la ProTV – post la care de regulă nu mă uit, dar când e să se-ntâmple, se-ntâmplă – o tipesă îmbrăcată ca de nuntă, cântând fericită în limba…rusă, deşi numele ei era românesc. Dacă mă lămureşte cineva asupra acestei noi coincidenţe, fac cinste cu o bere şi un cântec în arabă sau în hindi, la alegere.

Că venii vorba despre arabi, nu putem trece peste evenimentul anului: aducerea lui Omar Hayssam în ţară, după ce fugise (de fapt, cred că mersese lejer) strecurat printre berbecuţi, dovadă că orice străin devine după un timp român autentic, iubitor al “Mioriţei”. E o plăcere să urmăreşti jocul declaraţiilor, modul în care se bat cap în cap, ca şi războiul ce se porneşte între palate (Victoria vs. Cotroceni). Nu mă pricep, dar am voie să mă minunez, nu? Firul epic este simplu, însă cam scârţâie când e întins: plecat cu ajutoare pentru bieţii sirieni, avionul lasă păturile, apa şi uleiul (asta ne-a spus ministrul Duşa că a trimis România celor din Orientul Mijlociu, că la ei nu s-au făcut anul ăsta nici cânepa, nici floarea-soarelui şi au mai şi secat toate râurile), luând în schimb pe cel răspunzător de răpirea jurnaliştilor, că nu puteau să rămână sirienii datori după ce primiseră atâtea daruri. Preşedintele spune că el nu ştie nimic, nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase; dacă se oprea aici cu declaraţiile ar fi fost bine, însă omul nu se dezice şi afirmă că aducerea lui Omar este rezultatul unei operaţiuni neautorizate pe teritoriul statului sirian. Aşa nepricepută în ale politicii cum sunt, tot m-a luat cu frisoane auzindu-l şi m-am întrebat dacă e conştient de ce urmări ar putea avea cuvintele lui. Abia aştept coincidenţele ce vor urma, dacă mă pot exprima astfel, mai ales că umblă vorba că ajutoarele n-au ajuns la popor,  transportul fiind doar un pretext pentru preluarea arabului; uimitor mi s-a părut că ştirea despre repatrierea lui Hayssam apăruse pe site-ul preşedinţiei la 7 dimineaţa (consilierii preşedintelui sunt foarte matinali), pentru ca ulterior să fie retrasă, ca să nu mai zic că pe nenea arabu’ nu l-a văzut nimeni, nici măcar nevastă-sa. Îmi vine să fredonez, la unison cu cei trei purceluşi, “Whose afraid of the big, bad wolf/ the big, bad wolf”, dar mă opreşte gândul că nu ştiu cine este lupul cel mare şi rău.

Tocmai când îmi făcusem puţin timp să mănânc ceva, situaţia materială a familiei este salvată pentru încă o perioadă, fiindcă mă reaşez în fotoliu ca să diger vorbele înţelepte ale lui Isărescu, omul providenţial pentru Banca Naţională, cel care s-a născut guvernator şi aşa o să şi sfârşească. Serios ca întotdeauna, el sfătuieşte pe cei care cred în minuni economice să meargă la Maglavit, replică la aprecierea lui Christine Lagarde, cum că vom avea creştere economică. Noi ne-am hotărât să plecăm săptămâna viitoare, dornici de un semn din partea lui Petrache Lupu, dar să ştiţi că vecina are sarcina să înregistreze toate ştirile, mai ales pe cele politice, ca să fim permanent racordaţi la realitate, bătrâni şi neliniştiţi.  Am fi plecat mai curând, dar prinţesa Kate tocmai a născut, englezii sunt fericiţi, eu nu mai pot nici să dorm fiindcă nu ştiu care dintre cele trei nume ale viitorului moştenitor al tronului e mai potrivit, plus că vreau să aflu motivele pentru care lui Gigi Becali nu i s-a aprobat înscrierea la Teologie, mai ales că a citit trei cărţi religioase de când e la zdup. În ţara asta nici nu mai ştii ce să faci: să râzi sau să te jeleşti cu vorbe?

 

TEMǍ PENTRU CITITORI: Căutaţi pe Facebook uluitoarea poză a preşedintelui cu “pisicutzul” în braţe (ortografia îi aparţine) şi realizaţi un eseu despre semnificaţiile acesteia, pornind de la expresii idiomatice de tipul “a arăta cuiva pisica”, “a arunca pisica în curtea altcuiva”, “a umbla cu pisica în traistă” etc.

 

 

MIHAELA  MARIN este profesoară la Colegiul Național „Constantin CARABELLA”, din Târgoviște, așteaptă cu nerăbdare să înceapă școala și s-a apucat de zugrăvit…

 

Citeşte şi